ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894/2019

Ședința publică din data de 18 aprilie 2019

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 14 noiembrie 2014 sub dosar nr. x/2014, reclamanta Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", în contradictoriu cu pârâta SCA "A.", reprezentată prin avocat coordonator A., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.648.357,93 RON, cu titlu de daune-interese, ca urmare a îndeplinirii defectuoase a obligațiilor derivând din încheierea contractului de asistență juridică nr. x din 6 noiembrie 2009, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare din 28 ianuarie 2015, reclamanta a înțeles să chem în judecată și pe pârâții avocat A., în nume propriu și S.C. B. S.A., în calitate de asigurător al pârâtului anterior menționat.

Prin sentința civilă nr. 1361 din 11 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în contradictoriu cu pârâții avocat A., SCA "A.", și S.C. B. S.A..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, iar pârâta SCA A. a declarat apel incident împotriva încheierii din data de 10 iunie 2015 și a sentinței civile nr. 1361/11 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 1073A din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respins ca nefondat apelul incident declarat de intimata-pârâtă SCA A. împotriva încheierii din 10 iunie 2015 și a sentinței civile nr. 1361 din 11 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014 în contradictoriu cu intimata-reclamantă Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâții A. și SCA A., în solidar, la plata sumei de 412.089,48 RON reprezentând despăgubiri civile către reclamanta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 1073A din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au formulat recurs reclamanta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și pârâții SCA A. și A..

Recursul reclamantei Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. de la 1865 și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate pe care o consideră nelegală și nefondată, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii și obligarea intimaților-pârâți la plata sumei de 1.648.357,48 RON reprezentând prejudiciu, daune-interese. Prin precizarea depusă la 4 aprilie 2018, la dosar recurs, recurenta a arătat că din eroare a menționat dispozițiile vechiul C. proc. civ. și că indică ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre ale cărei considerente sunt contradictorii, având în vedere că din motivarea instanței se evidențiază clar culpa intimatului-pârât A., în calitatea sa de avocat mandatat al RA-APPS, însă instanța s-a contrazis atunci când a susținut că ar exista culpă comună.

Pe de altă parte, consideră instanța că regia nu a acționat rezonabil pentru a preveni paguba "deși avea posibilitatea - e adevărat, nu și obligația contractuală", concluzionând că ar exista culpă comună".

Or, în acest sens consideră că, instanța de apel se află într-o gravă eroare, deoarece prin toate probele existente la dosar - înscrisuri și depozițiile martorilor s-a demonstrat efectuarea tuturor diligențelor necesare, fiind transmise avocatului mandat (intimatul-pârât din cauză) înscrisurile solicitate de instanța de judecată, respectându-se astfel partea de obligații ce-i reveneau ca urmare a încheierii, cu cabinetul de avocat, a contractului general nr. 724/2009 și a contractului de asistență juridică nr. 351632/06.11.2009.

Totodată, dacă instanța susține că reclamanta nu avea nicio obligație legală de îndeplinit, ci doar o posibilitate, atunci cum poate să constate existența unei culpe comune în cauză ?

Este contradictoriu a se retine lipsa unei obligații de a avea o anumită conduită juridică, pe de o parte și culpa de a nu fi avut respectiva conduită, pe de altă parte.

Or, deși din toate motivările instanței expuse în hotărârea recurată se poate observa că nu există culpă comună, culpa fiind exclusivă a intimatului-pârât, avocatul A., recurenta arată că nu înțelege raționamentul greșit și contradictoriu al instanței de apel, care a considerat necesar și legal să reducă la 25% valoarea prejudiciului solicitat prin cererea de chemare în judecată, prejudiciu cauzat ca urmare a "gravelor carențe ale activității profesionale" ale avocatului mandatat de RA-APPS în baza contractului general și contractului de asistență juridică.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1539 - 1545 C. civ. referitor la obligațiile mandatarului.

Contractul de asistență juridică are natura juridică a unei convenții de mandat, deci este supus regulilor mandatului. Astfel, în baza acestuia se impunea analizarea conduitei mandatarului avocat, iar obligațiile ce îi reveneau în baza contractelor încheiate cu regia trebuiau să fie evaluate de instanță și în conformitate cu prevederile art. 1540 C. civ.

