ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 164/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș să verifice mai clar documentele și să depună un răspuns în termen în fața instanței, reclamantul fiind nemulțumit de controlul care, în realitate, s-a efectuat doar pe hârtie, și nu la fața locului, astfel încât s-a dat posibilitatea Companiei S.C. B. S.R.L., cu care se află în conflict de muncă (pe rolul Tribunalului Cluj fiind introduse două acțiuni cu obiecte diferite), să își pună la punct dosarul cu toate actele reclamantului care, în fapt, au fost constituite și depuse, în mod ilegal, fără știrea acestuia; aplicarea art. 260 lit. g) raportat la art. 139 din Codul muncii, deoarece nu s-a prevăzut consimțământul cu privire la liberele legal menționate în Codul muncii sau la dublarea sumei în ziua respectivă, deși a contestat acest aspect de mai multe ori; soluționarea abuzului, în condițiile în care există un abuz din partea ITM care nu previne și nu soluționează temeinic și legal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 237, art. 268 și art. 269 din Codul Muncii, art. 194 - 200 din C. proc. civ. și alte dispoziții în materie.

Prin sentința civilă nr. 42/2020 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În argumentarea acestei sentințe, instanța a reținut că prevederile art. 269 alin. (1) din Codul muncii stabilesc că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii.

Totodată, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 208 și art. 201 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, respectiv tribunalul în a cărui raza teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din verificarea cărții de identitate prezentată de reclamant în fața instanței a rezultat că acesta are domiciliul în Satu Mare, județul Satu Mare, iar pe dosul actului de identitate nu s-a menționat nicio reședință.

Tribunalul Cluj a mai reținut că reclamantul nu invocă nerespectarea unor drepturi ale sale derivând din contractul individual de muncă încheiat cu angajatorul, iar pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, nu are calitatea de angajator pentru reclamant.

Prin urmare, s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, în favoarea Tribunalului Satu Mare, ca instanța competentă în raport de domiciliul reclamantului.

La data de 10 februarie 2020 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă.

Reclamantul A. a depus, la 20 februarie 2020, precizare la acțiune, prin care a solicitat să se dispună anularea documentului intitulat "Răspuns Sesizare ITM sub nr. x/11.07.2019" și să se constate ori să se facă trimitere la art. 3, art. 5 și art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor Inspecției Muncii - Corpului de Control din cadrul Ministrului Muncii (forul superior) împotriva Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș asupra petiției sale pentru a verifica și a constata cele sesizate de reclamant; totodată, a indicat temeiul de drept al acțiunii - O.G. nr. 27/2002, Legea nr. 62/2011 și Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 911/LMA din 29 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii principale formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, în favoarea Tribunalului Cluj; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul Satu Mare, s-a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei și s-a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Satu Mare a reținut că prin art. 269 alin. (2) din Codul muncii, completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011, se instituie o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiunea fie la domiciliul acestora, înțeles în sens larg (deci, inclusiv locuința statornică), fie la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.

S-a arătat că locul de muncă al reclamantului A., pe toată perioada anterioară declanșării litigiului, a fost în Cluj-Napoca.

Tribunalul Satu Mare a reținut, ca prezumție judiciară relativă, în acord cu exigențele art. 329 din C. proc. civ., că locuința statornică coincide cu locul de muncă, ambele situându-se în municipiul Cluj-Napoca.

Poziția reclamantului A., manifestată în fața Tribunalului Cluj, este în sensul că are reședința și locul de muncă în Cluj-Napoca.

Litigiul dedus judecății în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Cluj intră în categoria cererilor referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă și, implicit, atrag incidența dispozițiilor legale anterior evocate în materia competenței teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 9 decembrie 2020.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată de reclamantul A., astfel cum a fost precizată, s-a solicitat să se dispună anularea documentului intitulat "Răspuns Sesizare ITM sub nr. x/11.07.2019" și să se constate ori să se facă trimitere la art. 3, art. 5 și art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor Inspecției Muncii - Corpului de Control din cadrul Ministrului Muncii (forul superior) împotriva Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș asupra petiției reclamantului pentru a verifica și a constata cele sesizate de către acesta, fiind întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 27/2002, Legea nr. 62/2011 și Codul muncii.

Așadar, obiectul litigiului îl reprezintă anularea răspunsului emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, la sesizarea petentului A., în legătură cu conflictul de muncă existent între acesta din urmă, în calitate de angajat și B. S.R.L., în calitate de angajator, așa cum rezultă din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Cluj.

În acest context, instanța supremă constată că este vorba despre o cerere care intră în categoria celor referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, de competența materială a tribunalului, conform dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă "se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul". Acest text este completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conform căruia "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin aceste norme legale se instituie o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, care pot introduce acțiunea fie la domiciliul acestora, înțeles în sens larg (deci, inclusiv reședința), fie la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă. Derogarea de la regula de drept comun se justifică prin aceea că de cele mai multe ori calitatea de reclamant o are angajatul, căruia i se creează astfel o facilitate.

Competența de soluționare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanței de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Articolul 87 din C. civ. prevede că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală", iar reședința, potrivit art. 88 din același cod, este definită ca reprezentând locul unde persoana își are locuința secundară.

Prin dispozițiile art. 90 din C. civ., legiuitorul a reglementat expres și situația în care domiciliul nu este cunoscut, situație în care a stabilit o prezumție legală că adresa de reședință va fi considerată adresă de domiciliu.

Astfel, pentru a facilita probarea domiciliului de către persoanele interesate, în aplicarea art. 90 din C. civ., persoana este prezumată că domiciliază la locul unde se găsește, doar dacă nu se cunoaște ultimul domiciliu. Dovada domiciliului și a reședinței proprii nu se pot face decât cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, cu excepția situației în care cel căruia i se opune un alt domiciliu cunoștea prin alte mijloace despre stabilirea sau schimbarea domiciliului în alt loc.

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus evocate reiese că prin domiciliul persoanei fizice se înțelege locul unde aceasta își are locuința principală, astfel cum este evidențiată în documentele de identitate, adresa de reședință a unei persoane putând fi asimilată adresei de domiciliu numai în situația în care aceasta din urmă nu este cunoscută.

În cauza dedusă judecății, se constată că reclamantul A. a avut locul de muncă în Cluj-Napoca, inițial la magazinul nr. 2197 B. S.R.L., așa cum reiese din contractul individual de muncă nr. x/14.11.2014 și, ulterior, la magazinul nr. 2007 B. S.R.L., așa cum rezultă din actul adițional nr. x/29.05.2018 .

Cartea de identitate provizorie a reclamantului, eliberată la data de 25.07.2019 pentru motivul că lipsește dovada adresei de domiciliu, a expirat la 23 iulie 2020 .

La dosarul Tribunalului Cluj se regăsește adresa înaintată de reclamant, prin care acesta a învederat instanței faptul că nu mai locuiește în Satu Mare (fiind evacuat în cadrul dosarului nr. x/2015 înregistrat pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secția civilă - dosarul Tribunalului Cluj), că are reședința în Cluj-Napoca, str. x 11-12 și că a avut locul de muncă la magazinul 2007 B. Mărăști Cluj-Napoca.

Relevant sub aspectul stabilirii locului de reședință al reclamantului este și indicarea de către acesta a sediului procesual ales în Cluj-Napoca, str. x, Oficiul poștal nr. 13, căsuța 901 .

Toate aceste argumente converg în sensul reținerii faptului că reclamantul are reședința - chiar dacă fără forme legale - în localitatea Cluj-Napoca, localitate aflată în raza de competență a Tribunalului Cluj, aceasta fiind instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2021.