ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1629/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - A.J.F.P. Constanța, solicitând:

I. obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la:

1) plata a 325.000 USD (reprezentând 25% din valoarea pretențiilor sale, conform prevederilor Aranjamentului de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor privind procedurile de soluționare a pretențiilor - Ordinul comun al ministrului apărării M90/18.08.2014 și al ministrului afacerilor externe nr. 1551/2014, din suma reclamată Forțelor S.U.A. pentru daunele cauzate unui cetățean român);

2) plata daunelor morale calculate pentru faptul că Ministerul Apărării se face vinovat de conflict de interese și neglijență în serviciu rezultată din conflict de interese/acte de corupție, apărarea intereselor străine ale Forțelor S.U.A. în defavoarea intereselor cetățenilor români, precum și protecția membrilor Forțelor S.U.A. care au comis fapte penale și imixtiune în anchetarea faptelor penale comise de aceștia - în referire la dosarele penale x/2015 și y/2015;

3) acoperirea tuturor cheltuielilor legale aferente chemării în judecată a Forțelor S.U.A. în instanțele competente în a judeca plângerile împotriva Forțelor S.U.A. în S.U.A., la toate nivelurile instanțelor judecătorești, precum și în instanțele internaționale pentru:

- recuperarea restului de 975.000 USD (75%) reprezentând daune morale, având în vedere că Forțele S.U.A. nu și-au îndeplinit cu bună-știință obligația de a asigura disciplina membrilor săi conform art. VII al Legii 260/2002;

- obligarea Forțelor S.U.A. la plata taxelor aferente unui contract individual de muncă pe perioada 22.05.2008 - 30.04.2014, calculate la salariul net de 1.200 USD pentru un cetățean român în România, conform Legii nr. 268/2006, plata beneficiilor ce erau consemnate prin lege și nu au fost acordate, precum și a pagubelor cauzate în lipsa contractului individual de muncă (calculate la 11.030,95 USD), cu eventualele diferențe la CASS, șomaj sau CAS pe care statul român le-ar calcula conform solicitărilor din Anexa 2 pe PFA A. (care a lucrat exclusiv în folosul Forțelor S.U.A. în România);

- aducerea în fața instanțelor competente judecătorești a membrilor Forțelor S.U.A.: B., Cpt. C. și Col. D. pentru faptele penale comise în România cu impact asupra unui cetățean român;

- obligarea Forțelor S.U.A. la plata lunară a sumei echivalente salariului net menționat, începând cu 30.04.2014 (data concedierii abuzive) și până la data obținerii unui venit salarial, motivat de absența unui venit salarial cauzat de dificultăți în angajare datorate impresiei create de concedierea abuziva a reclamantului de către Forțele S.U.A.

4) obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la:

a) plata dobânzilor de 0,04% pe zi și a penalităților de întârziere aferente sumei restituite de 12.020 RON, ca accesorii datorate contribuabilului în conformitate cu prevederile Deciziei Curții Constituționale a României nr. 694/2015 și ale Codului de Procedură Fiscală, calculate de la datele de plată a sumelor încasate de ANAF începând din 2010 (Anexa 3) și până la data de 26.05.2017 - data transmiterii Deciziei de restituire nr. 146578/2017 a sumei de către ANAF;

b) returnarea sumei de 2.849,35 RON (echivalența plăților CASS, șomaj și CAS deja efectuate - Anexa 2) după ce se vor efectua plățile aferente contractului individual de muncă pentru A..

La data de 07.08.2017, reclamanta a formulat precizări la acțiune, prin care a arătat că valoarea daunelor morale pretinse în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale este de 159.315 RON, calculată la valoarea venitului lunar de 4.085 RON neîncasat în urma concedierii abuzive (sumă calculată pentru un număr de 39 de luni, anume până la 31.07.2017); s-a arătat, totodată că față de pârâtul ANAF, solicită valoarea dobânzilor calculată la 9.796,41 RON.

Prin întâmpinare, Ministerul Apărării Naționale a invocat excepțiile lipsei calității proce S.U.A.le pasive, inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune. Pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondată.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - prin AJFP Constanța a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, lipsa calității proce S.U.A.le pasive a Direcției Generald Regionale a Finanțelor Publice Galați și inadmisibilitatea capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu aceasta.

Prin sentința civilă nr. 11140/13.10.2017, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială, fiind declinată cauza în favoarea Tribunalului Constanța, în aplicarea dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 95 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 20.11.2017.

Prin încheierea de ședință din data de 06.03.2018, tribunalul a admis excepția netimbrării primului capăt de cerere formulat în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale (pentru suma echivalentă a pretențiilor de 325.000 USD), reclamanta neachitând taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa pentru această pretenție.