Astfel, reținerea culpei mandantului RA-APPS concomitent cu o constatare în sensul inexistentei unei obligații contractuale de a îndeplini anumite acte sau fapte legate de chestiunea suspendării judecății, urmată și de perimare în dosarul nr. x/2010, reflectă o greșită aplicare a prevederilor art. 1539-1545 C. civ. cu privire la obligațiile mandatarului (intimatul-pârât din prezenta speță) de a depune diligențe adecvate aducerii la îndeplinire a mandatului ce i-a fost încredințat. Cu atât mai mult, cu cât mandatul a fost unul cu titlu oneros, se impune astfel ca obligația de diligență a intimatului-pârât să fie apreciată după reperul obiectiv "bonus pater familias", mandatarul fiind dator să răspundă în fata mandantului de acțiunile sale, art. 1541 C. civ.

O altă critică, vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".

Instanța de apel, a calificat în mod greșit obligația avocatului mandatat de reclamantă ca fiind de diligență și nu de rezultat, întrucât prin prezenta acțiune s-a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale pentru pierderea procesului prin perimarea lui, ceea ce înseamnă că procesul anterior nu a fost pierdut prin pronunțarea unei soluții de fond care să excludă parțial culpa avocatului mandatat. Soluția constatării perimării cererii de chemare în judecata ce a format obiectul dosarului nr. x/2010 reflectă lipsa unor diligențe procedurale formale ale avocatului mandatat ce erau imperativ necesare pentru soluționarea pe fond a litigiului pentru care a fost angajat.

Altfel spus, obligația avocatului de a păstra cauza pe rol în vederea pronunțării unei soluții de fond constituie o obligație de rezultat și nu una de diligență, fiind de neconceput ipoteza de a angaja și plăti un avocat în alt scop decât acela de a promova și susține un litigiu care să se finalizeze printr-o hotărâre asupra fondului.

Recursul pârâtului A.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a solicitat, în principal admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru stabilirea exactă a eventualului prejudiciu impus, constatându-se faptul că hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii cât și motive străine de natura cauzei. În subsidiar, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

În argumentarea recursului, recurentul consideră că soluția adoptată de Curtea de Apel București este supusă sancțiunii prevăzute de dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Astfel, acțiunea a fost declanșată de reclamantă la data 14 noiembrie 2014 apreciindu-se după o lungă perioadă de timp, abia după finalizarea unei anchete a Corpului de Control al Curții de Conturi că, culpa nesoluționării acestei cauze aparține în exclusivitate recurentului ca avocat, urmând ca acestea să suporte integral costurile presupusului prejudiciu pe care eventual reclamanta l-ar fi câștigat în instanță împotriva angajaților săi din cadrul dosarului deschis pe rolul Tribunalului București.

După ce instanța de apel a realizat o expunere a cauzei și a apărărilor în fapt și în drept în considerentele deciziei atacate, aceasta a trecut la evaluarea total greșită a cauzei dovedind o analiză trunchiată, o apreciere subiectivă a stării de fapt, o motivare lipsită de probatoriu și chiar în afara cadrului legal existent, o lipsa de valorificare a probelor prin însăși lipsa rolului activ al instanței.

În acest sens, se arată că de la bun început instanța de apel a greșit în critica adusa Tribunalului București în ideea că această instanță ar fi trebuit să stabilească care era șansa pierdută, care este probabilitatea realizării ei și care ar fi fost șansele de succes dacă acest dosar ar fi continuat pe o soluție fireasca a lucrurilor.

Din această perspectivă, recurentul susține că raționamentul Curții de Apel București este total inadecvat, atipic din perspectiva criticii, întrucât este imposibil să ceri unei instanțe să evalueze probele unui dosar suspendat, probe incomplete, inexistente în acel dosar pentru a specula șansele de câștig ale unei cauze în care el însuși ca judecător nu este implicat.

