ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1638/2021

HOTĂRÂRE

23.06.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1638/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale inițial sub nr. x/2020, la 24.02.2020, mai mulți reclamanți, printre care și A. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumelor, actualizate cu indicele inflației la data plății, reprezentând contravaloarea dreptului la diurnă și a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere pentru perioada/perioadele în care fiecare și-a desfășurat atribuțiile de serviciu prin detașare în cadrul unor misiuni de menținere a păcii, organizate de către Organizația Națiunilor Unite; au mai solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune-interese, reprezentând echivalentul dobânzii legale calculate pentru fiecare sumă în parte de la data scadenței și până la data efectuării efective a plății, pentru neplata până în prezent a obligațiilor învederate la punctul anterior, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 30 alin. (1) și (3) coroborate cu prevederile art. 59, art. 83, art. 148 alin. (1) și cu prevederile art. 194 din C. proc. civ., art. 269 alin. (1) și (3) din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin încheierea din 22.10.2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția necompetenței funcționale, iar în privința excepției necompetenței teritoriale a disjuns cererile formulate de mai muți reclamanți și formarea a noi dosare pentru discutarea excepției necompetenței teritoriale.

În cazul reclamantului A. a fost format dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 19.11.2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 177 C. proc. civ., a anulat dispozițiile de la termenul din data de 22.10.2020, cu motivarea consemnată în încheierea dispusă în dosarul nr. x/2020 și a repus în discuție excepția necompetenței funcționale și măsura disjungerii, fiind respinsă excepția necompetenței funcționale și menținută soluția disjungerii.

Prin sentința civilă nr. 6477/19.11.2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că la data introducerii acțiunii, reclamantul nu avea domiciliul și nici locul de muncă în municipiul București și că acesta era pensionar.

Totodată, a reținut că dispozițiile art. 59 C. proc. civ., cu privire la coparticiparea procesuală activă, nu sunt aplicabile, față de caracterul intuitu personae al raporturilor de muncă. Legătura strânsă între obiectul și cauza cererilor formulate de către reclamanți nu există, invocarea acelorași dispoziții legale nefiind suficientă pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. nici măcar dacă reclamanții ar fi fost detașați în aceeași perioadă sau în cadrul acelorași misiuni, ceea ce nu este cazul după cum rezultă din cuprinsul cererii.

S-a mai reținut că, împrejurarea că reclamanții au formulat o singură cerere de chemare în judecată, fiind reprezentați în cauză de același avocat nu presupune existența unui caz de acțiune colectivă ca în cazul cererilor formulate de către sindicate, acestea din urmă având legitimitate procesuală recunoscută printr-o dispoziție legală specială, art. 28 din Legea nr. 62/2011. Or, dacă s-ar accepta argumentul reclamanților, Tribunalul București ar deveni singura instanță competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze toate cererile formulate de personalul militar din întreaga țară, cu eludarea dispozițiilor imperative ale art. 210 din Codul muncii.

Pentru aceste motive, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Galați, în a cărui circumscripție se află domiciliul reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 25.01.2021.

Prin sentința civilă nr. 676/22.04.2021, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; a constatat existența unui conflict negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în esență incidența normelor relative la coparticiparea procesuală activă, precum și faptul că mai mulți dintre reclamanți își aveau domiciliul în București, fiind aplicabile prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, astfel încât Tribunalul București era competent teritorial pentru soluționarea cauzei, operând astfel prorogarea de competență pentru reclamanții care nu au domiciliul în București.

S-a mai reținut că, împrejurarea că ulterior legalei sale învestiri, Tribunalul București a dispus măsura disjungerii cererilor nu este de natură să înlăture prorogarea de competență, cu consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, întrucât prin alegerea făcută de reclamanți, în temeiul art. 116 C. proc. civ., de a introduce acțiunea la una dintre instanțele deopotrivă competente să o soluționeze, acea instanță a devenit exclusiv competentă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 31.05.2021.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, pentru următoarele considerente:

Se reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, mai mulți reclamanți, printre care și cel din prezenta cauză - A., au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea acestuia la plata dreptului la diurnă și a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere pentru perioada/perioadele în care fiecare și-a desfășurat atribuțiile de serviciu prin detașare în cadrul unor misiuni de menținere a păcii, organizate de către Organizația Națiunilor Unite, precum și la plata de daune-interese.

În cauză, reclamantul A. își are domiciliul în județul Galați.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, conform cărora:

"conflictul de muncă are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii ce reprezintă dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Se reține, de asemenea, că în temeiul dispozițiilor art. 296 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a disjuns cererea formulată de mai mulți reclamanți prin încheierea din 22.10.2020 și a rămas învestit cu cea formulată de alți reclamanți, în funcție de județul în circumscripția unde își au domiciliul sau locul de muncă aceștia, măsura dispusă având caracter interlocutoriu, deci, opunându-se în cursul judecății și fără posibilitatea de a fi reevaluată.

Astfel, s-a format un nou dosar, nr. x/2020, care îl vizează pe reclamantul A., pensionar, cu domiciliul în municipiul Galați, județul Galați, dosar în cadrul căruia Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Acțiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești arătate în cererea de chemare în judecată. Astfel, se urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, în contradictoriu cu angajatorul, împrejurare care este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În cauză, pentru o parte dintre reclamanți instanța de judecată a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate tocmai pentru evaluarea competenței, împrejurare care face să dispară legătura dintre aceștia, constând în finalitatea comună prefigurată, aceea de a atrage competența unei singure instanțe.

Măsura disjungerii astfel dispusă împiedică aplicarea prorogării de competență, care ar lipsi-o de efectele sale interlocutorii.

În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului București, neputând fi cenzurată de instanța învestită cu prezentul conflict de competență.

În consecință, nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 296 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul București, competent să judece cauza pentru reclamanții din dosarul nr. x/2020 care au domiciliul în municipiul București, este competent să judece și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. din dosarul disjuns, nr. x/2020, care are domiciliul pe raza teritorială a județului Galați, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competență.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.