ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1685/2021

Prin cererea înregistrată la 09 decembrie 2016, pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata contravalorii lucrărilor ce vor fi necesare în vederea înlocuirii tuturor produselor furnizate și montate de către societatea pârâtă, potrivit contractului nr. x din 17.01.2013, a reparațiilor ce vor fi necesare pentru refacerea tuturor elementelor de structură, precum și la plata daunelor moratorii calculate începând cu 21.11.2016. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 4738 din 22 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Slatina, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie din București, având în vedere clauza compromisorie stipulată în contractul încheiat între părți.

Prin cererea înregistrată la 08 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanței să dispună anularea clauzei compromisorii întrucât aceasta nu fusese negociată de cele două părți, așa cum prevede Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori . Prin sentința civilă nr. 4181 din 19 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Slatina, s-a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat apel la 13 decembrie 2018, prin care a solicitat admiterea apelului și anularea sentinței apelate. Prin decizia nr. 72 din 28 martie 2019, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul, a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la punctul 8 din contractul nr. x din 17.01.2013 și pe cale de consecință a constatat nulitatea absolută a clauzei compromisorii.

Având în vedere că, potrivit acestei decizii, a fost anulată clauza compromisorie iar Curtea de Arbitraj Comercial Internațional nu mai era competentă material să soluționeze cererea, reclamantul a solicitat acesteia să restituie dosarul instanței competente să soluționeze litigiul, respectiv Judecătoriei Slatina. Reclamantul a formulat la 05 septembrie 2019 o cerere de repunere în termenul de plată a taxei arbitrale întrucât Curtea de Arbitraj Comercial Internațional i-a solicitat efectuarea acestui demers pentru soluționarea litigiului. Prin decizia nr. 52 din 20 septembrie 2019, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie din București a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la 1 noiembrie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., anularea deciziei nr. 52 din 20 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie din București, și trimiterea dosarului Judecătoriei Slatina pentru continuarea judecății. Prin sentința civilă nr. 29 F din 26 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a formulat recurs la 15 iulie 2020, prin care a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea sentinței atacate. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, la data de 17 iulie 2020. La data de 16 octombrie 2020, intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 16 martie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 14 septembrie 2021. Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, a cărei soluționare face de prisos examinarea excepției nulității recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Cauza are ca obiect recursul împotriva sentinței civile nr. 29 F din 26 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale. Având în vedere că litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunțate în procedura arbitrajului, normele incidente sunt cele prevăzute în Cartea a IV - a intitulată "Despre Arbitraj" din C. proc. civ.. Aceste norme juridice au evoluat în timp, suferind modificări și completări, astfel că urmează a fi identificate dispozițiile legale aplicabile cauzei. Potrivit art. 27 din C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". De asemenea, potrivit art. 24 din Codul de procedură de civilă, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din același cod "procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche răman supuse acelei legi". Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia. În cauză, data începerii procesului este data sesizării Judecătoriei Slatina cu cererea înregistrată sub nr. x/2016, respectiv data de 9 decembrie 2016, context în care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138 din 2014 și republicată în Monitorul Oficial al României nr. 24 din 10.04.2015. Potrivit art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, în situația în care curtea de apel admite acțiunea, va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze sau spre rejudecare tribunalului arbitral. Potrivit art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului". Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale evocate rezultă că hotărârea curții de apel, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs. Modificarea dispozițiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. prin Legea nr. 17 din 2017, potrivit căreia "hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului", nu este incidentă în cauză potrivit art. 27 din C. proc. civ. întrucât este ulterioară datei începerii procesului. De asemenea, conform art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului" iar, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Din analiza dispozițiilor legale menționate și în considerarea faptului că prin sentința recurată s-a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, rezultă că aceasta are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 613 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în vigoare la data pornirii procesului. Prin urmare, Înalta Curte reține că hotărârea recurată nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs întrucât se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 29 F din 26 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.