ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 938/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 la 1 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., societate în insolvență, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.746.338,14 RON cu titlu de contravaloare a lucrărilor executate conform Anexei "Refacere Sistem Rutier", pentru obiectivul situat în municipiul Făgăraș, județul Brașov, la care se adaugă dobânda legală, sumă totală ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 468/C din 6 iulie 2018, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la 9 august 2018 sub același număr unic.

Prin sentința civilă nr. 473 din 20 decembrie 2018, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A., societate în insolvență, prin administrator judiciar Consorțiul format din C.I.I. C. și C.I.I. D. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 390/A-COM din 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei din apel, S.C. A. S.A., societate în insolvență a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivare, a arătat că între intimată și S.C. E. S.A. a fost încheiat contractul nr. x din 29 august 2014, vizând o lucrare intitulată "Centrală de Cogenerare de înaltă eficiență cu o putere instalată de 22MWE, inclusiv echipamente si instalații conexe în Municipiul Făgăraș. str. x. județul Brașov prin instalarea, edificarea și punerea în funcțiune a acesteia", finanțarea fiind asigurată de societatea S.C. F. S.A.

A mai arătat recurenta că intimata i-a subcontractat o parte dintre lucrări și, având în vedere că unele dintre acestea au fost executate pe domeniul public, i-a fost adusă la cunoștință Municipiului Făgăraș prezența sa pe șantier.

În acest context, a subliniat că a arătat în fața instanțelor de fond că la data emiterii de către intimată a adresei nr. x din 12 octombrie 2016, prin care i s-a comunicat că trebuie efectuate de urgență lucrări de remediere la spațiul carosabil și i s-a solicitat să precizeze măsurile luate și intervalul de timp necesar, contractul de subantrepriză se finalizase.

Cu toate acestea, nici tribunalul și nici curtea de apel nu au făcut nicio referire la această adresă, din care rezultă că a primit comanda de la intimată, iar nu de la S.C. E. S.A., așa cum în mod eronat au reținut instanțele de fond.

A subliniat recurenta că beneficiarul sumelor încasate ca urmare a realizării de către ea a lucrărilor de remediere este intimata, iar acțiunea este justificată din perspectiva faptului că între părțile acestui litigiu nu a fost încheiat un contract de execuție lucrări, acestea fiind executate urmare a discuțiilor și acordurilor primite din partea tuturor factorilor de decizie implicați în rezolvarea acestei probleme.

De asemenea, a subliniat că a solicitat instanțelor de fond să dispună depunerea la dosar a contractelor încheiate de părțile implicate, precum și situația plăților, cerere care a fost respinsă fără niciun temei, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil.

A mai arătat recurenta că prima instanță a reținut că la dosar nu există o dovadă din care să rezulte că reprezentantul antreprenorului ar fi acceptat efectuarea acestor lucrări, concluzie care este însă contrazisă chiar de înscrisurile depuse în probațiune.

În opinia recurentei, judecătorul cauzei a preferat să analizeze doar susținerile pârâtei, considerându-le lămuritoare pentru soluționarea acestei cauze, fără a combate în vreun fel argumentele prezentate în acțiune.

A conchis recurenta că intimata, în calitate de antreprenor general, avea obligația efectuării "lucrărilor de remediere la spațiul carosabil" efectuate în realitate de ea, aspect cunoscut și de reprezentanții acestei societăți, dovadă fiind minutele încheiate în perioada 24 februarie 2014 - 28 iulie 2015, astfel că nu se poate susține cu temei că nu are calitate procesuală pasivă.

Or, această situație nu poate fi negată, în caz contrar neputându-se explica semnarea procesului-verbal de recepție, din care rezultă îndeplinirea în tot a obligațiilor asumate.

În continuare, a evocat doctrina vizând condițiile admisibilității actio de in rem verso și a solicitat, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea onorariului avocațial în cuantum de 20.000 RON, la plata căruia a obligat-o tribunalul cu titlu de cheltuieli de judecată, subliniind că acesta trebuie raportat la munca îndeplinită de avocat și, mai cu seamă, la caracterul lor rezonabil.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 14 octombrie 2019, administratorul judiciar al recurentei a depus o cerere prin care a arătat că își însușește cererea de recurs.

La 17 octombrie 2019, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii și încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși a indicat motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea sa față de modul de administrare a probelor și de stabilire a situației de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, recurenta a susținut că a arătat în fața instanțelor de fond că, la data emiterii de către intimată a adresei nr. x din 12 octombrie 2016, beneficiarul sumelor încasate ca urmare a realizării de către ea a lucrărilor de remediere este intimata, că a solicitat instanțelor de fond să dispună depunerea la dosar a contractelor încheiate de părțile implicate, precum și situația plăților, cerere care a fost respinsă fără niciun temei, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil, dar și că prima instanță a reținut că la dosar nu există o dovadă din care să rezulte că reprezentantul antreprenorului ar fi acceptat efectuarea lucrărilor de remediere, concluzie care este însă contrazisă chiar de înscrisurile depuse în probațiune.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, deși pune în discuție calitatea procesuală pasivă a intimatei și îndeplinirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, recurenta face trimitere doar la probe și la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, fără a indica textele de lege încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel.

Nici criticile vizând cuantumul onorariului de avocat la plata căruia a fost obligată de prima instanță nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei recurate.

Prin urmare, susținerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu constituie critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, fapt ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Se impune subliniat faptul că sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost doar formal invocate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul și, în baza dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata către intimată a sumei de 5.355 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., reprezentată de Consorțiul format din C.I.I. D. și C.I.I. C., în calitate de administrator judiciar, împotriva deciziei nr. 390/A - COM din 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 5.355 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2020.