ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1571/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 26 septembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.A.P.P.S.), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 251-256 Codul comercial, art. 1, art. 5, art. 966-970 și art. 1513 C. civ. din 1864.

Prin încheierea din 1 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a amânat pronunțarea la 8 octombrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 5444 din 8 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta R.A.A.P.P.S.

Împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 și a sentinței primei instanțe, reclamanta a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 968/2017 din 25 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 și a sentinței primei instanțe și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că: a luat act că apelanta-reclamantă a renunțat la judecata capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară; a admis în parte acțiunea; a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere; a constatat nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 8 din contractul de asociere în participațiune nr. x din 14 octombrie 2003; a obligat-o pe intimata-pârâtă R.A.A.P.P.S. la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 63.826,32 RON, aferente ambelor etape procesuale.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta R.A.A.P.P.S. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 4800 din 13 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei instanței de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Prin decizia civilă nr. 680 din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 1 octombrie 2015; a admis apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței primei instanțe, pe care a anulat-o în parte și a luat act că apelanta-reclamantă a renunțat la judecata capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară; a păstrat dispozițiile sentinței primei instanțe de respingere ca neîntemeiate a celorlalte capete de cerere.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel nu a analizat studiul de fezabilitate, care face parte din contractul de asociere în participațiune nr. x din 14 octombrie 2003.

Astfel, aceeași parte a subliniat că studiul de fezabilitate reflectă caracterul ilicit și imoral a clauzei stipulate la art. 8 din același contract.

În continuare, autoarea recursului a învederat că instanța de apel nu a analizat motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

În concret, aceeași parte a arătat că, în rejudecarea apelului, instanța a rămas învestită cu motivele de nulitate a clauzei anterior menționate, constând în cauză ilicită și imorală, precum și fraudă la lege.

Astfel, a învederat că în temeiul efectului devolutiv al apelului statuat de art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel era datoare a rejudeca cauza în ceea ce privește clauza art. 8 din perspectiva tuturor motivelor de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Autoarea recursului a arătat că, în primul ciclu procesual, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 1513 C. civ. din 1864, apreciind că art. 8 din contractul dedus judecății reprezintă o clauză leonină prin care intimatei-pârâte i se asigura un venit minim garantat, fără a participa la pierderile asocierii.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanța de casare a analizat clauza anterior evocată prin raportare la considerentele instanței de apel din primul ciclu procesual, reținând că respectiva clauză nu este una leonină.

Or, clauza leonină reglementată de art. 1513 C. civ. din 1864 este doar o formă a cauzei ilicite și imorale, pe care legiuitorul a reglementat-o în mod expres.

Astfel, recurenta-reclamantă a subliniat că raportul dintre clauza leonină și cauza ilicită și imorală este de la special la general. Cu alte cuvinte, orice clauză leonină are o cauză ilicită și imorală, însă nu orice clauză afectată de o cauză ilicită și imorală este în mod necesar una leonină.

Autoarea recursului a susținut că instanța de apel nu analizat legalitatea clauzei stipulate la art. 8 dintr-o altă perspectivă decât a clauzei leonine, motiv pentru care instanța de casare s-a limitat la aceeași analiză.

Or, în rejudecarea apelului, instanța a rămas învestită cu analizarea tuturor motivelor de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, în temeiul efectului devolutiv al apelului.

În acest context, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de rejudecare nu a analizat criticile prin care a susținut că nu procentul stabilit pentru împărțirea profitului este fundamentat pe o cauză falsă, ilicită și imorală, ci principiul statuat în cuprinsul clauzei contestate, în sensul estimării și luării în considerare a realizării unui profit înainte de începerea activității.

Astfel, a susținut că instanța de rejudecare trebuia să verifice dacă clauza stipulată la art. 8 din contractul dedus judecății este fondată pe o cauză licită și morală din perspectiva dispozițiilor art. 5, art. 966 și art. 968 C. civ. din 1864.

