ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1670/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din ședința de cameră de consiliu din 01 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. pentru creditoarea Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R.

Prin decizia nr. 72 din 06 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Specializat Argeș și a fost declinată în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a apelului.

Cauza a fost înregistrată la 4 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă iar, prin încheierea de ședință din 3 iulie 2020, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., tribunalul a suspendat judecata apelului pentru lipsa părților.

Prin încheierea de ședință din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a suspendat judecata recursului pentru lipsa părților.

Recurentul a susținut că în conformitate cu dispozițiile art. 666 alin. (2) din C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează prin încheiere dată în cameră de consiliu, fără citarea părților.

Prin urmare, recurentul subliniază că încuviințarea executării silite reprezintă o procedură necontencioasă, premergătoare fazei de executare silită.

În aceste condiții, susține recurentul că suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părților, este netemeinică și nelegală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a, la 8 februarie 2021.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (1) din același cod, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În cauză, se constată că, pe de o parte, recurentul nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, recursul nu cuprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) PCT. 1-8 din același cod.

Prin criticile formulate, recurentul prezintă regulile privind procedura de încuviințare a executării silite și critică soluția de suspendare din apelul formulat împotriva încheierii de respingere a încuviințării executării silite, fără însă a prezenta criticile de nelegalitate a încheierii atacate, prin care s-a dispus suspendarea judecății recursului în dosarul x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aceste critici ale recurentei privesc alte aspecte care nu vizează soluția de suspendare a judecății recursului dispusă de curtea de apel și prin care nu se contestă nelegalitatea încheierii atacate prin identificarea dispoziției legale care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greșitei aplicări de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Totodată, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că argumentele recurentului nu vizează aspecte de nelegalitate și nu pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., de strictă interpretare, sub sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) din același cod.

În consecință, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.