În acest context, se arată că apelanta RA-APPS avea cunoștință de suspendarea cauzei la data de 11 februarie 2011 prin cel puțin trei mijloace, neevaluate de instanța de apel, mai precis nesocotite de aceasta.

Prima, se referă la faptul că în conformitate cu înscrisul depus în susținerea recursului, respectiv Ecris-ul public al Tribunalului București, se poate observa clar cu opozabilitate, deci pentru orice parte interesată faptul că instanța a suspendat cauza la data menționată pentru motivele indicate, respectiv culpa exclusivă a reclamantei. Deci, instanța de apel a omis în mod vădit să analizeze și să argumenteze cum se justifică conduita RA-APPS, care timp de un an de zile nu a înțeles, cunoscând public existenta suspendării, să intervină în repunerea pe rol a cauzei, nu explică pentru acest prim aspect de ce nu s-au întreprins niciun fel de diligențe, presupunând prin absurd că la acea dată Cabinet Individual de Avocat A. nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale.

O a doua modalitate prin care RA-APPS a știut de suspendarea cauzei o reprezintă existența rapoartelor de activitate și a colaborării între Cabinet Individual de Avocat A. cu RA-APPS, pe perioada de după 11 februarie 2011.

În concret, Cabinetul Individual de Avocat A. gestiona și alte dosare cu RA-APPS, sens în care depune ca înscris nou lista tuturor proceselor în lucru cu această societate, tocmai pentru a sublinia faptul că analiza acestor dosare, inclusiv a celui din prezenta cauză, se făcea la sediul RA-APPS împreună cu conducerea acesteia.

A treia modalitate de a cunoaște de existența suspendării ține de faptul că e vorba de însăși angajați ai propriei companii, dintre care unii dintre ei în funcții de conducere în RA-APPS, care au continuat să lucreze în societate.

Având în vedere aceste trei elemente prin care RA-APPS putea și știa de existența suspendării cauzei, inclusiv de la recurent prin discuțiile directe, recurentul susține că, contrar speculațiilor făcute de Curtea de Apel București, în sensul că RA-APPS, prin conducerea de la acea vreme nu avea interesul real de a acționa împotriva propriilor angajați, dovadă fiind faptul că procesul deschis a fost numai consecința unui control al Curții de Conturi și nicidecum dintr-o voință proprie obiectiv legală.

În acest context, recurentul susține că instanța de apel a făcut o interpretare proprie ce excede analizării cauzei doar din dorința de a fi găsit doar recurentul vinovat în ceea ce privește cauza suspendării de către Tribunalul București.

Analizând încheierea de suspendare devenită publică, dar și răspunsul formulat de RA-APPS, se constată că niciodată societatea nu a respectat cerința imperativă a Curții.

În acest sens, se arată că este neadevărată și neprobată, iar instanța de apel nu a făcut nicio dovadă a faptului ca RA-APPS a transmis către Cabinetul Individual de Avocat A. documentele cerute de către Tribunal.

În acest context, recurentul consideră că Tribunalului București în mod corect a respins acțiunea reclamantei pentru motivele indicate, întrucât nu se poate aprecia îndeplinirea cumulativa a condițiilor răspunderii contractuale într-o manieră de evaluare deoarece la data judecării prezentei cauze nu exista certitudinea că prejudiciul cerut ar fi fost și recuperat. De asemenea, nu se poate stabili întinderea acestui prejudiciu, modalitatea în care acesta ar fi fost stabilit pentru fiecare angajat în parte și ceea ce este cel mai important, nu se putea stabili dacă reclamanta ar fi și câștigat procesul pentru a putea fi în măsură să justifice solicitarea sumei integrale de la recurent, ca avocat al apărării.

În ceea ce privește interpretarea pe care Curtea de Apel București o dă obligării personale ca persoana fizică a recurentului de a plăti această sumă în contul fostului Cabinet Individual de avocat A., se arată că instanța a dovedit încă o dată depășirea limitelor obiective de imparțialitate preluând automat susținerile RA-APPS cu privire la acest aspect.