Aceeași parte a mai arătat că nulitatea absolută poate fi invocată chiar din oficiu de către instanța de judecată. În acest context, a susținut că, fiind învestită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unei clauzei, instanța era obligată să examineze cauza prin raportare la toate motivele de nulitate absolută care vizau clauza contestată, iar nu doar pe cele indicate în acțiune.

După evocarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a subliniat că neanalizarea clauzei contestate din perspectiva cauzei ilicite și imorale și a fraudei la lege conduce la concluzia că decizia atacată este nemotivată.

Aceeași parte a mai susținut că justifică interes în constatarea caracterului ilicit și imoral al clauzei contestate, întrucât, în temeiul acestei clauze, intimata-pârâtă a încasat sume de bani în primii 4 ani de la încheierea contractului de asociere, în care s-au efectuat doar investiții, nu și activități specifice asocierii.

În acest condiții, a arătat că includerea în clauza respectivă a principiului estimării realizării de profit înainte de efectuarea integrală a investițiilor necesare realizării obiectului asocierii și de începerea activității are la bază o cauză falsă, ilicită și imorală.

Astfel, cauza falsă constă în previzionarea obținerii unui profit înainte de începerea activităților asocierii, fiind astfel incidente dispozițiile art. 966 C. civ. din 1864.

După evocarea dispozițiilor art. 5, art. 968 și art. 982 C. civ. din 1864, recurenta-reclamantă a susținut că prevederea contractuală contestată a fost stipulată în scopul justificării de către intimata-pârâtă a venitului minim garantat pe care aceasta urma să-l încaseze pe toată perioada contractuală. Or, intimata-pârâtă a urmărit, în realitate, să obțină un câștig ilicit și imoral.

În plus, recurenta-reclamantă a învederat că teza I a clauzei contestate relevă că intimata-pârâtă a urmărit un alt scop la încheierea contractului de asociere, anume închirierea activului în primii 4 ani în care trebuiau efectuate investițiile.

În acest context, autoarea recursului a conchis că devine incident art. 254 alin. (1) Codul comercial, care îi interzicea intimatei-pârâte să încaseze chirie pentru cedarea folosinței asupra unui activ adus ca aport în cadrul asocierii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a menționat că nu este de acord cu soluționarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 24 septembrie 2019.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la 14 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 18 octombrie 2019.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 4 noiembrie 2019, cu nerespectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea de admitere în principiu din 10 noiembrie 2020 s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă și s-a admis în principiu recursul.

Recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a înțeles să se prevaleze de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat, în esență, că instanța de apel, învestită cu judecată din nou a apelului, nu a dat eficiență efectului devolutiv al apelului potrivit art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat toate motivele de nulitate invocate în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată. A precizat că analiza instanței de apel s-a limitat la caracterul leonin al clauzei pe care o conține art. 8 din contractul de asociere în participațiune, potrivit art. 1513 C. civ. de la 1864, fără a analiza și motivele de nulitate invocate, constând în cauza ilicită potrivit art. 966-968 C. civ. de la 1864, frauda la lege și cauza imorală potrivit art. 5 C. civ. de la 1864. Din această perspectivă, recurenta-reclamantă a susținut că decizia atacată este nemotivată.

Aspectele invocate pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea prevederilor art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (2) C. proc. civ., derivată din susținerea că, în apel, devoluțiunea nu a operat cu privire la întreaga cauză, mai exact nu s-au analizat toate motivele de nulitate invocate în legătură cu clauza pe care o conține art. 8 din contractul de asociere în participațiune și, în această situație, decizia apare ca fiind nemotivată.

Instanța de recurs reține, cu titlu prealabil, că decizia atacată este pronunțată de instanța de apel, ca urmare a învestirii cu judecata din nou a apelului, prin decizia nr. 4800/13.11.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 968/2017 din 25 mai 2017, pronunțată într-un prim ciclu procesual al apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțate de tribunal în primă instanță. Prin admiterea recursului, s-a casat decizia instanței de apel, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În temeiul prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În virtutea acestor prevederi legale, instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanța de recurs a rezolvat problemele de drept puse în discuție este obligatoriu.

