ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2172/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2019, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 351/CM din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2019. La termenul de la 2 iunie 2020, revizuenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 260/2002 în ansamblu și în mod separat a dispozițiilor art. 3 alin. (1), (3) și 4 din această lege, precum și a Legii nr. 291/2007 în ansamblu și în special a prevederilor art. 43 alin. (1) teza I. Prin încheierea din 2 iunie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția I a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac formulate. Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele: Recurenta arată că înainte de ratificarea de către Parlament a Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România nu s-a obținut un aviz de la Curtea Constituțională a României privind proiectul de lege pentru ratificarea Acordului prin Legea nr. 260/2002.

Aceeași parte apreciază că dispozițiile art. 3 alin. (1), (3) și 4 din această lege și ale art. 43 din Legea nr. 291/2007 încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție și permite intimatei să se sustragă judecății, că art. 3 alin. (1) este neconstituțional deoarece încalcă dreptul românilor privind accesul liber la justiție, stipulat de art. 21 din Constituție întrucât cedează jurisdicția penală în favoarea autorităților americane și încalcă și dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Se mai arată că instanța a refuzat să consemneze că a fost învestită și cu judecarea unui capăt de cerere ce viza acordarea de daune pentru faptele penale ale intimatei, respectiv ale militarilor US Army, iar recurenta se află în imposibilitate de a obține astfel de daune deoarece nu ar putea introduce o astfel de acțiune nici în Statele Unite ale Americii, nefiind cetățean american.

Recurenta susține că nici Legea nr. 260/2002 și nici Legea nr. 291/2007 nu conțin prevederi similare cu cele ale art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 51/2008, referitoare la dreptul la asistența judiciară sau asistența juridică gratuită. Recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă că pentru a fi sesizată instanța de contencios constituțional cu excepția invocată, aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Instanța supremă reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața Curții de Apel Constanța și vizează prevederile Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 și ale Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, aceste prevederi legale fiind în vigoare. Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Constanța a reținut că prevederile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu soluționarea cauzei al cărei obiect este o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 351/CM din 11 noiembrie 2019. Revizuirea este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia analiza deciziei ce se dorește a fi retractată este limitată la motivele prevăzute de art. 509 C. proc.

civ. și în care nu pot fi avute în vedere aspecte legate de fondul litigiului. Mai mult decât atât, prin memoriul de recurs se reiau argumentele prezentate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale în fața Curții de Apel Constanța, dar nu se dezvoltă veritabile critici care să poată fi analizate prin prisma art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 2 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.