ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4800/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 26 septembrie 2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nr. 13043 din 14 octombrie 2003 și să se dispună repunerea părților în situația anterioară. În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de asociere în participațiune nr. x/14.10.2003, respectiv a clauzei cuprinse în art. 8 și să se dispună repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor de bani încasate de la reclamantă în temeiul clauzei nule. Prin cererea de modificare și completare a capătului 1 al cererii, reclamanta a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului și să dispună repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 3.771.026,32 RON. În drept, au fost invocate prevederile art. 251 - 256 Codul comercial, art. 1, art. 5, art. 1513, art. 966 - 969, art. 970 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 5444 din 8 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în principal că, art. 8 din contractul de asociere în participațiune nr. 13043 din 14 octombrie 2003 între S.C. A. S.R.L. și RA APPS nu cuprinde o clauză leonină, această clauză doar consemnează profitul estimat de către părți a fi obținut în fiecare an de derulare a contractului și individualizează aritmetic suma care ar fi urmat să îi revină RAAPPS în urma aplicării cotei de 30% stabilită de art. 7 la suma indicată cu titlu de profit anual estimat. Totodată, s-a mai reținut că această clauză de la art. 8 poate fi citită, fiind conformă intenției părților, și în sensul că ea consemnează profitul estimat de către părți a fi obținut în fiecare an de derulare a contractului și individualizează aritmetic suma care ar fi urmat să îi revină A. S.R.L. în urma aplicării cotei de 70% stabilită de art. 7 la suma indicată cu titlu de profit anual estimat.

Împotriva sentinței civile nr. 5444 din 8 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel. Prin decizia nr. 968/2017 din 25 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a admis apelul reclamantei S.C. A. S.R.L. declarat împotriva încheierii din 1 octombrie 2015 și a sentinței civile nr. 5444 din 8 august 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, fiind schimbată în tot sentința apelată, în sensul că: S-a luat act că apelanta-reclamantă a renunțat la judecata capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, respectiv la capătul de cerere principal numerotat cu 1.1 din cererea introductivă, prin care s-a cerut: "repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate de apelanta-reclamantă în temeiul contractului", precum și la capătul de cerere subsidiar numerotat cu 2.2 din cererea introductivă, prin care s-a cerut: "repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor de bani încasate de la apelantă în temeiul clauzei nule". A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L.. A fost respins ca neîntemeiat capătul principal de cerere cu nr. x din acțiunea introductivă. S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de asociere în participațiune nr. x/14.10.2003, respectiv a clauzei cuprinse în art. 8 din Contract. A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel și fond, în cuantum total de 63.826,32 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, în ambele faze procesuale. Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut în principal că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se constata nulitatea absolută parțială a contractului de asociere în participațiune nr. 13043 din 14 octombrie 2003, respectiv a clauzei cuprinse în art. 8 din contract. S-a avut în vedere că, stipularea și încasarea de profit exclusiv de către pârâta RA APPS încă de la semnarea Contractului, dar și neîncasarea niciunui profit de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în condițiile în care, potrivit dispozițiilor contractului, nu se putea înregistra un profit în etapa premergătoare, a aducerii activului în stare de funcționare pentru desfășurarea activității producătoare de profit, reprezintă o clauză leonină. Astfel, instanța de apel, constatând că stipularea într-un contract de asociere în participațiune a unei clauze, precum cea de la art. 8 din contract, echivalează cu o clauză leonină, a dat eficiență dispozițiilor art. 1513, 966 și 968 C. civ.