Prin încheierea din 20.03.2018, instanța a respins ca neîntemeiate cele trei excepții invocate de Ministerul Apărării Naționale. La aceeași dată, instanța a admis excepția inadmisibilității pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

Astfel, instanța a rămas învestită cu soluționarea pe fond a următoarelor pretenții:

- capătul 2 de cerere, constând în obligarea Ministerului Apărării Naționale la plata daunelor morale pentru conflict de interese și neglijență în serviciu rezultată din conflict de interese sau acte de corupție, apărarea intereselor străine ale Forțelor S.U.A. în defavoarea intereselor cetățenilor români, precum și protecția membrilor Forțelor S.U.A. care au comis fapte penale și imixtiune în anchetarea faptelor penale comise de aceștia - dosar penal nr. x/2015 și dosar penal nr. x/2015;

- capătul 3 de cerere constând în obligarea Ministerului Apărării Naționale la plata și acoperirea tuturor cheltuielilor legale aferente chemării în judecată a Forțelor S.U.A. în instanțele competente în a judeca plângerile împotriva Forțelor S.U.A. în S.U.A., la toate nivelurile instanțelor judecătorești, precum și în instanțele internaționale pentru:

- recuperarea restului de 975.000 USD (75%) daune morale;

- obligarea Forțelor S.U.A. la plata taxelor aferente unui contract individual de muncă pe perioada 22.05.2008 - 30.04.2014 calculate la salariul net menționat;

- aducerea în fața instanțelor competente judecătorești a membrilor Forțelor S.U.A. (B., Cpt. C. și Col. D.) pentru faptele penale comise în România cu impact asupra unui cetățean român;

- obligarea Forțelor S.U.A. la plata lunară a sumei echivalente salariului net menționat mai sus, începând cu 30.04.2014 (data concedierii abuzive) și până la data obținerii unui venit salarial.

Prin sentința civilă nr. 1292/22.05.2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale, la plata sumei de 325.000 USD. Au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin AJFP Constanța, privind obligarea acesteia la plata dobânzilor de 0,04% pe zi și a penalităților de întârziere aferente sumei restituite de 12.020 RON și la returnarea sumei de 2.849,35 RON. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Prin decizia nr. 94 C din 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1292 din 22.05.2018 a Tribunalului Constanța și apelul incident formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Galați prin AJ.F.P. Constanța împotriva aceleiași hotărâri.

Prin încheierea din data de 12 05 2020 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 94/18 09 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă în sensul menționării corecte a faptului că apelul incident a fost formulat de către intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, reprezentată de Administrația Județeană a Finanațelor Publice Constanța, iar nu de către Ministerul Finanțelor Publice - D.G.R.F.P. Galați- AJ.F.P. Constanța, cum din eroare s-a consemnat.

Împotriva deciziei nr. 94 din 18 septembrie 2019 și a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 12 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamanta A., iar împotriva deciziei nr. 94 din 18 septembrie 2019 a declarat recurs incident Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați reprezentată de A.J.F.P. Constanța.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 noiembrie 2019.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 94 din 18 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I, recurenta-reclamantă A. arată următoarele:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., se susține că hotărârea a fost pronunțată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată pe parcursul judecării apelului. Astfel, la prima ședință din cadrul apelului, în data 08.10.2018, completul de judecată era format din președinte - doamna E. și judecător - doamna F., iar grefier - doamna G. însă, începând cu data de 09.01.2019, completul de judecată avea ca membri: președinte - doamna F., judecător - domnul H., grefier - doamna I..

Privind motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta A. arată că:

În ceea ce privește modul în care a fost soluționat capătul 2 de cerere formulat în contradictoriu cu M.Ap. N., prin care s-a solicitat acordarea de daune în cuantum de 159 315 RON pentru că Ministerul Apărării se face vinovat de conflict de interese și neglijență în serviciu, apărarea intereselor străine ale Forțelor S.U.A. în defavoarea intereselor cetățenilor români, precum și protecția membrilor Forțelor S.U.A. care au comis fapte penale și imixtiune în anchetarea faptelor penale comise de aceștia, recurenta arată că instanța de apel a nesocotit art. X din Legea nr. 268/2006, art. 2 și 5 ale Aranjamentul de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor privind Forța de Muncă Locală/Ordin comun MAE M.Ap. N. 1551/M90/2014 și nu a avut în vedere probele administrate.

Conform art. 5 din Aranjamentul de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor privind Forța de Muncă Locală, din 08.05.2018, Forțele S.U.A. au calitate de angajator legal al angajaților locali în România, iar art. X din Legea 268/2006 prevede că necesarul de forță de muncă autohtonă al forțelor Statelor Unite va fi asigurat printr-un sistem de angajare directă, prin încheierea obligatorie a unui contract individual de muncă care va fi înregistrat la autoritatea din România responsabilă conform legislației muncii din România, iar plata contribuțiilor sociale pentru pensii, sănătate, șomaj, accidente de muncă și alte prestații de asigurări sociale de către Forțele Statelor Unite în calitate de angajator legal al angajaților locali în România va fi efectuată potrivit reglementărilor și programelor administrate de Guvernul României.

Timp de 11 ani M.Ap. N. nu s-a asigurat că Forțele S.U.A. respectă legislația muncii ci, dimpotrivă, și-a introdus propriile firme ca intermediari în procesul de angajare, care au încheiat simple contracte de prestări servicii și nu contracte individuale de muncă, neplătind contribuțiile, păgubind bugetul de stat și neplătind contribuțiile sociale, neglijența în serviciu a M.Ap. N. producându-i reclamantei o păgubă.

Recurenta critică modul în care au fost administrate probele în dosar, respectiv greșita necitare a procurorului DNA, deși prin citație s-a probat calitatea de persoană vătămată a reclamantei în Dosarul nr. x/2015 pe care acest procuror îl instrumentează. De asemenea, anunțul de angajare emis de US Army este o recunoaștere a obligațiilor în domeniul muncii, iar M.Ap. N. a ascuns datele de pontaj de la cartela de acces a apelantei, în posesia cărora se afla și a introdus date false în întâmpinarea prezentată instanței, deși probele depuse de reclamantă la dosar contrazic falsul susținut de M.Ap. N., cum că apelanta lucra temporar.