Instanța de apel, în virtutea regulii privind obligativitatea problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, a reținut, în mod corect, că următoarele statuări din considerentele deciziei de casare au caracter obligatoriu și se impun în rejudecarea apelului, după cum urmează: "prin art. 8 părțile contractante au stabilit doar modul de împărțire al profitului anual estimat a fi obținut din activitatea care se va desfășura în comun, în sensul că pârâtei R.A. A.P.P.S. îi va reveni o cotă de 30% din acest profit.

Interpretând această clauză prin prisma dispozițiilor art. 1513 C. civ. nu se poate concluziona, astfel cum eronat a apreciat instanța de apel, că pârâta și-a stipulat totalitatea câștigurilor sau că a fost scutită de a participa la pierderi. O asemenea ipoteză nu se regăsește în clauza cuprinsă în art. 8, care nu conține nicio referire privind asigurarea unui venit minim garantat pentru pârâtă, și nici faptul că este exonerată de suportarea pierderilor rezultate din asociere.

Împrejurarea reținută prin decizia recurată, drept un argument esențial că părțile au estimat prin convenția încheiată obținerea unui profit în perioada realizării investițiilor și înainte de începerea activității în vederea desfășurării căreia s-au asociat, privește efectele și modul de executare al contractului de asociere, astfel că nu poate afecta valabilitatea clauzei din litigiu, nefiind o cauză anterioară sau concomitentă încheierii contractului cu încălcarea unor dispoziții legale a căror nesocotire atrage sancțiunea nulității absolute.

Dimpotrivă, clauza din art. 8, prin care părțile au convenit asupra modalității de împărțire a profitului estimat, este expresia libertății lor de voință și se impune cu putere de lege în conformitate cu dispozițiile art. 969 C. civ.

Astfel, contrar celor reținute de instanța de apel, această clauză nu asigura pârâtei un venit minim garantat, iar art. 11 și 13 din contract referitoare la rezultatul lunar al asocierii și modalitatea de achitare a cotelor convenite sunt excluse analizei în recurs, deoarece prin decizia recurată, ca urmare a admiterii apelului reclamantei, hotărârea primei instanțe a fost schimbată doar în parte în sensul constatării nulității clauzei cuprinse în art. 8 din convenția părților. Capătul principal de cerere prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității întregului contract a fost respins ca neîntemeiat, iar împotriva acestei decizii reclamanta A. nu a declarat recurs, astfel încât această chestiune a fost tranșată cu putere de lucru judecat în conformitate cu dispozițiile art. 430 C. proc. civ.

În consecință, nici analiza criticilor formulate de recurentă, care a invocat nelegalitatea deciziei derivată din confuzia făcută de instanța de apel cu privire la noțiunile venit și profit nu prezintă relevanță. În egală măsură nici apărările intimatei-reclamante bazate pe interpretarea altor clauze contractuale din care ar rezulta că pârâta este scutită de a participa la pierderi sunt excluse analizei în recurs".

Procedând la judecata din nou a cauzei, instanța de apel a luat în analiză critica reclamantei, prin care a susținut nulitatea clauzei pe care o conține art. 8 din contractul de asociere în participațiune, din perspectiva motivelor care vizează cauza ilicită, frauda la lege și cauza imorală. În acest sens, prin considerentele deciziei atacate s-a reținut că "deși este adevărat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că art. 8 reprezintă o clauză afectată de cauză ilicită, fraudă la lege și cauză imorală, din motivarea cererii rezultă că toate cauzele de nulitate au fost argumentate prin caracterul leonin al clauzei, aspect care a fost analizat atât de instanța de apel în primul ciclu procesual, cât și de instanța de recurs prin prisma dispozițiilor art. 1513 C. civ. și art. 5, art. 966 și art. 968 C. civ..".

