ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1659/2021

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 02.07.2020, sub nr. x/2020, A. și B., fiii defunctului C. decedat la data de 03.03.2020 au solicitat in contradictoriu cu pârâta D., domiciliată în Municipiul Constanța, anularea contractului de cesiune părți sociale încheiat în data de 24.02.2020 între tatăl acestora C. și pârâta prin care au fost cesionate către acestea un număr de 235.000 părți sociale reprezentând 94% din capitalul social al societății E. S.R.L. și obligarea pârâtei la cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul proces.

Acțiunea a fost motivată în fapt.

În drept, și-au întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 1235, 1236, 1237, 1248, 1254 din C. civ.

La data de 16.07.2020, reclamanții au formulat cerere de introducere în cauză în calitate de pârâtă a Societății E. S.R.L., cu sediul social în Sat Clinceni, Comuna Clinceni, Jud Ilfov,formulând și cerere de completare si modificare a cererii de chemare în judecată.

La data de 03.08.2020 societatea E. S.R.L. reprezentată legal prin administrator A., în calitate de pârâtă a formulat intâmpinare la cererea de chemare în judecată și cererea completatoare.

La data de 17.08.2020, A. și B., în calitate de reclamanți, au formulat cerere de introducere in cauză în calitate de pârâți a numiților F. și G., ambii cu domiciliul în Municipiul București.

La data de 18.08.2020, pârâta D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei E. S.R.L., excepția lipsei de interes, iar pe fond, netemeinicia cererii.

La data de 30.09.2020, pârâta D. a formulat note scrise prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ilfov având în vedere că pârâții E. S.R.L., F. și G. nu au calitate procesuala pasivă în prezenta cauză apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a solicitat instanței să constate faptul că Tribunalul Ilfov nu este competent din punct de vedere teritorial sa judece prezenta cauză.

Pe cale de consecință, a arătat că în vederea soluționării prezentei cauze este competentă instanța de la domiciliul pârâtei, respectiv Tribunalul Constanța.

Prin sentința civilă nr. 2722/14.10.2020 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul.

In cauza de fata parata D. domiciliaza in Constanta, asa cum de altfel si reclamantii au mentionat in cererea initiala astfel ca, avand in vedere dispozitiile legale precizate anterior Tribunalul a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat competenta de solutionare a prezentei cauze in favoarea Tribunalului Constanta.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a Civilă, după admiterea excepției necompetenței funcționale a secției I Civilă, sub nr. x/2020*.

Pârâții F. și G. au depus întâmpinare.

H. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâților F. și G..

La termenul de judecată din 24.02.2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța.

Examinând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța în temeiul art. 248 raportat la art. 31 din C. proc. civ., instanța a reținut următoarele:

Instanța a constatat că a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată inițial împotriva unei persoane fizice cu domiciliul în Constanța, cerere ce a fost succesiv precizată și modificată sub aspectul cadrului procesual pasiv și a obiectului său, toate acestea formulându-se cu respectarea termenelor legale de depunere a actelor.

În stabilirea cadrului procesual, trebuie să observăm că reclamantul este singurul care are disponibilitatea de a stabili și nominaliza pârâții până la primul termen de judecată, stabilindu-i prin cererea inițială și/sau cele precizatoare și modificatoare, iar începând cu primul termen de judecată, cadrul procesual poate fi modificat de reclamant sau de pârât, prin intermediul instituțiilor prevăzute de art. 78 și 61 și urm C. proc. civ.

Astfel, în speță, până la primul termen de judecată, cadrul procesual pasiv era complet stabilit, figurând în calitate de pârâți D. cu domiciliul în Constanța, S.C. E. S.R.L. cu sediul în Ilfov, G., F., ambii cu domiciliul în București.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat".

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în aplicarea principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și limitele cererii de chemare în judecată, instanța trebuind să se pronunțe asupra cererilor formulate și nu să facă aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamantul

(Decizia nr. 2574 din 27 iunie 2013 pronunțată în recurs de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Prin urmare, la data invocării excepției necompetenței teritoriale și ulterior, la data soluționării excepției, calitatea de pârâți o aveau toți cei susmenționați.