Instanța a dat dovadă de o totală lipsă de transparență, acoperind o faptă ilicită comisă de un membru al M.Ap. N., motivând că nu există fapte ilicite săvârșite de M.Ap. N., deși acesta avea obligația de a plăti reclamantei venitul lunar neîncasat în cuantum de 159.315,00 RON.

Recurenta enumeră înscrisurile care ar proba concedierea sa nelegală și expune opinia sa asupra situației de fapt.

Cu privire la modul în care a fost soluționat capătul 3 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Apărării Naționale, prin care s-a solicitat acoperirea tuturor cheltuielilor aferente chemării în judecată a Forțelor S.U.A. în instanțele competente în a judeca plângerile împotriva Forțelor S.U.A. în S.U.A., la toate nivelurile instanțelor judecătorești, precum și în instanțele internaționale, recurenta invocă încălcarea art. 4 lit. c) și următoarele din Aranjamentul de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor, publicat prin Ordin comun MAE - M.Ap. N. nr. 1551/M90/2014, dar și art. 21 din Constituție privind accesul la justiție.

Conform prevederilor invocate mai sus, în opinia recurentei, M.Ap. N. este responsabil de soluționarea oricărei pretenții formulate de un cetățean român afectat de acțiunile Forțelor S.U.A. în România și de plata integrală a daunelor solicitate de cetățeanul român păgubit de Forțele S.U.A. în România, contribuind personal cu un procent de 25 %, iar, în cazul recurentei, M.Ap. N. nu s-a achitat de aceste obligații, deși la data de 22.08.2014 apelanta a transmis către M.Ap. N. adresa prin care solicita ca M.Ap. N. să includă soluționarea cererii sale pe agenda comitetului mixt româno-american care se întrunește trimestrial. La 03.11.2014, M.Ap. N. a răspuns prin adresa x, arătând că a informat partea americană cu privire la cele sesizate în cadrul comitetului mixt de la data de 07.10.2014 și a solicitat partenerului american transmiterea unui punct de vedere cu privire la aspectele semnalate . Ulterior răspunsului x, M.Ap. N. nu a făcut demersuri pentru soluționarea pretențiilor.

Deși reclamanta a depus la dosar răspunsul M.Ap. N. DL 6708 din 03.11.2014, care probează formularea cererilor către M.Ap. N., în ședința din 18.09.2019, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra faptului că prima instanță de fond a consemnat necorespunzător adevărul si a ascuns probele administrate sub acest aspect.

Instanța de apel a încălcat și art. 21 din Constituție privind accesul la justiție, în condițiile în care M.Ap. N. nu și-a respectat obligațiile de a soluționa cererea privind păgubirea unui cetățean român de Forțele S.U.A., lăsând-o pe reclamantă să se adreseze instanțelor americane, deși nu poate suporta costurile unui astfel de proces, astfel că nu este asigurată egalitatea armelor. România a cedat cercetarea faptelor părții americane, aplicând prevederile art. 3 din Legea nr. 260/2002 ca pe o imunitate absolută, încălcând dreptul reclamantei la un proces echitabil.

Cu privire la modul în care a fost dezlegat capătul de cerere formulat în contradictoriu D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța, se susține că au fost încălcate de către instanța de apel: art. 182 Codul de procedură fiscală, OMFP 1899/2004 - Cap 2, pct. 1 și OMFP 1899/2004 - cap 2, pct. 6 (3) și 7, Decizia Curții Constituționale a României nr. 694/2015 și dreptul european în privința acordării dobânzilor contribuabililor, aplicarea dreptului european fiind prioritară conform art. 4 noul C. proc. civ., întrucât pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) si (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, contribuabilul are dreptul la dobânda conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță.

Astfel, hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea, nesocotirea și aplicarea greșită a normelor de drept material invocate întrucât prima instanță de fond a respins acțiunea împotriva pârâtei D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța ca inadmisibilă prin ascunderea probelor și prin fals în acte, iar Curtea de Apel Constanta a omis să se pronunțe asupra criticilor referitoare la aceste împrejurări, reținând greșit că apelanta nu realizează nici o critică de nelegalitate cu privire la soluția adoptată de tribunal în condițiile în care, prin concluziile depuse la dosar în ședința din 18.09.2019, apelanta a arătat că prima instanță a respins capătul 4 formulat împotriva pârâtei A.J.F.P. Constanța prin ascunderea probelor care demonstrau îndeplinirea de către apelantă a procedurilor prealabile administrative pentru acordarea de dobânzi.

Prin urmare, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor apelantei cu privire la admiterea nelegală a excepției inadmisibilității acțiunii de către prima instanță, care a admis această excepție cu motivarea că nu au fost îndeplinite procedurile de acordare de dobânzi de către reclamantă, deși există la dosar înscrisuri care dovedesc că apelanta s-a adresat organului fiscal în scris solicitând acordarea de dobânzi și îndeplinind toate procedurile OMFP nr. 1899/2004.

Recurenta-reclamantă a declarat recurs și împotriva încheierii din data de 12.05.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, de către Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, solicitând admiterea recursului și anularea acestei încheieri de îndreptare a erorii materiale.

