ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1626/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă la data de 3 aprilie 2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată C., județul Botoșani solicitând instanței să oblige pârâta, prin Consiliul de Administrație, să restituie reclamanților bunurile confiscate ilegal.

Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept.

Prin rezoluția din 4 aprilie 2019, s-a dispus ca reclamanții să-și precizeze acțiunea prin indicarea sediului pârâtei și a reprezentanților actuali, prin indicarea bunurilor confiscate la care se face referire și a contravalorii lor.

Față de cele comunicate conform rezoluției mai sus amintite, reclamantul A. a arătat că obiectul cererii rezidă în pretenții, indicând, totodată, și reprezentanții actuali ai C..

A arătat că bunurile confiscate ilegal sunt cele trecute în listele de inventar atașate și că nu cunosc valoarea fiecărui bun în parte, nefiind experți, însă apreciză că bunurile confiscate au valoarea de 780.000 RON.

După comunicarea cererii de chemare în judecată, la 30 iulie 2019, pârâta C. a depus întâmpinare prin care a invocat autoritatea de lucru judecat față de dosarul x/2008, tardivitatea și prescrierea dreptului la acțiune.

Față de întâmpinarea formulată, reclamanții au arătat că cererea lor nu are nicio legătură cu cea din dosarul x/2008 și că în dosarul menționat au cerut să se plătească serviciul de pază pentru o durată de 17 ani, perioadă în care au renovat și reparat bunurile provenite din patrimoniul fostului C.A.P. Dorohoi, în calitate de proprietari, iar cererea a fost respinsă pentru că nu au achitat taxa judiciară de timbru.

Referitor la dosarul nr. x/2019, au arătat că se judecă cu reprezentanții C. întrucât aceasta nu a existat și nici nu există și că, prin două executări silite și o publicație de vânzare, s-au confiscat ilegal bunuri în valoare de 780.000 RON, în baza sentinței civile nr. 394 a Judecătoriei Dorohoi. Întrucât cele două executări s-au anulat, reclamanții susțin că bunurile trebuie să fie restituite.

Prin cererea înregistrată la 12 septembrie 2019 semnată de numitul D. sub indicarea titulaturii C. s-a arătat că, în data de 21 noiembrie 2008, a fost numit de executorul judecătoresc custode al unor bunuri care nu făceau parte din executarea silită a dosarului x/2008 și că la 27 martie 2009 a fost eliberat din funcția de custode, iar toate animalele și bunurile au fost scoase pe domeniul public și pe proprietatea lui A., așa cum se arată în procesul-verbal.

S-a mai menționat că, reclamantul A. nu a binevoit să vină să-și ridice bunurile, această informație fiindu-i adusă la cunoștință de către executorul judecătorească. A mai arătat că C. nu are calitate procesuală pasivă, neavând vreo legătură cu bunurile lui A..

Prin sentința nr. 676 din 26 septembrie 2019, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a respins excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 246 din 18.02.2009 a Tribunalului Botoșani și sentința civilă nr. 1190 din 25 martie 2011 a Tribunalului Botoșani, invocată de pârâtă; a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și, pe cale de consecință, a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanții A. și B..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate.

Apelanții arată că ultima parte a sentinței nu este corectă, că drepturile lor nu se pot prescrie sub nicio formă, că nicio lege nu poate îngrădi drepturile omului, că li s-au confiscat ilegal bani și bunuri în valoare de 1.240.600 RON - prin două executări silite și o publicație de vânzare, fără să fie datori cuiva și fără ca asupra bunurilor lor să existe titlu executoriu. Cele două executări silite s-au anulat și asupra bunurilor lor nu a existat titlu executoriu, astfel că, solicită obligarea celor vinovați la restituirea bunurilor, conform listelor de inventar.

Mai arată că, în mod greșit, prima instanță a respins acțiunea în temeiul Decretului nr. 167/1958, solicitând restituirea bunurilor confiscate ilegal.

Prin decizia nr. 82 din 6 martie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 676 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă (dosar nr. x/2019), în contradictoriu cu intimata-pârâtă C., prin Consiliul de Administrație.

Împotriva deciziei nr. 82 din 6 martie 2020, comunicată apelanților-reclamanți la data de 25 martie 2020, reclamanții A. și B. au declarat, la 8 aprilie 2020, în termen legal, recurs, arătând că, prin hotărârile pronunțate, au fost nedreptățiți întrucât nu sunt datori nimănui, iar asupra proprietății lor nu există vreun titlu executoriu.

Susțin că, prin două executări silite și o publicație de vânzare făcute ilegal, le-au fost confiscate bunuri și bani în valoare de 1.240.600 RON, motiv pentru care s-au adresat justiției.

Totodată, afirmă că drepturile lor nu se pot prescrie în temeiul Decretului nr. 167/1958, nerecunoscând aplicabilitatea acestui act normativ.

În încheiere, solicită Înaltei Curți să anuleze hotărârile date de Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava și să trimită cauza, spre rejudecare, Tribunalului Botoșani.