Mai susține recurentul că nu există nicăieri în legea privind exercitarea profesiei de avocat, cât și în normele de aplicare ale ei, vreo dispoziție legală care să stipuleze faptul că prin radierea unui Cabinet Individual de Avocatură drepturile și obligațiile patrimoniale ale entității juridice trec automat asupra persoanei fizice care a înființat Cabinetul.

Astfel, Curtea de Apel București nu a indicat niciun text de lege care să îi permită o asemenea interpretare bazându-se doar pe retorica apelanților, aceștia din urma neindicând care ar fi dispoziția legală în legea specială ce implică o astfel de transbordare de la o persoana juridică la o persoana fizică.

În acest sens, se arată că RA-APPS nu a încheiat un contract cu recurentul, iar reprezentarea intereselor în toate dosarele nu s-a făcut cu persoana fizică A., și ca atare, această forțare a transferării drepturilor de a plăti un prejudiciu dinspre cabinet spre o persoană fizică nu are niciun fundament legal, fiind o simplă aserțiune a instanței fundamentată mai degrabă pe aspecte de moralitate, daca se poate vorbi despre așa ceva, decât de legalitate în sensul interpretării legii.

Mai mult decât atât, instanța de apel fără a invoca vreo cauză legală sau vreun articol din legea de organizare a avocaturii cu privire la funcționarea societăților civile de avocați, cere nici mai mult nici mai puțin decât ca asociații să se desocotească între ei în raporturile interne ale societății, adică Curtea de Apel București impune o politică fiscală raportată la această cauză neprevăzută de lege.

În atare situație, recurentul susține că SCA A. nu este o societate civilă profesională în măsură a fi implicată în rezolvarea acestui litigiu nici măcar pentru opozabilitate, și asta în condițiile în care la data prezentei soluționări nici nu poate fi pusă în discuție o asemenea "socoteal", recurentul nemaifiind membru al SCA A. și nici avocat în cadrul Baroului București, în conformitate cu documentele emise de Baroul ce se află atașate la prezentul recurs, privind starea acestuia de incompatibilitate, începând cu data de 15 septembrie 2017.

În opinia recurentului, această apreciere, în raport cu cele precizate, denotă încă o dată lipsa de obiectivitate a instanței de apel, inexistența unei motivări fundamentate pe lege, ci doar aprecierea unei interpretări atipice.

Recursul pârâtei SCA A..

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei și a respingerii acțiunii formulate împotriva sa ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

În argumentarea recursului, recurenta apreciază ca fiind vădit nelegale și neîntemeiate considerentele reținute de instanța de apel, pentru următoarele motive:

Deși acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe dispozițiile art. 969 - 1073 C. civ. - angajarea răspunderii civilie contractuale - totuși motivarea și hotărârea instanței de apel se bazează în mod nelegal, pe analizarea și angajarea răspunderii civile delictuale, astfel cum se poate observa din analiza paginii 15 a considerentelor, paragraf 1, unde se arată că "..tribunalul a încălcat regulile răspunderii civilie delictuale art. 998-999 C. civ. de la 1864 aplicabil cauzei.." fiind încălcate următoarele dispoziții normative: principiul disponibilității - art. 9, art. 12 C. proc. civ., buna-credință, art. 13 din același cod - dreptul la apărare; art. 14 C. proc. civ. - contradictorialitatea, art. 20 din același cod - respectarea principiilor fundamentale.

Astfel, considerentele care au justificat pronunțarea hotărârii atacate se apreciază că se întemeiază pe o calificare greșită a cererii, pe o modificare nejustificată a temeiului acțiunii.

O altă critică vizează nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1041 C. civ. de la 1864, corespondentul art. 1445 Noul C. civ., potrivit căruia "solidaritatea dintre debitori nu se prezuma. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege".

Prin urmare, observând temeiul acțiunii, răspundere contractuală, clauzele contractului de asistență juridică încheiat la data de 20 octombrie 2009 - contract general - între Cabinet de Avocat A. și RA-APPS, înregistrat sub nr. x/20.10.2009 și la Cabinet de Avocat A. sub nr. x/20.10.2009, precum și clauzele contractului de asistență juridică nr. 351632/06.11.2009 încheiat între Cabinet de Avocat A. și RA-APPS pentru dosarul nr. x/2009 - devenit după declinare dosar nr. x/2010, se poate constata că recurenta SCA A. înființată la data de 10 februarie 2014 nu era parte contractantă, în cuprinsul celor două contracte neexistând nicio clauză stipulată expres privind solidaritatea.