În motivarea recursului se menționează că la data de 14.02.2020, Curtea de Apel Constanța a emis citație către recurentă, pentru termenul din 01.04.2020, iar la data 27.03.2020, ca urmare a instaurării stării de urgență, s-a emis rezoluția prin care s-a suspendat cauza în temeiul prevederilor art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 al Președintelui României și ale Hotărârilor Colegiului de Conducere nr. 4 din 18 martie 2020 și nr. 5 din 26 martie 2020.

Dosarul a fost trecut pe lista dosarelor ce nu se judecau, menționându-se că după încetarea stării de urgență, în termen de 10 zile, instanța va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.

Cu toate acestea, la data de 05.05.2020, în timpul stării de urgență, instanța a decis să judece cererea pârâtei de îndreptare eroare materială, stabilind termen de judecată la data de 12.05. 2020 fără citarea părților, termen aflat tot în timpul stării de urgență, cu 2 zile înainte de expirarea perioadei acestei stări.

Deși asupra cererilor de îndreptare a erorilor instanța se poate pronunța în camera de consiliu și fără citarea părților, care vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri, având în vedere citația emisă pentru 01.04.2020, se înțelege că această cerere era una ce necesita prezența apelantei în calitate de parte, pentru lămuriri. Din referatul grefierului sau din alte acte ale instanței nu rezultă motivele pentru care instanța a hotărât că nu se mai impune citarea părților pentru a da lămuriri. Chiar și la termenul din 12 05.2020, recurenta nu s-ar fi putut prezenta, datorită restricțiilor de deplasare, astfel încât nu s-a asigurat o judecată dreaptă, echitabilă și corectă a cauzei.

Modul în care s-a efectuat judecata este cu atât mai incorect și inechitabil cu cât și reclamanta avea propria sa cerere de îndreptare de erori materiale, pe care intenționa și aștepta să o depună instanței pentru termenul ce urma să fie stabilit de aceasta.

Cu privire la fondul cererii de îndreptare a erorii materiale, recurenta arată că trebuia respins întrucât, potrivit art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015, "Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul/plătitorul, precum si alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport. Statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F. și unitățile subordonate acesteia.

Conform acestor prevederi, intimatul a fost indicat corect în decizia civilă nr. 94 C/18.09.2019 ca fiind Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța. Potrivit dispozițiilor mai sus menționate, pârâta este Ministerul Finanțelor Publice și este reprezentată de ANAF și unitățile subordonate acesteia, în speță D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Constanța, toate aceste entități fiind înscrise de reclamant în cererea de chemare în judecată la numele pârâtei nr. 2.

În plus, pârâta însăși îi menționează, în antetul tuturor documentelor emise de organul fiscal către recurentă, pe MFP, pe ANAF și unitățile subordonate D.G.R.F.P. Galați și A.J.F.P. Constanța, după cum este inscripționat și pe ștampila utilizată de pârâtă pentru a certifica toate documentele, inclusiv cererea de îndreptare eroare pentru care se formulează prezentul recurs.

În recursul declarat, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați reprezentată de AJ.F.P. Constanța solicită admiterea excepției lipsei calității proce S.U.A.le pasive a D.G.R.F.P. Galați invocată în cuprinsul întâmpinării și consideră că decizia civilă nr. 94 C/18.09.2019 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanța trebuia să clarifice cadrul proce S.U.A.l activ și pasiv, astfel încât soluționarea litigiului să vizeze strict părțile care justifică o astfel de calitate.

În calea de atac a fost indicat, în calitate de pârât, Ministerul Finanțelor Publice, instituție care nu a fost parte în faza de fond a judecății, de vreme ce cauza dedusă judecății se referă la un litigiu între o persoană fizică și unitatea administrativă în a cărei raza teritorială se afla domiciliul fiscal al contribuabilului, persoană fizică, acestea fiind subiecte ale raportului fiscal, conform art. 17 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, modificată și republicată.

Totodată, competența teritorială în cazul administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F. stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F. în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

Conform celor prevăzute în art. 30 din Legea nr. 207/2015, competența teritorială în aceasta situație o are organul fiscal teritorial în a cărui rază își are domiciliul fiscal reclamanta, respectiv Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

Prin Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003, rep., denumit organ fiscal competent.

Mai mult decât atât, reclamanta solicită obligarea la plata de dobânzi și penalități, precum și la restituirea unei sume de 2849,35 RON despre care se afirmă că a fost achitată în perioada 2009 - 2017 la bugetul general consolidat al statului.

În concluzie, în situația admiterii recursului principal, se impune modificarea sentinței de fond în sensul admiterii excepției lipsei calității proce S.U.A.le pasive a D.G.R.F.P. Galați, aceasta având prioritate.

La data de 26.11.2019, recurenta - reclamantă A. a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 și a Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României.

În motivarea acestei cereri recurenta arată că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin blocarea accesului la instanțele civile și penale și prin încălcarea principiului echității ca urmare a cedării jurisdicției către S.U.A. potrivit art. 3 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 260/2002 și al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007; că i-a fost încălcat dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil ca urmare a cedării jurisdicției către partea americană, în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 260/2002 și al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007. Prin aceasta au fost nesocotite prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României.

La data de 03.12.2019, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă.

