ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

În cadrul dosarului nr. x/2015, având ca obiect apelurile declarate de pârâtele A. și S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței nr. 388/civ/11.10.2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, D. a formulat cerere de intervenție principală, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24.02.2021, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a constatat inadmisibilitatea în principiu a cererii de intervenție principală și a sancționat-o pe numita D. cu amendă judiciară în cuantum de 500 RON. Totodată, a amânat judecarea cauzei.

Împotriva dispoziției privind inadmisibilitatea în principiu a cererii de intervenție principală, D. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei curții de apel spre o nouă judecată.

În motivare, a susținut că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 62, art. 64-66 C. proc. civ., având în vedere că este obligatoriu ca instanța de apel să îi acorde posibilitatea de a își prezenta apărările și să demonstreze că nu este real faptul că ar fi fost anulat contractul de cesiune nr. x/18.02.2003, prin care recurenta și E. i-ar fi cesionat cesionarului F. o parte din acțiunile ei deținute la S.C. B. S.A.

A mai relevat că sentința primei instanțe este eronată, iar interesul ei în formularea cererii de intervenție principale este personal, născut și actual, astfel că cererea sa este admisibilă și nu conduce la întârzierea soluționării litigiului.

În continuare, recurenta a prezentat pe larg aspecte legate de structura acționariatului S.C. B. S.A., iar ulterior a susținut că instanța de apel nu a pus în discuția tuturor părților cererea sa de intervenție și nici nu a solicitat acordul tuturor părților pentru admiterea în principiu, cererea nefiind comunicată mai multor intimați.

În final, a mai arătat că nu a fost lămurită problema identității administratorului special al S.C. B. S.A. și că cererea a fost comunicată numitei A., deși aceasta nu mai are calitatea de administrator special de peste 3 ani. Ca atare, cererea de intervenție nu a fost comunicată administratorului special și nici nu a fost cerut acordul acestuia.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii atacate.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a cererii de intervenție principale, Înalta Curte reține următoarele:

Premergător, trebuie subliniat că recurenta deși a indicat ca temei motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile vizând modul în care a fost soluționată excepția de inadmisibilitate a cererii de intervenție principale se circumscriu ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se pun în discuție neregularități de ordin procedural, a căror nesocotire se sancționează cu nulitatea potrivit art. 174 C. proc. civ.

Prima critică invocată se referă la încălcarea dreptului la apărare, prin prisma căreia recurenta susține că era obligatoriu ca instanța de apel să îi acorde posibilitatea de a își prezenta apărările în ceea ce privește contractul de cesiune nr. x/18.02.2003, aspecte invocate în cadrul cererii de intervenție.

Critica este nefondată.

În cauză, recurenta a formulat o cerere de intervenție principală în etapa apelului, cerere ce poate fi admisă numai cu acordul expres al părților, conform prevederilor art. 62 alin. (3) C. proc. civ.

Din conținutul încheierii recurate rezultă că la termenul din 24.02.2021, față de împrejurarea că intervenția principală a fost solicitată în etapa apelului, instanța de apel a pus în discuția părților, cu prioritate, exprimarea acordului părților prezente asupra cererii, context în care una dintre părți și-a exprimat dezacordul cu privire la primirea cererii de intervenție principală formulată de D..

Procedura de judecată în cazul cererii de intervenție principală presupune două etape distincte, respectiv cea de verificare a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu și cea, ulterioară etapei de admisibilitate, când se analizează pe fond aspecte invocate în cadrul cererii de intervenție.

Cu ocazia verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, în lipsa acordului expres exprimat de către una dintre părțile inițiale din litigiu, curtea de apel a respins ca inadmisibilă solicitarea recurentei, apreciind că este inutilă o eventuală examinare a cererii din perspectiva dispozițiilor art. 62 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, aplicarea acestei sancțiuni nu conduce însă la încălcarea dreptului la apărare, cum greșit susține recurenta, context în care discuțiile au purtat doar asupra întrunirii cerințelor procedurale formale, motiv pentru care o eventuală analiză pe fond a aspectelor legate de contractul de cesiune nr. x/18.02.2003, ce viza fondul cererii de intervenție, ar fi putut avea loc doar ulterior admiterii în principiu.

Cea de-a doua critică adusă încheierii recurate se referă la faptul că instanța nu ar fi pus în discuția tuturor părților cererea de intervenție principală și că nici nu ar fi solicitat acordul mai multor intimați, ca urmare a faptului că cererea sa nu a fost comunicată.

Critica nu poate fi primită, întrucât din înscrisurile de la dosar rezultă că cererea de intervenție principală a fost comunicată tuturor părților litigante, astfel că părțile au fost înștiințate anterior discutării admisibilității în principiu a acesteia.

De altfel, așa cum s-a arătat anterior, la termenul din 24.02.2020, instanța a solicitat părților prezente să își exprime acordul, conform art. 62 alin. (3) C. proc. civ., astfel că în lipsa acestuia, dispoziția de inadmisibilitate a cererii de intervenție principale formulate direct în apel pronunțată de instanța de apel este legală.

În ceea ce privește critica vizând chestiunea legată de lămurirea identității administratorului special al S.C. B. S.A., Înalta Curte arată că aceasta nu ține de sfera etapei admisibilității în principiu a cererii de intervenție principale, astfel că susținerile recurentei sub acest aspect nu pot fi primite.

Referitor la cererea intimatului G., în nume personal și în calitate de reprezentant al reclamanților, de sancționare a recurentei cu amendă judiciară, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Executarea obligațiilor și exercițiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credință, C. civ., prin art. 11 și 14, impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, precum și buna-credință în executarea și exercitarea obligațiilor și drepturilor civile. De asemenea, art. 14 alin. (2) C. civ. consacră conceptul de "bună-credință" ca o prezumție legală relativă care valorează până la proba contrarie. În același sens este și art. 12 C. proc. civ., potrivit căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință potrivit scopului pentru care au fost reglementate și cu respectarea drepturilor celorlalte părți, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părții pentru prejudiciile morale și materiale cauzate și, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare.

Calea extraordinară de atac a recursului promovată de D. împotriva dispoziției de inadmisibilitate dată cererii sale de intervenție, cerere integrată unui alt șir de intervenții principale, formulate în aceleași condiții, care au primit o soluție similară, cât și susținerile aduse în sprijinul motivelor de recurs, în sensul că nu i-ar fi fost examinate apărările legate de fondul litigiului și că ar fi fost pronunțată o soluție în dezacord cu părerea sa în ce privește contractul de cesiune nr. x/18.02.2003, solicitând să demonstreze că nu este adevărat că ar fi fost anulat, vădește o acțiune procesuală îndepărtată de la spiritul legii, o împiedicare a continuării judecății purtate între alte părți, care afectează desfășurarea optimă a procesului și drepturile litiganților.

Astfel, reținând reaua-credință în formularea cererii de recurs circumstanțiată și de împrejurarea că recurenta nu s-a prezentat în fața acestei instanțe, lăsând să se întrevadă o atitudine indiferentă, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va aplica recurentei D., o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D. împotriva încheierii din 24.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenta D. la plata către intimatul G. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Aplică recurentei D. amenda judiciară în sumă de 1.000 de RON.

Definitivă în ceea ce privește recursul.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește dispoziția de aplicare a amenzii.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2021.