ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1455/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 20.08.2019 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Comercial Mureș cererea prin care reclamanta S.C. Parc Industrial Mureș S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 739.809,76 RON reprezentând venituri din diferență redevență și a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1516 alin. (2), art. 1527 alin. (1), art. 1523 alin. (2), art. 1531 alin. (1) - (2) C. civ.

Prin sentința nr. 63 din 18.12.2019 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2019 s-a respins cererea înaintată de reclamanta S.C. Parc Industrial Mureș S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., având ca obiect pretenții în cuantum de 739.809,76 RON și s-a respins cererea reclamantei S.C. Parc Industrial Mureș S.A. pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal S.C. Parc Industrial Mureș S.A. solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul încuviințării cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 252/A din 29 septembrie 2020 a respins ca neîntemeiat apelul formulat de S.C. Parc Industrial Mureș S.A., împotriva sentinței civile nr. 63/18.12.2019 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. Parc Industrial Mureș S.A., prin care a solicitat admiterea căii de atac a recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește argumentarea în fapt a recursului, recurenta-reclamantă a arătat că S.C. Parc Industrial Mureș S.A., este împuternicită cu "Dreptul de administrare asupra terenului, înscris în C.F. x al satului Chirileu sub nr. top . . . . . . . . . ." conform Hotărârii nr. 14 din 30.06.2003 a Primăriei Comunei Sânpaul și Dreptul de administrare asupra terenului, în suprafață totală de 277465 mp..." în baza Hotărârii nr. 22/30.06.2003 și a Hotărârii nr. 43/25.10.2006 emisă de către Consiliul Local Ungheni.

Ca urmare a acestor hotărâri, s-a conturat Caietul de sarcini și ulterior Legii 186/2013, Regulamentul de organizare și funcționare al apelantei, cu respectarea dispozițiilor legale. Legea 186/2013 în art. 3 alin. 20 prevede:

"regulamente - acte juridice unilaterale elaborate de către administratorul parcului, conform prezentei legi, cu forță obligatorie față de toți rezidenții parcului, care reglementează modalitatea concretă de organizare și funcționare a fiecărui parc industrial".

Astfel, recurenta a apreciat că dreptul de administrare îi conferă dreptul de a respecta actele juridice mai sus reiterate, acte elaborate în vederea bunei administrări a parcului industrial Mureș cu forță obligatorie pentru toți rezidenții parcului.

S-a mai arătat că această opțiune pe care o solicită pârâta, o încadrează în dreptul de preferință la vânzare, drept de la care pârâta nu s-a prevalat. "Opțiunea de cumpărare a terenurilor" la care se face referire în notificările purtate, se bazează pe acest drept de preferință la vânzare înserat în caietul de sarcini, varianta a II-a (concesionare cu drept de preferință la vânzare, prețul minim (fix) de concesionare în vederea concesionării este de 2.34 euro/mp/an). În această variantă contractul de concesiune se încheie pe o perioadă de minim 5 ani, vânzarea terenului fiind condiționată de către această opțiune.

În plus, așa cum instanța bine a subliniat "dreptul de preferință nu este echivalent cu dreptul de preemțiune așa cum este reglementat de C. civ., ci eventual o formă convențională a acestuia" prin care se recunoaște opțiunea pe care o face concesionarul în momentul încheierii contractului de concesiune, opțiune ce se poate modifica pe toată perioada concesionării prin dorința de cumpărare a terenului.

S-a mai arătat că în ceea ce privește recunoașterea dreptului de preferință al adjudecatarului - concesionar la vânzarea terenului, este de înțeles că această situație se aplică în cazul în care pentru aceeași suprafață de teren existau mai multe oferte, aplicându-se prevederile caietului de sarcini: CAP.ll. OFERTA, pct. 7." În caz de preț egal oferit de către 2 sau mai mulți ofertanți, indiferent de varianta aleasă, (concesionare simplă sau concesionare cu drept de preferință la vânzare), prioritatea in vederea departajării la atribuirea parcelelor se stabilește in funcție de punctajul general obținut conform Criteriilor stabilite prin prezentul Caiet de sarcini, anexa la prezentul."

Pentru aceste cosiderente, solicită admiterea recursului.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat în combaterea recursului întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție nulitatea recursului, având în vedere nemotivarea acestuia, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, recurenta-reclamantă, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs principala critică a recurentei vizează nemulțumirea părții în ceea ce privește reținerea inexistenței dreptului de creanță solicitat de reclamantă în temeiul interpetării eronate a contractului de concesiune și a caietului de sarcini, recurenta exprimându-și nemulțumirea în ceea ce privește respingerea acțiunii.

În cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea soluției hotărârii recurate și fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta se limitează numai la a-și arăta nemulțumirea față de modul în care instanța de fond a înțeles să interpreteze probatoriul administrat, a modului de stabilire a situației de fapt a cauzei și a reținerilor primei instanțe.

Or, nu se poate considera că aceste afirmații ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la schimbarea soluției instanței de apel, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

De altfel, se observă din modul de prezentare a argumentelor că acestea au fost reluate într-o manieră aproape identică cu cele din cererea de apel, iar trimiterile recurentei vizează considerentele instanței de fond.

Or, aceste argumente vizează aspecte de netemeinicie și nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocate de către recurentă.

În cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs nu s-a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. Parc Industrial Mureș S.A. împotriva deciziei nr. 252/A din 29 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. PARC INDUSTRIAL MUREȘ S.A. împotriva deciziei nr. 252/A din 29 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.