Împotriva deciziei nr. 968/2017 din 25 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS) a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit legea considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1513, art. 968, art. 966 și art. 5 C. civ., în condițiile în care clauza de la art. 8 din contract nu este o clauză prin care una din părți, respectiv pârâta, nu este obligată la participarea de pierderi. Instanța de apel a reținut că stipularea în conținutul acestui articol a unei sume de plată cu titlu de profit către unul dintre asociați, anterior duratei de finalizare a perioadei în care trebuie adus integral aportul de către ambii asociați și înaintea finalizării investițiilor care ar fi făcut activitatea profitabilă, constituie o clauză leonină. Această clauză asigura pârâtei un venit minim garantat, care nu participa la pierderi nici măcar cu contravaloarea lipsei de folosința a activului pus la dispoziția asocierii. În stabilirea caracterului leonin a clauzei cuprinse în art. 8 din contract instanța de apel a realizat o confuzie între noțiunile de venit și profit. Astfel, deși instanța de apel a reținut caracterul leonin al clauzei cuprinse în art. 8 din contract, apreciind că pârâta RA APPS și-ar fi arogat totalitatea câștigurilor, în motivarea hotărârii se fac trimiteri fie la sume de plată cu titlu de profit, fie la un venit minim garantat, ceea ce denotă o lipsă de consecvență în privința calificării juridice a sumelor ce ar fi fost încasate de părți, recurenta apreciind ca fiind necesară clarificarea naturii sumelor care, potrivit contractului, ar urma să fie încasate de către RAAPPS în temeiul acestei clauze. S-a arătat că, această clarificare se poate realiza doar prin interpretarea coroborată a tuturor clauzelor contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 982 C. civ. Citind conținutul clauzei din art. 8, recurenta arată că aceasta trebuie coroborată cu cea înscrisă în art. 11 din contract, potrivit căreia în cazul în care diferența dintre veniturile și cheltuielile lunare ce revin RA APPS SAA Scrovistea, va fi mai mică decât echivalentul în RON a sumei de 6500 USD/lună la data decontării în perioada efectuării lucrărilor de investiții - 4 ani și a sumei de 10.700 USD/lună la data decontării în perioada de după finalizarea lucrărilor de investiții, S.C. A. S.R.L. se obliga să achite RA APPS - SAA Scrovistea diferența până la concurența sumei de 6500 USD/lună, respectiv 10.700 USD/lună. Așadar, având în vedere că suma minimă care urma să fie încasată de Regie în temeiul contractului nu se raportează la diferența dintre venituri și cheltuieli, aceasta nu poate fi considerată ca fiind un profit minim garantat, ci un venit minim garantat. Chiar dacă noțiunea folosită în cuprinsul contractului în ceea ce privește calificarea acestor sume este aceea de profit, instanța de apel ar fi trebuit să dea acestei cote calificarea juridică exactă întrucât dispozițiile art. 977 C. civ. prevăd că interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. Totodată, recurenta-pârâtă a susținut că pentru calificarea clauzei cuprinsă în art. 8 din contract ca fiind o clauză leonină, instanța de apel a reținut ca un prim argument faptul că stipularea unei sume minime care ar urma sa fie încasată de RA APPS anterior aducerii integrale a aportului, înaintea finalizării lucrărilor care ar fi făcut pretabil activul desfășurării unei activități profitabile, nu poate fi catalogată decât ca fiind o clauză leonină. În raport cu această motivare, recurenta-pârâtă învederează instanței de recurs că aportul RA APPS a fost adus integral din momentul încheierii contractului, acesta constând în Complexul B., împrejurare care doar prin sine însuși justifica acordarea acestei sume. Spre deosebire de aportul în natură adus de Regie, aportul A. S.R.L. era unul în capital, aceasta angajându-se să facă o serie de investiții, în cuantum de 4.600.000 USD (fără TVA), investiții care dacă ar fi fost realizate, ar fi justificat cota acesteia de participare la rezultatul asocierii. În ceea ce privește aportul Regiei, s-a susținut că acesta justifica obținerea unor venituri din exploatare încă de la momentul încheierii contractului de asociere în participațiune, neputându-se considera că în perioada derulării investițiilor nu s-ar fi putut desfășura activitate comercială și că, astfel, plata venitului minim garantat nu-și găsește justificarea. Recurenta-pârâtă a mai solicitat instanței de recurs să observe că în studiul de fezabilitate întocmit de către A. S.R.L., anterior încheierii contractului, datat 21.04.2003, se menționează că restaurantul complexului este deschis și funcțional, iar infrastructura și alte elemente ale complexului, deși funcționale, sunt învechite și necesită modernizări. În consecință, arată recurenta contrar celor reținute de instanța de apel, chiar și în perioada necesară derulării investițiilor, aducerii aportului investițional de către reclamanta A. S.R.L., existau premisele obținerii de venituri, astfel încât raportat strict la acest considerent, nu s-ar putea reține că această clauză este leonină, raționamentul instanței de apel fiind și sub acest aspect impunându-se a fi înlăturat. S-a mai susținut că reclamanta este cea care avea controlul total al asocierii și posibilitatea de a obține rezultatele menționate în studiul de fezabilitate pe care l-a