ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 26 noiembrie 2019, în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, având ca obiect recurs împotriva deciziei nr. 94 C din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, petenta A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 și a Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin blocarea accesului la instanțele civile și penale și prin încălcarea principiului echității ca urmare a cedării jurisdicției către SUA, potrivit art. 3 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 260/2002 și al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007; că i-a fost încălcat dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil ca urmare a cedării jurisdicției către partea americană, în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 260/2002 și al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007. Prin aceasta au fost nesocotite prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României.

Prin decizia nr. 1629 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea formulată de recurenta-reclamantă A. pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționale a Legilor nr. 260/2002 și nr. 291/2007; a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 94 C din 18 septembrie 2019, precum și recursul declarat împotriva încheierii din 12 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017; a fost respins recursul incident declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva deciziei nr. 94 C din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a declarat recurs petenta A., la data de 17 septembrie 2020.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 septembrie 2020, sub nr. x/2020, și repartizată, aleatoriu, completului nr. 10.

În susținerea căii de atac exercitate, recurenta-petentă A. a arătat că instanța de recurs avea obligația de a se pronunța analizând hotărârea pronunțată de instanța de apel, și, în continuare, a expus considerente din cuprinsul deciziei nr. 94 C din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Recurenta a mai susținut că, la momentul ratificării de către Parlament a Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, nu s-a obținut un aviz de la Curtea Constituțională a României privind proiectul de lege pentru ratificarea Acordului prin Legea nr. 260/2002, deși obținerea avizului era obligatorie, potrivit art. 11 alin. (3) din Constituție.

În acest sens, art. 3 din Legea nr. 260/2002 și art. 43 alin. (1) teza I din Legea 291/2007 încalcă art. 21 și art. 16 alin. (1) din Constituție, aceste articole lezând și anulând dreptul constituțional al românilor privind liberul acces la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime.

Prin cedarea jurisdicției penale în favoarea autorităților americane, în cazul militarilor SUA, statul român împiedică accesul la justiție al cetățenilor români prejudicați de faptele membrilor Forțelor SUA în România.

Recurenta a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin blocarea accesului la instanțele civile și penale și prin încălcarea principiului echității ca urmare a cedării jurisdicției către S.U.A. potrivit art. 3 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 260/2002 și al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007; că i-a fost încălcat dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil ca urmare a cedării jurisdicției către partea americană, în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 260/2002 și al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007, fiind nesocotite prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României.

La data de 24 noiembrie 2020, recurenta-petentă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului.

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, va fi examinată respectarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a cerințelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reține că una dintre condițiile pentru a sesiza Curtea Constituțională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influența hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, contestate sub aspectul constituționalității acestora.

În speță, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurenta-petentă a precizat că dispozițiile art. 3 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 260/2002 și cele ale art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007 contravin art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României, în soluționarea cauzei fiind încălcat principiul echității, precum și dreptul său la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar prin cedarea către Statele Unite ale Americii a jurisdicției penale de către România i s-a blocat accesul la instanțele din România.

Înalta Curte reține că recurenta-petentă nu a precizat care este legătura dintre dispozițiile a căror neconstituționalitate a invocat-o în etapa procesuală a recursului și cauza dedusă judecății, care a avut ca obiect pretenții derivate dintr-o acțiune în răspundere civilă delictuală.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispozițiile invocate de către petenta A., ca fiind neconstituționale, nu au legătură cu cauza.

În mod corect, s-a reținut că Tribunalul Constanța nu a evocat, în cuprinsul sentinței nr. 1292 din 22 mai 2018, textele legale a căror neconstituționalitate se invocă, iar instanța de apel, în motivarea inexistenței unei fapte ilicite săvârșite de Ministerul Apărării Naționale, prin cedarea jurisdicției de către România în favoarea S.U.A., a făcut aplicarea art. 36-37 din Legea nr. 291/2007, reținând că reclamanta nu a urmat procedura specială de determinare a prejudiciilor aduse cetățenilor români prin activitatea forțelor S.U.A. și că nu s-a probat faptul că Aranjamentul de Implementare privind Soluționarea Pretențiilor ar contraveni prevederilor Legii nr. 260/2002 și Legii nr. 291/2007.

În aceste condiții, s-a apreciat că textele legale invocate a fi contrare Constituției României nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Prin urmare, cum condiția legală a existenței unei legături între pricina dedusă judecății și excepția de neconstituționalitate este una sine qua non, și aceasta nu este îndeplinită în prezenta cauză, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de petenta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționale a Legii nr. 260/2002 și a Legii nr. 291/2007, cuprinsă în dispozitivul deciziei civile nr. 1629 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de petenta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționale a Legii nr. 260/2002 și a Legii nr. 291/2007, cuprinsă în dispozitivul deciziei civile nr. 1629 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2021.