ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 997 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1400 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 1173 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de către reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1400 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, ca tardiv.

Prin încheierea de ședință din 31 ianuarie 2020, instanța a suspendat judecarea cererii de revizuire, fiind reținută aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât părțile, legal citate, nu au cerut judecarea cauzei în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 108 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția perimării cererii și, pe cale de consecință, s-a constatat perimată cererea de revizuire formulată de apelantul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a, la 1 februarie 2021.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (1) din același cod, excepția tardivității recursului pentru nedepunerea acestuia în termen, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin decizia recurată s-a constatat perimarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1173 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei" iar conform art. 421 alin. (2) teza I din același cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din același cod, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

Calculând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziții imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunțării hotărârii atacate, s-a împlinit la 17 decembrie 2020, ora 24:00.

Așadar, recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată la 11 decembrie 2020, iar cererea de recurs a fost depusă la 25 ianuarie 2021, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, și va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A., împotriva deciziei civile nr. 1086 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A., împotriva deciziei civile nr. 1086 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.