Autorii prezentului demers judiciar nu au indicat motivele de casare pe care se întemeiază recursul.

În susținerea recursului formulat, recurenții au depus sentința civilă nr. 394 din 23 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Dorohoi în dosarul x/2006, arătând că acesta este titlul executoriu în baza căruia, prin două executări silite și o publicație de vânzare, s-a confiscat ilegal proprietatea familiei Vacariu în valoare de 1.240.000 RON.

De asemenea, au atașat și o listă cu dosare judecate și dosare în curs de judecare, susținând că aceste liste cu dosare judecate atestă faptul că nu poate fi vorba de prescrierea dreptului la acțiune.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 4 iunie 2020.

La 26 iunie 2020 intimata a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând autoritatea de lucru judecat față de dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Botoșani. De asemenea, a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, considerând că este prescrisă acțiunea formulată de A. și B..

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la 3 iulie 2020, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

La 6 iulie 2020, recurenții A. și B. au formulat precizări față de întâmpinarea comunicată, arătând că societatea intimată din Dorohoi nu există și nici nu a existat, dar și că această societate înscrisă în Registrul special al Judecătoriei Dorohoi trebuia radiată din anul 1992 când s-a constatat că această societate nu se poate înființa, că reprezentantul legal al acestei societăți nu are nicio legătură cu societatea și cu bunurile provenite din patrimoniul fostului C.A.P. Dorohoi.

În încheiere, recurenții reiterează faptul că doresc să își recupereze bunurile confiscate ilegal prin cele două executări silite și publicația de vânzare care s-au anulat, arătând că nu îi interesează excepțiile și nici autoritatea de lucru judecat, dar și faptul că întâmpinarea depusă la dosar este un act fals întrucât societatea nu există conform Legii nr. 36/1991.

Totodată, au retransmis sentința civilă nr. 394 din 23 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr. x/2006, reiterând faptul că aceasta este hotărârea prin care s-au confiscat familiei Vacariu bunuri și bani în valoare de 1.240.600 RON prin cele două executări silite și publicația de vânzare făcute ilegal, iar bunurile confiscate prin cele două executări silite și publicația de vânzare nu au nicio legătură cu titlul executoriu.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă la data de 3 aprilie 2019, nefiind supus procedurii filtrului.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, chiar dacă nu a fost indicat un anume motiv de nelegalitate din cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile formulate se prezintă sub forma unor nemulțumiri exprimate față de soluțiile ambelor instanțe de fond, fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, comparând motivele/susținerile din cererea de recurs cu cele formulate de aceleași părți în apel, Înalta Curte constată că motivele/susținerile din prezenta cale de atac sunt aceleași cu cele din apel, fără să privească nelegalitatea deciziei recurate.

Astfel, fiind în situația în care instanța de apel a reținut că pretențiile reclamanților sunt legate de acte de executare din 20 noiembrie 2008 efectuate în dosarul execuțional nr. x/2008, stabilind incidența art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția exrinctivă, criticile recurenților trebuiau să vizeze acest considerent care a stat la baza respingerii apelului formulat.

Cu toate acestea, analizând atât recursul formulat, cât și precizările ulterioare, instanța supremă constată că autorii recursului de față s-au rezumat la a reitera susținerile din etapele procesuale precedente, refuzând explicit/ferm să accepte eventualitatea aplicării actului normativ care a stat la baza deciziei instanței de apel, fără a aduce niciun argument de ordin legal în acest sens.

Relevante sunt în acest sens atât afirmația din cuprinsul cererii de apel, potrivit căreia "drepturile noastre nu se pot prescrie sub nicio formă; nicio lege nu poate îngrădi drepturile omului . . . . . . . . . ."; " . . . . . . . . . .ni s-a respins Acțiunea de Judecată în temeiul Decretului nr. 167/1958, asta se întâmpla pe vremea lui E. când statul prelua asupra sa toate proprietățile, . . . . . . . . . . . . .", cât și afirmația din cuprinsul cererii de recurs:

"drepturile noastre nu se pot prescrie; avem peste 400 de dosare judecate pentru aceste drepturi, noi nu avem treabă cu Decretul lui E., . . . . . . . . . ., noi nu avem nevoie de Legi scoase din lada de gunoi a unor vremi trecute."

Așadar, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia Curții de Apel Suceava, a fost menținută soluția primei instanțe de fond, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței care a soluționat apelul formulat împotriva sentinței nr. 676 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I Civilă în dosarul nr. x/2019, fiind necesar ca autorii recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși Curtea de Apel Suceava.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, adică fără posibilitatea de a se determina o nouă judecată în fond a pricinii, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorii acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Prin urmare, susținerile recurenților prezentate drept motive de recurs nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile acelorași părți făcute în fața Curții de Apel Suceava și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, astfel încât acestea nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Așadar, nu se poate considera că susținerile recurenților din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, cât și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Așa fiind, Înalta Curte reține că recurenții nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susținerile recurenților nu vizează considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava în motivarea deciziei pronunțate.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autorii recursului nu s-au conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 82 din 6 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 82 din 6 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2020.