ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1490/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 3 lit. b) din O.G. nr. 26/2011 coroborat cu art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 768/1991 privind înființarea și funcționarea Regiei Autonome "Registrul Auto Roman".

Prin încheierea de ședință din 09 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare unui complet specializat în cauze cu profesioniști, respectiv la secția a VI-a Civilă, reținându-se în esență că părțile au calitatea de profesioniști, astfel cum aceasta este definită de art. 2 din C. civ. și art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În urma declinărilor succesive, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2507 din 07 octombrie 2016, pronunțată în examinarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București, secția a VI - a Civilă și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a Civilă.

Prin decizia civilă nr. 3086 pronunțată la 16 octombrie 2018, în dosarul x/2015, Tribunalul București, secția a VI - a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 289 din 5 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a respins recursul formulat de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., ca inadmisibil.

Instanța a motivat că, față de prevederile art. 152 din C. proc. civ. are prioritate principiul disponibilității, reținând că reclamantul nu a dat o denumire greșită căii de atac exercitate, ci aceasta a fost voința părții, aspect ce rezultă din motivarea și temeiul de drept ale căii de atac.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 486 și urm., art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., art. 3 lit. b) din O.G. nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier coroborat cu art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 768/1991 privind înființarea și funcționarea Regiei Autonome "Registrul Auto Roman".

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a menționat că din eroare calea de atac exercitată împotriva deciziei civile nr. 3086 din 16 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI - a Civilă, a fost intitulată recurs în loc de apel.

Mai arată recurentul că, în mod greșit, a fost respins recursul ca inadmisibil întrucât instanța, în virtutea rolului activ, nu a dat calificarea corectă căii de atac exercitate, încălcând prevederile imperative ale art. 152 si art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin această încălcare a regulilor de procedură mentionate, susține recurentul ca i s-a adus o vătămare ce constă în încălcarea dublului grad de juridicție în materie civilă întrucât instanțele au judecat doar o singură dată fondul cauzei, fiind aplicabile dispozițiile art. 174 alin. (1) si (2) și 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucat a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 460 si art. 22 din C. proc. civ., însă instanța a motivat că acordă prioritate principiului disponibilității și, în consecință, a respins calea de atac, ca inadmisibilă.

La data de 24 august 2020 intimata Regia Autonomă "Registrul Auto Român" a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României precum și ale art. 9 alin. (2), art. 483 alin. (1) și art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., susținând că, în prezenta cauză, se exercită recurs împotriva unei hotărâri definitive.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

La data de 06 octombrie 2020 recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat motivele de nelegalitate expuse în cererea de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2021, în complet de filtru, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune puncte de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, recurenta depunând punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea concluziilor acestuia.

Prin încheierea din 30 martie 2021, în complet de filtru, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă Regia Autonomă "Registrul Auto Român", a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 15 iunie 2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că la termenul din ședința publică din 15 iunie 2021 intimata-pârâta a reiterat excepția inadmisibilității recursului formulat, însă constată că această excepție a fost soluționată în procedura de filtru în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., prin încheierea din 30 martie 2021, prin care calea de atac a fost admisă în principiu, motiv pentru care nu o va mai analiza.

Recurentul-reclamant își fundamentează calea extraordinară de atac prin invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") precum și de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod ("hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat că din eroare calea de atac exercitată a fost denumită recurs în loc de apel iar instanța de control judiciar, în mod greșit, nu a exercitat rolul său activ și nu a dat calificarea corectă căii de atac, deși acesta a solicitat în mod expres calificarea recursului ca fiind apel.

În analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pornește de la regula de procedură privind calificarea căii de atac exercitate sub o denumire greșită, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Regula privind legalitatea căilor de atac prevăzută la art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. presupune că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

În afara căilor de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procesuale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin Decizia în interesul legii nr. 19 din 24 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2017, Înalta Curte a statuat că, în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 din C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) din același cod.

Potrivit art. 152 din C. proc. civ., exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită iar, potrivit art. 22 alin. (4) din același act normativ, în virtutea rolului activ instanța are obligația să califice calea de atac exercitată sub o altă denumire decât cea prevăzută de lege.

În cauză, deși prima instanță a menționat corect calea de atac prevăzută de lege, reclamantul a înțeles să exercite calea de atac sub o denumire greșită, respectiv a formulat recurs, în loc de apel.

Înalta Curte reține că, la termenul de judecată de la curtea de apel, din 05 iunie 2020, recurentul a solicitat în mod expres calificarea căii de atac din recurs în apel, susținând că în mod eronat a fost denumită recurs.

În mod greșit curtea de apel și-a argumentat soluția prin prioritatea principiului disponibilității și în raport cu motivarea căii de atac, respectiv dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.. Instanța de control judiciar a nesocotit poziția procesuală a recurentului, care a solicitat în mod expres calificarea caii de atac exercitate din eroare, sub o denumire greșită.

Mai mult, instanța de control judiciar avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor privind calificarea căii de atac, prevăzute de art. 152 din C. proc. civ. coroborate cu art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. și doar în măsura în care partea ar fi insistat în calificarea inițială a căii de atac, aceasta ar fi fost inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Chiar dacă în motivarea căii de atac se efectua trimiterea la motivele de casare proprii recursului, cererea conținea suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, având în vedere și comportamentul procesual al părții, apelul fiind o cale de atac în care instanța de control judiciar statuează atât în fapt, cât și în drept.

Vătămarea cauzată recurentului prin neaplicarea dispozițiilor privind calificarea căii de atac este evidentă, întrucât acesta nu a beneficiat de soluționarea căii de atac formulate și de dublul grad de jurisdicție, sub sancțiunea nulității hotărârii recurate, în temeiul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este întemeiat, întrucât curtea de apel a încălcat dispozițiile de procedură referitoare la calificarea căii de atac prevăzute de art. 152 din C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) din același cod și, în consecință, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza criticilor recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pentru considerentele reținute, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță, cu aplicarea dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. împotriva deciziei civile nr. 289 din 5 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.