Tribunalul Ilfov în soluționarea cauzei a făcut vorbire de "pârâtă", sugerând că singura care are această calitate în dosar este pârâta inițială D., deși în sentința de declinare figurează în calitate de pârâți D., S.C. E. S.R.L., G., F..

Mai mult decât atât, trebuie observat că o cerere de precizare sau de modificare depusă de reclamant cu respectarea dispozițiilor art. 204 C. proc. civ. nu trebuie pusă în discuția părților și admisă de instanță, astfel cum e cazul intervențiilor prevăzute de dispozițiile art. 61 și urm. C. proc. civ., inaplicabile în cauză, ceea ce înseamnă că simpla indicare a cadrului procesual pasiv de către reclamant reprezintă pentru instanță un dat, neputându-se contra voința reclamantului decât pe calea invocării excepției lipsei calității procesual pasive.

Instanța a fost învestită cu o acțiune în anulare a contractului de cesiune de părți sociale și anulare a actelor subsecvente acestora, respectiv hotărârea AGA din 24.02.2020 și a actului constitutiv actualizat al societății E. S.R.L., ceea ce atrage competența teritorială de ordine publică a Tribunalului Ilfov, în temeiul art. 119 C. proc. civ., potrivit cu care: "Cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau, după caz, până la radierea societății, sunt de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal."

Prin urmare, s-a apreciat că, în cauză, competența Tribunalului Ilfov este una de ordine publică, obligatorie, de la care părțile nu ar putea deroga, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Dacă, în mod excepțional, am aprecia că nu ne aflăm în ipoteza unei competențe teritoriale de ordine publică, trebuie să observăm că, potrivit art. 116 C. proc. civ.: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente."

Potrivit art. 112 C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia...Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai cu scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Or, fără niciun dubiu, nu am putea reține că societatea pârâtă E. S.R.L. a fost chemată în judecată doar ca cererea să atragă competența de soluționare a Tribunalului Ilfov, atâta vreme cât chiar actele societății sunt deduse judecății, solicitându-se anularea lor.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 130-135 C. proc. civ., Tribunalul Constanța, secția a II-a Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța.

A declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect nulitate act formulată de reclamanții A. și B. în favoarea Tribunalului Ilfov.

A constatat ivit conflictul negativ de competență.

A sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a Civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea prin care reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții D., F., G., E. S.R.L. au solicitat anularea contractului de cesiune de părți sociale și anularea actelor subsecvente acestora.

În ceea ce privește cadrul procesual pasiv, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată inițial împotriva unei persoane fizice cu domiciliul în Constanța, fiind ulterior precizată și modificată, fiind chemați în calitate de pârâți și E. S.R.L. cu sediul în Ilfov și F., G. cu domiciliul în București.

Prima instanță investită cu soluționarea cauzei a aplicat regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale instituită de art. 107 C. proc. civ. care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Instanța în favoarea căreia s-a declinat competența de soluționare a cauzei a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art. 119 C. proc. civ., față de competența teritorială de ordine publică a Tribunalului Ilfov.

Deși prevederile art. 119 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, în cazul de față cererea dedusă judecății nu reprezintă o cerere în materie de societate, întrucât aceasta se referă la nulitatea unui act juridic, în speța de față fiind vorba de o cerere în materie de nulitate act juridic.

În consecință, în speța de față ne aflăm în ipoteza unei competențe teritoriale de ordine privată, iar față de cadrul procesual pasiv, devin incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competența stabilindu-se în funcție de debitorul principal, reclamanții neavând opțiunea între instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Se mai reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ., care instituie cazul de competență teritorială alternativă, respectiv nu este întrunită situația de coparticipare procesuală pasivă prevăzută de art. 59 C. proc. civ.

Cum cererea de chemare în judecată a fost introdusă împotriva pârâtei D., parte în contractul de cesiune de părți sociale a cărui anulare se solicită, care domiciliază în Constanța, instanța de la domiciliul acesteia este legal investită cu soluționarea cauzei.

Asa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv șa justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a Civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2021.