În acest context, devine evident faptul că în cauza dedusă judecații nu poate opera solidaritatea, instanța de apel în mod nelegal a dispus obligarea recurentei, în solidar la suportarea obligațiilor debitorului A..

O altă critică vizează nerespectarea/interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 51/1995 - legea avocaților.

Totodată, în combaterea argumentului instanței de apel, ce vizează "transformarea formei de exercitare" recurenta solicită să se observe nesocotirea de către Curtea de Apel București a dispozițiilor legale menționate în cuprinsul deciziei nr. 403/10.02.2014 a Baroului București, prin care s-a dispus desființarea Cabinetului Individual A. și înființarea SCP A., nefiind menționată "transformarea formei de exercitare".

Analizând dispozițiile art. 187 alin. (1) și (2) din Statut, se poate observa că se face o distincție clară între înregistrare, modificare, transformare, reorganizare, transmitere, încetare, lichidare a formei de exercitare, aceste proceduri neputându-se confunda între ele, efectele juridice fiind distincte pentru fiecare dintre acestea în parte.

Mai critică recurenta nesocotirea/aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 233 C. civ. - modurile de reorganizare și implicit a dispozițiilor art. 234 C. civ. - fuziunea, art. 236 C. civ. - divizarea și art. 241 C. civ. - transformarea persoanei juridice.

Astfel, analizându-se considerentele instanței de apel se poate observa că în mod nelegal instanța s-a raportat la o situație juridică inexistentă, respectiv aceea a "reorganizării persoanei juridice".

Raportat la această reținere, recurenta solicită instanței să observe că instanța de apel avea obligația să rețină că în cauză, raportat la prevederile art. 233 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, divizare sau prin transformare", analizând și condițiile impuse de art. 234 C. civ. privind fuziunea, de art. 236 C. civ. privind divizare și de art. 241 C. civ. privind transformarea persoanei juridice, nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile impuse de textele normative menționate, Decizia nr. 403/10.02.2014 emisă de Baroul București - decizie în baza căreia recurenta funcționează, dovedește fără dubiu că societatea de avocatură nu funcționează și nu este înființată prin reorganizare, sens în care nu îi pot fi opuse modurile de reorganizare enunțate de art. 233 alin. (1) C. civ.

Confuzia făcută în raționamentul instanței derivând atât din lipsa analizării Statutului Societății de avocați "A.", cât și din interpretarea vădit nelegală a noțiunilor privind reorganizarea prin transformarea persoanei juridice respectiv, transferul universal de patrimoniu, determinând implicit o apreciere a instanței de apel, neîntemeiată, privind transferul universal de patrimoniu "ope legis" la momentul desființării Cabinetului de avocat A. și înființării SCPA A..

De asemenea, recurenta arată că instanța de apel, nesocotind dispozițiile Deciziei nr. 403/10.02.2014 a Baroului București, ce fac trimitere expresă la acțiuni de desființare și înființare (nu fuziune, divizare, transformare) aplică în mod greșit dispozițiile art. 248 alin. (3) C. civ., potrivit căruia "Dacă încetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare, nu se declanșează procedura lichidării".

În concluzie, față de cele menționate, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost motivat și formulat, cu consecința casării soluției pronunțate de Curtea de Apel București, având în vedere că recurenta a dovedit că în cauză instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind evident că recurenta nu are calitate procesual pasivă în cauză. Totodată, solicită obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate cu soluționarea prezentului recurs.

Prin întâmpinarea depusă la data de 5 aprilie 2018, recurenta-reclamantă Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenta-pârâtă SCA A., precum și recursurile declarate de pârâții SCA A. și A., ca nefondate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 10 aprilie 2018, intimata B. S.A. a solicitat admiterea recursurilor declarate de pârâții SCA A. și A., precum și respingerea recursului declarat de reclamanta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, ca fiind nefondat.