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs constată, prin raportare la considerentele deciziei atacate, că nu se poate reține ipoteza acestui caz de nelegalitate, grefată pe vicii de motivare.

Instanța de apel nu a omis a analiza motivele privind desființarea clauzei art. 8 din contractul de asociere în participațiune, fondate pe cazurile de nulitate prevăzute de art. 966-968 C. civ. de la 1864 și art. 5 C. civ. de la 1864, ci, dimpotrivă, le-a analizat și le-a înlăturat motivat.

Prin urmare, criticile susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce privește omisiunea instanței de apel de a analiza studiul de fezabilitate pe care recurenta-reclamantă afirmă că "l-a pus la dispoziția instanței de apel, ca fiind o probă cheie pentru soluționarea apelului", se constată că această probă nu este indicată în cuprinsul cererii de apel în sensul susținut de recurentă, acela de a justifica lipsa de valabilitate a clauzei art. 8 din contract.

Prin cererea de apel reclamanta nu a invocat studiul de fezabilitate pentru a susține lipsa de valabilitate a clauzei art. 8 din contract. În aceste condiții, instanța supremă reține că susținerea recurentei-reclamante privind omisiunea instanței de apel de a analiza valabilitatea clauzei art. 8 din contract prin raportare la studiul de fezabilitate, anexă la contractul de asociere în participațiune nu a constituit un argument pe care să se fundamenteze vreun motiv de apel. Pe cale de consecință, asemenea critici nu pot fi valorificate nici în recurs, fiind formulate omisso medio, cu nerespectarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

Critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care s-a susținut că instanța de apel, învestită cu judecată din nou a apelului, nu a dat eficiență efectului devolutiv al apelului în temeiul prevederilor art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (2) C. proc. civ., este nefondată.

Efectul devolutiv al apelului reprezintă unul dintre efectele specifice acestei căi de atac. Potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului, constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. În principiu, devoluțiunea este totală și completă. Ea este însă limitată de două reguli, exprimate prin adagiile: tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum quantum iudicatum.

Limita efectului devolutiv determinată de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (tantum devolutum quantum iudicatum), semnifică păstrarea cadrului procesual stabilit înaintea primei instanțe, din perspectiva obiectului, cauzei și al părților, apelul fiind un mijloc procedural de continuare a procesului în limitele determinate în fața primei instanțe, iar nu un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual. Această limită a efectului devolutiv este reglementată de art. 478 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Pentru a verifica dacă instanța de apel a respectat limitele efectului devolutiv al apelului sub aspectul cauzei juridice a acțiunii, se impune a observa cauza cererii de chemare în judecată, înțeleasă ca situație de fapt constituită din împrejurările de fapt, circumstanțe, principii și reguli juridice necesare pentru explicarea și lămurirea obiectului procesului și care constituie fundamentul pretenției supusă judecății.

Din această perspectivă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat nulitatea clauzei art. 8 din contactul de asociere în participațiune, susținând că această clauză este afectată de o cauză ilicită, fraudă la lege și cauză imorală, însă argumentația prezentată în susținerea acestor motive de nulitate se raportează doar la caracterul leonin al clauzei potrivit art. 1513 C. civ. de la 1864.

Reclamanta a motivat, prin cererea de chemare în judecată, că, prin clauza art. 8 din contract, pârâta își asigură un venit minim garantat, aceasta neasumându-și participarea la pierdere nici măcar cu contravaloarea lipsei de folosință a activului pus la dispoziția asocierii până la aducerea sa în stare de profitabilitate. S-a precizat că o asemenea clauză într-un contract de asociere în participațiune, echivalează cu o clauză leonină în sensul prevăzut de art. 1513 C. civ. de la 1864, sancționată cu nulitatea absolută, conform art. 966, art. 968 și 5 C. civ. de la 1864.

Redarea motivării în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, în privința pretenției de constatare a nulității absolute a clauzei pe care o conține art. 8 din contractul de asociere în participațiune, are ca scop punerea în evidență a cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, în raport de care se poate verifica limitele efectului devolutiv al apelului, pe care recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel le-a nesocotit.