În cuprinsul întâmpinării s-a solicitat, pe cale de excepție, anularea cererii de recurs dacă cerința timbrajului nu s-a complinit, nulitatea recursului ca nemotivat (nefiind incidente dispozițiile art. 470 alin. (5) C. proc. civ. care reglementează situația în care motivele de recurs pot fi depuse separat) și nulitatea recursului din perspectiva art. 489 C. proc. civ. (în sensul că recurenta nu indică nomele de drept material care au fost încălcate de instanța de apel și nici regulile de procedură care ar atrage sancțiunea nulității hotărârii, iar criticile sale nu se circumscriu niciunui motiv de recurs dintre cele enumerate în mod expres de art. 488 C. proc. civ.). Pe fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea căii de atac.

La data de 16.12.2019, recurenta - reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de D.G.R.F.P. Galați, solicitând respingerea excepțiilor și apărărilor acesteia ca nefondate.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat la data de 24.12.2019, întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei și a recursului incident ca nefondate și menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind temeinică și legală.

La data de 06.01.2020, recurenta - reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul incident declarat de D.G.R.F.P. Galați.

În cuprinsul întâmpinării s-a solicitat, pe cale de excepție, să se constate nulitatea recursului incident, bazat pe o excepție care nu vizează obiectul cererii de recurs principal cu care reclamanta a învestit instanța de recurs, dar și pe cea de apel. Totodată, s-a solicitat să se constate nulitatea recursului incident din perspectiva art. 489 C. proc. civ., în sensul că este nemotivat întrucât nu s-a indicat vreunul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea căii de atac ca fiind nefondată.

La data de 16.01.2020, recurenta - reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Ministerul Apărării Naționale, solicitând respingerea apărărilor acestuia ca nefondate.

Cu privire la cererea formulată de recurenta-reclamantă de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a depus, la data de 31.12.2019, punct de vedere solicitând, în principal, respingerea acesteia ca inadmisibilă, având în vedere că obiectul excepției îl reprezintă prevederi legale care nu au legătură cu soluționarea cauzei, iar, în subsidiar, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, dispozițiile legii fundamentale nefiind încălcate de actele normative contestate de recurenta-reclamantă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 18 iunie 2020, completul de filtru a respins excepția nulității recursului principal, invocată de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța; a respins excepția nulității recursului incident, invocată de recurenta-reclamantă A.; a admis în principiu recursul principal declarat de reclamanta A. și recursul incident declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva deciziei nr. 94C din 18 septembrie 2019, pronunțată Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 24 septembrie 2020, C6 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Asupra cererii formulate de recurenta-reclamantă A. pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 și a Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, Înalta Curte constată următoarele:

Deși inițial recurenta-reclamantă A. a invocat neconstituționalitatea Legii nr. 260/2002 și a Legii nr. 291/2007, în ansamblul lor, în motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a precizat că dispozițiile art. 3 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 260/2002 și art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007 contravin art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României, în soluționarea prezentei cauze fiind încălcat dreptul său la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, principiul echității, blocându-i-se accesul la instanțele din România, ca urmare a cedării către S.U.A. a jurisdicției penale de către România.

În analiza cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte este ținută să verifice exigențele cuprinse în art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 care prevede că Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Astfel fiind, pentru admiterea acestei cereri este necesar ca dispozițiile evocate să aparțină unei legi sau ordonanțe în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, ceea ce presupune ca textul pretins a fi contrar legii fundamentale să fie aplicabil în speță.

Analizând îndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte constată că prima instanță de fond nu a evocat în cuprinsul sentinței textele legale a căror neconstituționalitate se invocă, iar instanța de apel, în motivarea inexistenței unei fapte ilicite săvârșite de Ministerul Apărării Naționale prin cedarea jurisdicției de către România în favoarea S.U.A., a făcut aplicarea art. 36-37 din Legea nr. 291/2007, reținând că reclamanta nu a urmat procedura specială de determinare a prejudiciilor aduse cetățenilor români prin activitatea forțelor S.U.A. și că nu s-a probat faptul că Aranjamentul de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor ar contraveni prevederilor Legii nr. 260/2002 și Legii nr. 291/2007.

Prin urmare, textele legale invocate a fi contrare Constituției României, respectiv art. 3 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 260/2002 și art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007 care se referă la renunțarea, de către România, la dreptul său prioritar de exercitare a jurisdicției penale în favoarea S.U.A., nu au fost considerate a fi aplicabile în cauză.

În aceste condiții, nefiind îndeplinită una dintre cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv legătura cu cauza, cererea de sesizare a Curții Constituționale urmează a fi respinsă, nemaifiind necesară analizarea celorlalte cerințe ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece acestea trebuie întrunite cumulativ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că se invocă schimbarea compunerii completului de judecată pe parcursul judecării apelului astfel că, din data de 09.01.2019, acesta a avut o altă compunere.

Verificând această susținere, se constată că, într-adevăr, compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea apelului a fost schimbată pe parcursul acestei căi de atac, după termenul din 26 noiembrie 2018 și anterior datei de 09.01.2019, însă posibilitatea schimbării componenței completului este reglementată în art. 19 din C. proc. civ., care permite, pentru motive temeinice, înlocuirea judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.

În cauză, schimbarea componenței completului s-a datorat pensionării doamnei judecător E. începând cu data de 1 01 2019, astfel cum rezultă din Decretul prezidențial emis la 28 decembrie 2018.