Recurenta-pârâtă SCA A. a depus întâmpinare la data de 7 iunie 2018, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat ca nefondat.

Prin răspunsul depus la 8 mai 2018 de reclamanta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, la întâmpinarea intimatei B. S.A., aceasta a solicitat înlăturarea susținerilor ca nelegale și nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 4 iulie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 9 iulie 2018, iar recurentul-pârât A. a depus la 18 iulie 2018 punct de vedere.

În ședința publică din 28.03.2019, instanța supremă a pus în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei SCA. "A.", invocată de către recurentul A., pe care a respins-o apoi ca neîntemeiată în raport de înscrisurile noi prezentate în cauză și de faptul că, deși s-a susținut de către recurentul A. că societatea civilă profesională de avocați a fost radiată, în realitate aceasta se află în faza lichidării, după momentul dizolvării sale.

Prin Decizia nr. 446/6.03.2018 emisă de Baroul București s-a luat act de cererea de dizolvare a societății-recurentă, numindu-se apoi ca lichidator al acesteia Cabinetul individual de insolvență "C.".

În atare situație, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia, cu consecința păstrării capacității sale procesuale de folosință până la data încheierii tuturor operațiunilor de lichidare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursurile formulate de către pârâții av. A. și SCA. "A." sunt fondate, urmând a fi admise, iar că recursul declarat de către recurenta-reclamantă Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Recursul pârâtului A. s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., primul text de lege fiind invocat în mod expres prin cererea de recurs iar cel de-al doilea putându-se desprinde cu ușurință din ansamblul criticilor formulate, referitoare la depășirea și încălcarea de către instanța de apel a prevederilor legale sau referitoare la inexistența unor texte de lege care să poată justifica în drept decizia recurată.

A susținut recurentul-pârât că, în mod greșit și contrar situației reale desprinsă din actele și lucrările dosarului, instanța de apel a încercat să îl implice ca parte direct responsabilă în acoperirea unui pretins prejudiciu încercat de către reclamanta Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat". Acest prejudiciu, aflat la baza pretențiilor reclamantei, ar fi decurs dintr-un alt dosar pe care RAAPPS. nici nu și-ar fi dorit să îl înregistreze pe rolul instanțelor judecătorești deoarece prin acțiunea din el se urmărea recuperarea unor sume de bani de la proprii angajați, iar aceasta numai ca urmare a rezultatelor unui control desfășurat la sediul ei de către Corpul de Control al Primului Ministru.

Instanța de apel, concluzionând asupra modalității în care pârâtul-recurent a înțeles să își desfășoare activitatea de avocat și reprezentant legal al RAAPPS. în dosarul nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Comercială, declinat la Tribunalul București, secția a VIII-a și înregistrat sub nr. x/2010 - din care ar fi decurs prejudiciul care se încearcă a se recupera în prezenta cauză - reține culpa individuală a avocatului A., deși, susține pârâtul, între el ca avocat, și Cabinetul individual de avocatură "A." nu poate exista identitate de patrimoniu. De asemenea, instanța de apel a reținut că desființarea Cabinetului individual de avocatură "A." la data de 10.02.2014 nu prezintă relevanță în condițiile în care a apreciat că noua entitate creată, respectiv Societatea Civilă de Avocați "A." a preluat drepturile și obligațiile patrimoniale ale fostului Cabinet individual de avocatură "A.".

Procedând în acest mod și considerând că prin Decizia Baroului București nr. 403/2014 s-a luat act de solicitarea avocatului A. de a-și schimba opțiunea de exercitare a profesiei, din cabinet individual, într-o altă formă de exercitare a profesiei, cu realizarea în fapt a transformării formei de exercitare a profesiei și de reorganizare a fostului cabinet individual de avocatură în actuala SCA "A.", instanța de apel a nesocotit prevederile art. 180 alin. (1), art. 182 alin. (1) și art. 187 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de avocat.

