ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1502/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 23 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei să aducă în stare de conformitate, gratuit, tapiseria interioară a autovehiculului achiziționat de la pârâtă, să asigure pe cheltuiala proprie garanția legală de 2 ani a noii tapiserii, obligarea la plata de prejudicii morale în cuantum de 150 RON/zi, pentru imposibilitatea utilizării autoturismului în condiții normale, începând cu data de 20.10.2014 si până la data înlocuirii efective a tapiseriei, obligarea la plata de prejudicii materiale în cuantum de 750 RON reprezentând contravaloare huse auto cumpărate de reclamantă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 2-5, art. 9-20 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, art. 2-3, 9-17, art. 47 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, art. 12-17, art. 27 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și art. 194 si urm., art. 363, art. 451 din C. proc. civ.

La 24 noiembrie 2014, reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a solicitat, în subsidiar față de primul capăt al cererii, să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. x din 14.02.2014 si a actului adițional nr. x din 05.06.2014, cu repunerea părților în situația anterioară, constând în obligarea pârâtei să îi plătească reclamantei suma de 86.442,95 RON reprezentând contravaloarea contractului, actualizată cu rata inflației, obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente acestei sume de la data de 27.06.2014 până la data efectivă a plății debitului principal de către pârâtă, precum si obligarea acesteia la plata contravalorii cheltuielilor subsecvente, obligatorii si necesare, suportate de reclamantă ca urmare a cumpărării autoturismului.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanție a societății C. iar, prin încheierea din 10 martie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în principiu cererea de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 7560 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost precizată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 8.834,80 RON reprezentând cheltuieli de judecată către chemata în garanție și a fost respinsă cererea formulată de pârâtă privind obligarea reclamantei la plata sumei de 4758,60 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședința din 10 martie 2015 a formulat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 5177/2017 din 15 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă împotriva încheierii pronunțate la data de 10 martie 2015 și împotriva sentinței civile nr. 7560 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Instanța de control judiciar a schimbat în parte încheierea pronunțată la data de 10 martie 2015, în sensul că a constatat că pârâta datorează suma de 5.996,06 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru cererea de chemare în garanție, a anulat în parte sentința atacată cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate si a respins cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Totodata, instanța a obligat apelanta la plata către intimata C. a sumei de 6.878,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 5177/2017 din 15 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. a formulat recurs.

În cursul soluționării recursului, prin încheierea din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către recurentă a obligațiilor stabilite în sarcina sa.

În motivarea încheierii, instanța a reținut că deși recurenta-reclamantă a fost citată cu solicitarea expresă de a preciza în mod clar cadrul procesual pasiv sub sancțiunea suspendării cauzei, în sensul de a stabili daca întelege să formuleze recursul și împotriva chematului în garanție, aceasta nu s-a conformat cerințelor instanței.

La data de 20 iulie 2020 reclamanta A. a formulat recurs împotriva încheierii din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta a susținut că si-a îndeplinit obligațiile referitoare la precizarea cadrului procesual, stabilite in sarcina sa de instanța de judecată, prin notele scrise depuse la 29 octombrie 2019 si 21 ianuarie 2020, și că în faza recursului, cadrul procesual nu mai poate fi modificat.

De asemenea, recurenta a mai precizat că a formulat recurs împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L., cea cu care are un raport juridic direct prin contractul de achiziționare a autoturismului iar, pârâta, la rândul ei, a chemat în garanție pe C., ceea ce a determinat extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a acestui terț, în prima fază procesuală.

Mai arată recurenta că, recursul formulat împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. nu reprezintă o modificare a cadrului procesual și nici o omisiune de a preciza cadrul procesual pasiv.

La 4 noiembrie 2020, intimata-chemată în garanție C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, fie respingerea recursului ca lipsit de interes, fie anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 13 august 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, sub același număr.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 30 martie 2021, în completul de filtru, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune puncte de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca lipsit de interes și, în subsidiar, ca lipsit de obiect.

La termenul din 15 iunie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., a reținut următoarele:

Recursul formulat de către recurentă împotriva încheierii de ședință prin care a fost suspendată judecata cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., este reglementat de dispozițiile art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., care se completează cu dispozițiile art. 483 si urm. din același cod.

Prin art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. se prevede că "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că recurenta nu și-a încadrat în drept motivele de recurs și, procedându-se la o verificare a cererii de recurs, se constată că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate în legătură cu încheierea de suspendare a judecății căii de atac în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul de a se indica regulile de procedură a căror nerespectare ar atrage sancțiunea nulității.

Recurenta-reclamantă s-a limitat să-și reitereze punctul de vedere expus prin notele de ședință și în fața instanței de control judiciar care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs, privind natura raporturilor juridice deduse judecății prin acțiunea introductivă și chemarea în garanție, precum și regulile de drept incidente în stabilirea cadrului procesual în căile de atac, deși întreruperea cursului judecății a fost determinată de aprecierea instanței că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în condițiile ordinea și termenul stabilit de instanță, cu consecința împiedicării desfășurării normale a procesului.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța ce a pronunțat hotărârea recurată.

Prin urmare, toate susținerile recurentei prezentate drept motive de recurs, care nu conțin critici în sensul propriu de a se indica regulile de drept încălcate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți ce și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greșelile de procedură identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., instanța supremă neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Trebuie precizat că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârsire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Regula privind legalitatea căilor de atac instituită prin dispozițiile constituționale presupune ca mijloacele procesuale prin care poate fi atacată hotărârea judecătorească să fie cele prevăzute de lege și, totodată, ca execitarea acestora să fie efectuată în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de considerentele precedente, instanța supremă reține și că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac a recursului.

Prin urmare recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurentă împotriva încheierii din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă

Referitor la cererea intimatului-chemat în garanție C., privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs conform art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-chemat în garanție nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea formulată în recurs.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatului-chemat în garanție privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-chemată în garanție C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.