Verificarea cauzei cererii de chemare în judecată confirmă statuarea instanței de apel potrivit căreia toate cauzele de nulitate au fost argumentate prin prisma caracterului leonin al clauzei pe care o conține art. 8 din contract.

În acest cadru, instanța de recurs reține că, prin decizia pronunțată, regula devoluțiunii a fost respectată în limita cadrului procesual stabilit înaintea primei instanței, sub aspectul cauzei cererii de chemare în judecată. Prin urmare, prin intermediul cererii de apel, nu este permisă dezvoltarea cadrului procesual prin indicarea unor motive suplimentare de nulitate absolută, sub aspecte diferite de cele invocate în primă instanță.

Instanța de apel a verificat ceea ce s-a criticat prin apel și a reținut că motivele de nulitate pretins omise de la analiză sunt invocate cu depășirea limitei efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, în sensul că nu au fost invocate decât prin raportare la caracterul leonin al clauzei, iar nu independent de acest caracter. Pe cale de consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la nerespectarea prevederilor art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi primit.

Recurenta-reclamantă a mai invocat că stipularea în cuprinsul art. 8 din contract a unei sume estimate cu titlu de profit, înainte de durata de finalizare a aducerii integrale a aportului de către ambii asociați, respectiv înainte de finalizarea lucrărilor ce ar fi făcut pretabil activul asocierii desfășurării activității prevăzute ca fiind generator de profit, nu poate fi interpretată decât ca fiind o clauză ilicită și imorală, fondată pe o cauză falsă. Această situație de fapt, calificată de recurenta-reclamantă ca imprimând caracter ilicit și imoral clauzei art. 8 din contract și invocată ca fiind fundamentul cauzei false, a fost înlăturată prin decizia de casare, reținându-se, în mod definitiv, că estimarea obținerii unui profit în perioada realizării investițiilor și înainte de începerea activității în vederea desfășurării căreia părțile s-au asociat, "privește efectele și modul de executare al contractului de asociere, astfel că nu poate afecta valabilitatea clauzei din litigiu, nefiind o cauză anterioară sau concomitentă încheierii contractului cu încălcarea unor dispoziții legale a căror nesocotire atrage sancțiunea nulității absolute. Dimpotrivă, clauza din art. 8, prin care părțile au convenit asupra modalității de împărțire a profitului estimat este expresia libertății lor de voință și se impune cu putere de lege în conformitate cu dispozițiile art. 969 C. civ..".

Recurenta-reclamantă a mai susținut că teza I a art. 8 este afectată de o cauză falsă în sensul că RAAPPS ascunde alt scop al contractului, acela al închirierii activului pe perioada primilor 4 ani aferenți efectuării investițiilor, în vederea obținerii unui profit ilicit.

Conținutul concret al criticilor formulate prin raportare la art. 966, 968 și art. 5 C. civ. de la 1864, nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, urmărind în concret reanalizarea susținerilor sale, care și-au primit deja rezolvarea în ciclurile procesuale anterioare, în vederea stabilirii unei alte situații de fapt. Or, recursul este o cale extraordinară de atac incompatibilă cu cercetarea aspectelor de netemeinicie.

Instanța de apel, în mod corect, a reținut că art. 8 din contract conține o clauză care nu este afectată de motivele de nulitate privind cauza ilicită, frauda la lege, cauza imorală, întrucât toate aceste motive sunt justificate prin prisma caracterului leonin al acesteia. Cum prin decizia de casare s-a reținut că art. 8 din contractul de asociere în participațiune nu conține o clauză cu caracter leonin, ci este expresia libertății de voință care se impune cu putere de lege între părți, această statuare lipsește de suport toate motivele de nulitate invocate în susținerea caracterului leonin al clauzei art. 8 din contract.

Pentru considerentele arătate, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 680 din 11 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2021.