Sub acest aspect sunt și criticile recurentei-pârâte SCA "A." care și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Societatea recurentă subliniază contradicția între considerentele deciziei recurate și arată că instanța de apel a plecat de la temeiul cererii de chemare în judecată, respectiv de la răspunderea civilă contractuală decurgând din contractul de asistență juridică încheiat între Cabinetul individual de avocatură "A." și Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru a ajunge la final să rețină o răspundere solidară între pârâtul avocat, în nume propriu, și societatea de avocatură - înființată ulterior contractului de asistență juridică amintit - pe tărâmul răspunderii civile delictuale.

Totodată, societatea recurentă remarcă nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor legale, respectiv a art. 5 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, rep., și a prevederilor art. 180 alin. (1), art. 182 alin. (1) și art. 187 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de avocat, deoarece în considerentele deciziei atacate s-a reținut faptul că noua societate de avocatură SCA "A." a luat ființă ca efect al reorganizării fostului Cabinet individual de avocatură "A.", cu ignorarea completă a textului de lege aflat la baza Deciziei Baroului București nr. 403/2014 și a consemnărilor referitoare la înființarea societății civile de avocați.

Observând că instanța de apel a încălcat normele legale invocate mai sus și că a reținut situații juridice contradictorii, referindu-se pe de o parte la o răspundere solidară între pârâtul avocat A. și pârâta SCA "A.", pentru ca pe de altă parte să se refere la reorganizarea fostului cabinet individual de avocatură "A." și la consecința transmiterii patrimoniului acestuia către SCA "A.", Înalta Curte constată că recursurile pârâților sunt fondate și urmează a le admite, cu consecința casării hotărârii atacate.

Va pune în vedere instanței de apel să lămurească în dosar situația juridică rezultată în urma desființării Cabinetului individual de avocat "A.", potrivit Deciziei Baroului București nr. 403/10.02.2014.

În ceea ce privește recursul formulat de către reclamanta Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" împotriva aceleiași decizii cu nr. 1073A din 22.11.2017, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014 și întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 și pct. 8 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

În esență, invocând existența unor considerente contradictorii ale hotărârii recurate și subliniind lipsa culpei sale în producerea prejudiciului decurgând din perimarea judecății în dosarul nr. x/2010, recurenta înțelege să critice maniera de apreciere a probelor din dosar de către instanța de apel precum și condițiile în care s-a reținut că părțile din contractul de asistență juridică nr. 724/20.10.2009 nu și-au respectat întocmai obligațiile convenționale. De asemenea, recurenta s-a arătat nemulțumită de calificarea de către instanța de apel a obligației avocatului mandatar A. ca fiind de diligență iar nu de rezultat, considerând că prin aceasta au fost nesocotite prevederile art. 969-970 din C. civ. 1864 și cele ale art. 1540 și urm. din actul normativ evocat.

Recurenta a circumscris, practic, motivelor de casare invocate, critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac.

Astfel fiind, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că se impune o reapreciere a probelor administrate care să conducă, pe de o parte, la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar de către instanța de apel și, pe de altă parte, la înlăturarea concluziilor referitoare la îndatoririle care i-ar reveni Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", în temeiul contractului de asistență juridică nr. 724/20.10.2009.

În ceea ce privește criticile referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 969-970, art. 1540 și urm. din C. civ. 1864, de către instanța de apel, se observă din conținutul acestora că recurenta pretinde angajarea răspunderii civile a avocatului, domnul A., pentru pierderea procesului prin perimarea lui în dosarul nr. x/2010 aparținând Tribunalului București.

Cu toate acestea, prin prisma celor evocate mai sus, instanța de apel a făcut o corectă analiză a raporturilor contractuale dintre părți, reținând în mod corespunzător normele legale aplicabile în speță.

Pentru considerentele expuse, conform dispozițiilor art. 493 și urm. din Noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile declarate de către pârâți și va casa decizia recurată numai sub aspectele criticate prin motivele admise, sens în care va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a SCA A..

Admite recursurile declarate de pârâta SCA A. prin lichidator judiciar CII C. și de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 1073 A din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" împotriva deciziei civile nr. 1073 A din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2019.