ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1484/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10 din 10 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, secția Civilă și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 17 ianuarie 2020.

Prin sentința civilă nr. 296 din 21 februarie 2020, pronunțată de Tribunalului Specializat Cluj, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, invocată din oficiu și s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

În motivare, tribunalul a reținut că pârâta era lipsită de capacitate procesuală de folosință la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind radiată de la registrul comertului din 08 mai 2017.

Prin decizia civilă nr. 397 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă a respins apelul și a menținut în integralitate hotărârea atacată.

Recurenta-reclamantă susține în esență că instanța de apel nu a analizat probele existente la dosar, pronunțând o hotărâre doar în baza relațiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului Cluj și fără a mai cerceta aspectele sesizate cu privire la procedura radierii, reglementată de Legea 26/1990 privind registrul comerțului.

În continuare, recurenta- reclamantă reia situația de fapt prezentată primei instanțe și instanței de apel, referitoare la calitatea procesuală a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, derularea raporturilor contractuale dintre aceasta și intimata-pârâtă precum și la auditul financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra contului anual de execuție a bugetului asigurărilor pentru șomaj.

În concluzie, recurenta-reclamantă susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale prevăzute de art. 1350 din C. civ. solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata sumelor menționate în Decizia nr. 121/2019 emisă de către A.J.O.F.M. Cluj.

Recurenta-reclamantă a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art. 470, art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., art. 1350 și art. 1547 din C. civ., pct. 6.1 din contractele nr. x/07.01.2013 și nr. y/06.01.2014, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 și stimularea ocupării forței de muncă și H.G. nr. 377/2002 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora.

Cauza a fost înregistrată la 26 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.

La termenul din 15 iunie 2021, în ședință publică, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că motivele din recursul formulat de apelanta-reclamantă sunt întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., întrucât nu corespund exigențelor prevăzute la art. 488 din același cod.

Înalta Curte reține că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici la adresa deciziei atacate, recurenta reiterând situația de fapt prezentată instanțelor de fond și urmărind doar o reevaluare a materialului probator precum și a situației de fapt.

Astfel, cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de chemare in judecată si a apelului formulat, singura critică vizând de fapt o chestiune de apreciere a probelor de către instanța de apel, care ar fi pronunțat hotărârea doar în baza relațiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului Cluj și fără a mai cerceta aspectele referitoare la procedura dizolvării reglementată de Legea 26/1990 privind registrul comerțului, respectiv la formalitățile de opozabilitate ale dizolvării societații intimate-pârâte.

Toate aceste susțineri, reține instanța supremă, reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Mai mult, reiterarea de către recurenta-reclamantă a situației de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre aceasta si intimata-pârâtă și activitatea de audit financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra contului anual de execuție a bugetului asigurărilor pentru șomaj, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ., respectiv ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului formulat de aceasta și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj împotriva deciziei civile nr. 397/2020 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj împotriva deciziei civile nr. 397/2020 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.