întocmit, fără ca prin aceasta să se ajungă într-o situație în care să se poată considera că pârâta este singura care obține venituri. Contrar celor reținute în hotărârea recurată, nu există un dezechilibru contractual, deși acesta nu ar putea constitui un motiv de nulitate ci ar impune eventual adaptarea contractului, venitul minim garantat fiind stabilit în baza previziunilor realizate chiar de către reclamantă, precum și în considerarea aportului adus de către RA APPS, un aport în natură, care justifica pe deplin această clauză. Totodată, recurenta, arată că reclamanta A. S.R.L. a încetat să își îndeplinească obligațiile financiare asumate prin contractul de asociere în participațiune de la data de 30.05.2008, de la acel moment acesta achitând doar facturile de utilități reprezentând costul energiei electrice.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că recurenta face o interpretare proprie și greșită a naturii sumelor pretinse și încasate de RA APPS SAA în baza contractului, apreciind contrar conținutului neechivoc al clauzelor contractuale că, între cele două clauze prevăzute la art. 8 și 11 s-ar stabili asupra unor noțiuni diferite, în sensul că vizează profitul estimat, iar art. 11 venitul minim garantat. Raționamentul recurentei este greșit deoarece din analiza literară, sistemică, logică și teleologică a clauzelor menționate nu rezultă că părțile ar fi introdus o deosebire între noțiunea de profit și diferența între venituri și cheltuieli, după decontare. S-a mai arătat că recurenta RA APPS SAA a înțeles prin facturile emise către reclamanta A. S.R.L. să solicite plata sumelor prevăzute de art. 8 și 11 din contract cu titlu de "cotă parte profit", aspect ce contrazice susținerile acesteia formulate prin memoriul de recurs. De altfel, prin contract nu s-a prevăzut o clauză privind participarea părților la pierderi, în art. 8-13, precum și ale art. 15-17 este imposibil a se interpreta astfel, iar intenția pârâtei RA APPS la data semnării contractului a fost în sensul neasumării participării la pierdere, respectiv neasumării niciunui risc al asocierii. În consecință, arată intimata, instanța de apel în mod corect a constatat nulitatea art. 8 din contract reținând că este nulă convenția în care unul dintre asociați încasează profit înainte de începerea activității producătoare de venituri, înainte de aducerea integrală a aportului investițional al A. S.R.L., înainte de punerea în funcțiune a investițiilor. Totodată, din cuprinsul art. 9, 10 și 11 cu raportare la art. 7 și 8 din contract, rezultă concluzia conform căreia la data semnării contractului nu a fost prevăzută ipoteza neînregistrării de profit, iar cum din conținutul art. 15 și 16 toate cheltuielile cad în sarcina reclamantei A. S.R.L., pierderile asocierii îi revin acesteia integral, ceea ce reprezintă specificul și conținutul clauzei leonine. S-a mai solicitat să se observe că pârâta s-a comportat și se comportă în continuare ca un simplu locator, apreciind că este pe deplin justificat să încaseze contravaloarea lipsei de folosință a imobilului adus ca aport în asociere. Intimata-reclamantă a solicitat instanței de recurs cenzurarea și înlăturarea susținerilor din memoriul de recurs, în sensul că activul Complexul B. era unul funcțional la momentul încheierii contractului și că participarea pârâtei la pierdere ar fi constat în diferența între cota de profit minim garantat și veniturile pe care le-ar fi putut obține pe piața liberă prin închirierea activului. Cu privire la motivul de recurs vizând acordarea cheltuielilor de judecată, intimata-reclamantă a arătat că a solicitat cheltuieli de judecată aferente judecării cauzei în prima instanță și în apel în cuantum total de 99.833,82 RON, fiind depuse dovezi în acest sens. Instanța de apel i-a acordat doar în cuantum de 63.826,32 RON, ca urmare a compensării, obligând pârâta astfel la plata parțială a cheltuielilor de judecată solicitate. Privitor la capătul de cerere vizând repunerea părților în situația anterioară se arată că acesta beneficiază de scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, recurenta-pârâtă nefiind afectată pecuniar, astfel că susținerile acesteia sunt nefondate. În analiza caracterului rezonabil al onorariului de avocat, prin prisma solicitării recurentei de a cenzura cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă a susținut că activitatea avocatului a fost una complexă, onorariul fiind stabilit raportat la complexitatea și valoarea litigiului, precum și activitatea desfășurată. În ceea ce privește reducerea cheltuielilor privind taxele judiciare de timbru achitate de către reclamantă s-a învederat că în raport cu art. 451 alin. (4) C. proc. civ., acestea nu se pot micșora. Față de argumentele expuse, s-a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului recurs.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă RA APPS a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de intimata-reclamantă, fiind reluate apărările referitoare la fondul cauzei și modul în care părțile litigante și-au îndeplinit sau încălcat obligațiile asumate în contractul de asociere în participațiune.