Înalta Curte apreciază că această împrejurare constituie un motiv întemeiat, în accepțiunea art. 19 din C. proc. civ., pentru schimbarea membrilor completului de judecată, ceea ce face inaplicabil art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește modul în care a fost soluționat capătul 2 de cerere formulat în contradictoriu cu M.Ap. N. prin care s-a solicitat acordarea de daune în cuantum de 159 315 RON pentru faptul că Ministerul Apărării se face vinovat de conflict de interese și neglijență în serviciu, recurenta arată că instanța de apel a nesocotit art. X din Legea nr. 268/2006, art. 2 și 5 ale Aranjamentul de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor privind Forța de Muncă Locală, Ordin comun MAE M.Ap. N. 1551/M90/2014 întrucât, potrivit textelor legale menționate, Forțele S.U.A. au calitate de angajator legal al angajaților locali în România printr-un sistem de angajare directă, care presupune încheierea obligatorie a unui contract individual de muncă care va fi înregistrat la autoritatea din România, iar plata contribuțiilor sociale pentru pensii, sănătate, șomaj, accidente de muncă și alte prestații de asigurări sociale de către Forțele Statelor Unite va fi efectuată potrivit reglementărilor și programelor administrate de Guvernul României.

În opinia sa, M.Ap. N. nu s-a asigurat că Forțele S.U.A. respectă legislația muncii ci, dimpotrivă, și-a introdus propriile firme ca intermediari în procesul de angajare, care au încheiat contracte de prestări servicii și nu contracte individuale de muncă, consecința fiind neplata contribuțiilor către bugetul de stat și neplata contribuțiilor sociale, neglijența în serviciu a M.Ap. N. producându-i astfel reclamantei o pagubă și antrenând răspunderea civilă delictuală a acestuia.

Totodată, recurenta critică modul în care au fost administrate și interpretate probele în dosar sub aspectul raporturilor de muncă pe care le-a avut și expune opinia sa asupra situației de fapt.

În analiza acestei critici, Înalta Curte pleacă de la premisa că în calea de atac a recursului, ca și cale extraodinară de atac de reformare, instanța este chemată să verifice respectarea sau aplicarea legii la o situație de fapt deplin stabilită în fazele proce S.U.A.le anterioare care, având caracter devolutiv, crează cadrul necesar pentru administrarea tuturor probelor în stabilirea situației de fapt.

Ca atare, în recurs nu pot fi analizate critici care excedează motivelor de recurs limitativ prevăzute în art. 488 din C. proc. civ., precum modul de interpretare a probelor și, cu atât mai mult, critici care se circumscriu aplicării legii la alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel în aplicarea legii, astfel cum se dorește de către recurentă atunci când prezintă situația de fapt, în propria sa interpretare.

Fiind făcute aceste precizări, Înalta Curte observă că lipsa culpei M.Ap. N., din perspectiva neverificării aspectelor legate de neîncheierea unui contract individual de muncă între Forțele S.U.A. și reclamantă, respectiv a cauzelor încetării raporturilor de muncă dintre reclamantă și S.C. J. S.R.L., a fost argumentată de instanța de apel prin posibilitatea reclamantei de a apela la procedura Legii nr. 291/2007 sub aspectul stagiului de cotizare, instanța reținând că nu este vorba despre o concediere abuzivă întrucât activitatea desfășurată în perioada anterioară constituirii PFA A. era supusă verificării de către Inspectoratul Teritorial de Muncă și, în plan financiar, procedurii instituite prin Legea nr. 291/2007 și AI încheiat la 31.10.2007, iar, ulterior perfectării contractului de muncă în calitate de PFA A., apelanta nu a avut calitatea de salariat, în accepțiunea legislației muncii, ci de parte a unui contract de colaborare, supus preverilor din C. civ., care a încetat prin ajungerea la termen.

Recurenta nu aduce critici raționamentului juridic expus de instanța de apel, ci se rezumă să reia descrierea faptei ilicite pe care o impută M.Ap. N. prin raportare la modul de interpretare a probelor.

Verificând incidența art. X din Legea nr. 268/2006, art. 2 și 5 ale Aranjamentul de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor privind Forța de Muncă Locală, Înalta Curte observă că instanța de apel a prezentat, corespunzător tipului de colaborare pe care aceasta a avut-o cu Forțele S.U.A., argumentele care justifică lipsa de temeinicie a pretențiilor formulate, dar și posibilitatea apelantei de a se adresa organelor competente și instanței de judecată, potrivit legislației interne, în vederea înlăturării consecințelor produse de pretinsele fapte ilicite ale M.Ap. N.

În privința încetării raporturilor contractuale cu S.C. J. S.R.L., instanța de apel a arătat că raporturile juridice dintre P.F.A. A. și angajatorul S.C. J. S.R.L. erau supuse legii române și nu exista nici un impediment pentru reclamantă să acționeze în justiție pentru a reclama în fața instanțelor române modalitatea de sistare a raporturilor de muncă cu acest angajator. Acesta a fost considerentul pentru care proba cu martori pe aspectul concedierii abuzive a fost respinsă ca neutilă cauzei și, câtă vreme nu s-a invocat încălcarea unei reguli de procedură referitoare la modul de administrare a probelor care ar atrage sancțiunea nulității deciziei, este nefondată critica recurentei privind greșita respingere a probei cu martori, care ar fi dovedit o altă situație de fapt.

