ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1560/2019

HOTĂRÂRE
01.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1560/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș, secția Civilă la 14 august 2015, reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au chemat-o în judecată pe pârâta Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș R.A., solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 593.522,63 RON către S.C. A. S.R.L. și de 429.870 RON către S.C. B. S.R.L., reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente săpăturilor șanțurilor.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ. și art. 1260 și următoarele C. civ.

Prin încheierea din 2 februarie 2016, Tribunalul Argeș, secția Civilă a anulat cererea de chemare în judecată în ceea ce o privește pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și a disjuns cererea de chemare în judecată referitoare la reclamanta S.C. B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 139/2016 din 12 aprilie 2016, Tribunalul Argeș, secția Civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș, în raport cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 71/2001, art. 36 alin. (3), art. 37 alin. (3) și (4) din Legea nr. 304/2004, în speță fiind vorba despre un litigiu cu profesioniști, ce intră în sfera de soluționare a tribunalului specializat.

Prin sentința nr. 708/2016, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția necompetenței sale material-funcționale și a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Argeș. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost trimisă cauza Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă în vederea soluționării acestuia.

Prin sentința nr. 370/F- C. civ. din 22 septembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția Civilă, raportat la faptul că, în sfera civilă, criteriul calității părților profesioniști-neprofesioniști, nu mai funcționează pentru determinarea competenței pentru care C. proc. civ. de la 1865 realiza distincția între procesele și cererile în materie comercială și cele din materie civilă.

Tribunalul Argeș, secția Civilă, prin sentința nr. 238 din 20 iunie 2017, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. B. S.R.L.

Prin încheierea din 13 septembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare secției a II-a Civile a aceleiași instanțe, pentru a se efectua rectificările cuvenite cu privire la materia în care se judecă dosarul în sistemul informatizat, respectiv "litigii cu profesioniști".

Prin decizia nr. 145/A-C din 22 februarie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Prin încheierea din 23 februarie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în minuta deciziei nr. 145/A-C din 22 februarie 2018, în sensul de a se scrie "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare", în loc de "Definitivă".

La 3 mai 2018, reclamanta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 238 din 20 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă și încheierii din 23 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut în esență că instanța de fond nu a analizat în mod corect înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

La 4 iulie 2018, intimata-pârâtă Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș R.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, precum și excepția lipsei de interes în formularea recursului împotriva încheierii din 23 februarie 2018.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea recursului la 1 octombrie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare, în completul de filtru, cu prioritate, aspectul netimbrării recursului promovat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, în raport cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Instanța a stabilit în sarcina recurentei-reclamante S.C. B. S.R.L. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte în cuantum de 50 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, iar recurenta-reclamantă a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a acesteia, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunilor din adresă și raport, acte ce au fost comunicate recurentei la 7 iunie 2018, respectiv 11 februarie 2019, obligație asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul din 1 octombrie 2019, precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau după obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și va anula ca netimbrat recursul declarat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 238 din 20 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă și încheierii din 23 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 927/2020
Ședința publică din data de 3 iunie 2020 Asupra recursului de față, constată și reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă sub nr., reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în jud
ÎCCJ 2024-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 954/2024
Ședința publică din data de 25 aprilie 2024 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată în data de 16 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, sub n
ÎCCJ 2020-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 938/2020
Ședința publică din data de 3 iunie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 la 1 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2019-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 534/2019
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 3 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B
ÎCCJ 2018-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2296/2019
Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 august 2016 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B.
Sursă