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 20 februarie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 15 mai 2018, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului de Stat - RA APPS împotriva deciziei civile nr. 968/2017 din 25 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fiind stabilit termen de judecată, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul în cadrul controlului de legalitate, Înalta Curte reține că pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a invocat criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va fi casată atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1513, art. 968, art. 966 și art. 5 C. civ., cu consecința calificării clauzei cuprinse în art. 8 din contractul de asociere din litigiu, ca fiind o clauză leonină. Potrivit art. 1513 alin. (1) C. civ. este nulă convenția prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor, precum și aceea prin care unul sau mai mulți asociați sunt scutiți de a participa la pierderi, astfel cum rezultă din alin. (2) al aceluiași articol. Clauza cuprinsă în art. 8 din contractul părților, a cărei nulitate absolută a fost constatată prin decizia recurată, prevede că: "activitatea care se va desfășura în comun va conduce la realizarea unui profit anual estimat de cca. 260.000 (două sute sașezeci mii) USD (în care 30% îi va reveni R.A. - A.P.P.S. - S.A.A. Scroviștea adică echivalentul în RON a 78.000 (șaptezeci și opt mii) USD/an, respectiv 6.500 (șase mii cinci sute) USD/lună) pe perioada efectuării lucrărilor de investiții (4 ani) și de cca. 428.000 (patru sute douăzeci și opt mii) USD (din care 30% îi va reveni R.A. A.P.P.S. S.A.A. Scroviștea adică echivalentul în RON a 128.400 (una sută douăzeci și opt mii patru sute) USD/an, respectiv 10.700 (zece mii șapte sute) USD/lună) după finalizarea lucrărilor de investiții. Prin urmare, rezultă fără echivoc din conținutul clauzei citate că prin art. 8 părțile contractante au stabilit doar modul de împărțire al profitului anual estimat a fi obținut din activitatea care se va desfășura în comun, în sensul că pârâtei R.A. A.P.P.S. îi va reveni o cotă de 30% din acest profit. Interpretând această clauza prin prisma dispozițiilor art. 1513 C. civ. nu se poate concluziona, astfel cum eronat a apreciat instanța de apel, că pârâta și-a stipulat totalitatea câștigurilor sau că a fost scutită de a participa la pierderi. O asemenea ipoteză nu se regăsește în clauza cuprinsă în art. 8, care nu conține nicio referire privind asigurarea unui venit minim garantat pentru pârâtă, și nici faptul că este exonerată de suportarea pierderilor rezultate din asociere. Împrejurarea reținută prin decizia recurată, drept un argument esențial că, părțile au estimat prin convenția încheiată obținerea unui profit în perioada realizării investițiilor și înainte de începerea activității în vederea desfășurării căreia s-au asociat, privește efectele și modul de executare al contractului de asociere, astfel că nu poate afecta valabilitatea clauzei din litigiu, nefiind o cauză anterioară sau concomitentă încheierii contractului cu încălcarea unor dispoziții legale a căror nesocotire atrage sancțiunea nulității absolute. Dimpotrivă, clauza din art. 8, prin care părțile au convenit asupra modalității de împărțire a profitului estimat este expresia libertății lor de voință și se impune cu putere de lege în conformitate cu dispozițiile art. 969 C. civ. Astfel, contrar celor reținute de instanța de apel această clauză nu asigura pârâtei un venit minim garantat, iar art. 11 și 13 din contract referitoare la rezultatul lunar al asocierii și modalitatea de achitare a cotelor convenite sunt excluse analizei în recurs, deoarece prin decizia recurată, ca urmare a admiterii apelului reclamantei, hotărârea primei instanțe a fost schimbată doar în parte în sensul constatării nulității clauzei cuprinse în art. 8 din convenția părților. Capătul principal de cerere prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității întregului contract a fost respins ca neîntemeiat, iar împotriva acestei decizii reclamanta A. nu a declarat recurs, astfel încât această chestiune a fost tranșată cu putere de lucru judecat în conformitate cu dispozițiile art. 430 C. proc. civ. În consecință, nici analiza criticilor formulate de recurentă, care a invocat nelegalitatea deciziei derivată din confuzia făcută de instanța de apel cu privire la noțiunile venit și profit nu prezintă relevanță. În egală măsură nici apărările intimatei-reclamante bazate pe interpretarea altor clauze contractuale din care ar rezulta că pârâta este scutită de a participa la pierderi sunt excluse analizei în recurs. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. constând în lipsa motivării cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată este fondat deoarece din verificarea considerentelor deciziei rezultă doar cuantumul cheltuielilor de judecată, nu și modul de aplicare a dispozițiilor art. 451 și art. 453 C. proc. civ. invocate în cuprinsul deciziei. Prin urmare, în absența motivării hotărârii în conformitate cu dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. nu este posibilă analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. constând în încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) și ale art. 406 alin. (3) C. proc. civ. În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatând că decizia recurată este nelegală pentru motivele de casare, anterior menționate, soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului declarat de pârâtă, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.