În absența altor critici de nelegalitate, Înalta Curte apreciază nu se poate reforma decizia instanței de apel sub aspectul modului de soluționare a acestui capăt de cerere.

Criticând soluția dată capătului trei al cererii de chemare în judecată, recurenta invocă încălcarea art. 21 din Constituție privind accesul la justiție, dar și a art. 4 lit. c) și următoarele din Aranjamentul de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor, publicat prin Ordin comun MAE - M.Ap. N. nr. 1551/M90/2014, care se referă la prelucrarea pretențiilor formulate de terți în conformitate cu procedurile menționate în art. VIII din NATO SOFA.

În motivarea acestei critici de nelegalitate, recurenta susține că, deși M.Ap. N. este responsabil de soluționarea oricărei pretenții formulate de un cetățean român afectat de acțiunile Forțelor S.U.A. în România și de plata integrală a daunelor solicitate, nu a dat curs solicitării pe care reclamanta i-a adresat-o la data de 22.08.2014 pentru includerea pe agenda comitetului mixt româno-american a pretențiilor formulate în prezenta cauză la pct. c)i - c)iv. Deși M.Ap. N. a răspuns la data de 03.11.2014, prin adresa x, în sensul că a solicitat partenerului american transmiterea unui punct de vedere cu privire la aspectele semnalate, ulterior nu a făcut demersuri pentru soluționarea pretențiilor.

În opinia recurentei, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra faptului că prima instanță a consemnat, necorespunzător adevărului și ascunzând probe, că nu a fost urmată procedura specială prevăzută de art. 36-37 din Legea nr. 291/2007, pretinzând că nu există probe la dosar, fără a avea în vedere răspunsul DL 6708 și revenirea cu adresa din 27.03.2017, care probează sesizarea adresată M.Ap. N. pentru demararea procedurii speciale.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a încălcat art. 21 din Constituție privind accesul la justiție, în condițiile în care M.Ap. N. nu și-a respectat obligațiile de a soluționa cererea privind păgubirea unui cetățean român de Forțele S.U.A., lăsând-o pe reclamantă să se adreseze instanțelor americane, deși nu poate suporta costurile unui astfel de proces. Întrucât România a cedat părții americane cercetarea faptelor penale săvârțite de Forțele S.U.A., aplicând prevederile art. 3 din Legea nr. 260/2002 ca pe o imunitate absolută, singura variantă pe care reclamata o are, aceea de a acționa Forțele S.U.A. în instanțele din S.U.A., o privează de dreptul constituțional prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituția României, iar un proces în care o parte nu are un reprezentant care să-i apere interesele nu este un proces echitabil, pentru că nu este asigurată egalitatea armelor. Respingerea cererii prin care apelanta a solicitat ca M.Ap. N. să achite costurile asociate chemării în judecată a Forțelor S.U.A. în S.U.A. sau în fața altor instanțe internaționale, încălcă dreptul apelantei la un proces echitabil.

Analizând aceste critici, Înalta Curte constată că recurenta susține mai întâi că M.Ap. N. a lăsat în nelucrare procedura inițiată de reclamantă în temeiul art. 36-37 din Legea nr. 291/2007, pentru obținerea de despăgubiri pentru faptele Fortelor S.U.A., prin aceasta îngrădindu-i reclamantei dreptul de acces la instanță și critică instanța de apel pentru că a omis să se pronunțe asupra criticii referitoare la consemnarea greșită de către prima instanță, prin ascunderea de probe, că procedura prevăzută în art. 36-37 din Legea nr. 291/2007 nu a fost urmată.

Înalta Curte observă că reclamanta a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a informat M.Ap. N. în data de 22.08.2014 cu privire la nerespectarea obligațiilor de natura economică și la existența unor fapte penale comise de membrii Fortelor S.U.A. în Romania și a solicitat ca, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 268/2006, M.Ap. N., să includă soluționarea acestor încălcări pe agenda comitetului mixt (romano-american) care se întruneste trimestrial, însă, din adresa de răspuns x/03.11.2014 emisă de M.Ap. N. a reiesit clar protecția intereselor Fortelor S.U.A. și a contractorilor acestora.

Se susține că acestea sunt înscrisurile care dovedesc inițierea procedurii speciale, cu privire la care ambele instanțe de fond au apreciat în mod greșit că nu a fost demarată.

Alegațiile recurentei nu sunt conforme cu realitatea întrucât, așa cum rezultă din adresa DL 6708/3 11 2014 a Ministerului Apărării Naționale, la care chiar reclamanta face referire, aceasta nu a declanșat procedura specială reglementată în art. 34-38 din Legea nr. 291/2007, pentru determinarea prejudiciilor aduse cetățenilor români prin activitatea Forțelor S.U.A.

În cuprinsul adresei DL 6708/3 11 2014 se menționează că "La petițiile dumneavoastră adresate Președintelui României și Primului-Ministru, transmise Ministerului Apărării Naționale și repartizate spre soluționare Departamentului pentru relația cu Parlamentul și informare publică, înregistrate la nr. P.3032/18 09 2014 și P.3072/24 09 2014, vă comunicăm următoarele". Aceste aspecte dovedesc că nu Ministerul Apărării Naționale a fost învestit, la data de 22.08.2014, ci alte instituții care au direcționat sesizăriile către Ministerul Apărării Naționale.

Prin urmare, nu a fost respectat art. 36 alin. (2) din Legea nr. 291/2007, care prevede că petentul va prezenta pretențiile sale secretarului tehnic permanent al Comisiei, care propune ministrului apărării constituirea unui grup pentru daune.

Neinițiind procedura specială prevăzută în Legea nr. 291/2007, recurenta nu poate pretinde că s-a săvârșit o faptă ilicită de către M.Ap. N.prin aceea că nu a dat curs acestei proceduri și, cu atât mai mult, că i-a fost încălcat dreptul de acces la instanță.

Astfel cum corect a motivat instanța de apel, nu s-a făcut dovada că prin Acordul de implementare s-ar încălca prevederile legii interne, respectiv ale art. 37 alin. (5) al Legii nr. 291/2007, care permite atacarea în instanțele din România a nivelului despăgubirilor stabilite prin decizia ministrului apărării naționale, dacă această procedură s-ar fi urmat, iar, în ceea ce privește raporturile de muncă, reclamanta avea deschis accesul la justiție, potrivit legislației interne, în condițiile în care afirmarea în instanța națională a unui prejudiciu decurgând din neîncheierea unui contract de muncă sau din munca suplimentară nu era negată.

De asemenea, recurenta susține că, prin cedarea către jurisdicția americană a cercetării faptelor penale săvârșite de Forțele S.U.A. pe teritoriul României, ca urmare a interpretării art. 3 al Legii nr. 260/2002, referitor la cedarea jurisdicției penale, ca pe o imunitate absolută, este încălcat art. 21 din Constituția României privind accesul la justiție, întrucât reclamanta nu are altă posibilitate, pentru a obține reparația dorită, decât să se adreseze instanțelor din S.U.A. sau altor instanțe internaționale, în condițiile în care nu poate suporta costurile unui astfel de proces, ceea ce îi încalcă dreptul la un proces echitabil și nu asigură egalitatea armelor.

În ceea ce privește solicitarea de antrenare a răspunderii civile delictuale a M.Ap. N. pentru cheltuielile pe care reclamanta ar urma să le suporte în procese intentate împotriva forțelor S.U.A. în litigii internaționale, ca urmare a cedării jurisdicției române către partea americană, Înalta Curte consideră că nu se poate reține existența unei fapte ilicite întrucât prerogativa cedării de jurisdicție, fiind o prerogativă statală, poate face obiect al tratatelor internaționale și, potrivit art. 11 alin. (1) din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte iar Acordul de implementare nu contravine legislației interne și nici art. 21 din Constituția României.

Nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală a M.Ap. N. în prezenta cauză, sub aspectul pretinselor faptele penale săvârșite de Forțele S.U.A. pe teritoriul României, întrucât M.Ap. N. nu are nicio atribuție în domeniul jurisdicției penale, cu atât mai mult în ceea ce privește revenirea asupra renunțării la jurisdicția penală, de care se face vorbire în cuprinsul art. 3 al Legii nr. 260/2002.

Prin urmare, dispozițiile art. 3 al Legii nr. 260/2002, deși invocate ca motiv al atragerii răspunderii civile delictuale, nu sunt aplicabile în cauză.

În ceea ce privește modul de soluționare a cererii formulată în contradictoriu cu D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța, recurenta susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 182 Codul de procedură fiscală, OMFP 1899/2004 - Cap 2, pct. 1, pct. 6 (3) și 7, Decizia Curții Constituționale a României nr. 694/2015 și dreptul european în privința acordării dobânzilor contribuabililor, aplicarea dreptului european fiind prioritară conform art. 4 noul C. proc. civ., întrucât pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) si (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, contribuabilul are dreptul la dobândă în temeiul art. 119 din aceeași ordonanță.

În opinia recurentei, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor din apel care dovedeau inițierea procedurii fiscale prealabile și a reținut greșit că apelanta nu a contestat soluția dată acestui capăt de cerere în condițiile în care, prin concluziile depuse în ședința din 18.09.2019, apelanta a precizat că prima instanță a respins, ca inadmisibil, capătul 4 de cerere prin ascunderea probelor care demonstrau îndeplinirea de către apelantă a procedurii prealabile pentru acordarea de dobânzi, astfel că în mod greșit s-a considerat că nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută în OMFP nr. 1899/2004 și, astfel, că cererea este inadmisibilă.

Analizând aceste critici, Înalta Curte constată că sumele pretinse de reclamantă cu titlu de dobândă și contribuții aferente CAS și CASS fost respinse ca inadmisibile, întrucât și pentru aceste categorii de venituri trebuia urmată procedura fiscală prealabilă reglementată în O.G. nr. 92/2003 și în OMFP nr. 1899/2004.

Argumentarea acestei soluții se regăsește în încheierea din 20 03 2018 și a fost preluată în sentința primei instanțe și apoi însușită de instanța de apel.

Instanța de apel, deși a reținut că reclamanta pretinde că a inițiat procedura prealabilă fiscală atât pentru recuperarea sumelor nedatorate, pentru care a obținut restituirea prin decizia nr. 146578/12 05 2017, cât și pentru dobânzi, a arătat că reclamanta trebuia să facă dovada urmării procedurilor prealabile și cu privire la dobânzi întrucât decizia Curții Constituționale nr. 694/2015 nu relevă posibilitatea contribuabilului de a pretinde dobânzi fiscale într-o altă procedură decât cea fiscal