ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1368/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 508 din 15 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 3872 din 20.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. B. S.A. și intimata- intervenientă C., și a schimbat în parte sentința, în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 RON.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, întrucât, hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și cu interpretarea eronată a probelor administrate în cursul judecății la instanța de fond, precum și cu refuzul nejustificat al instanței de apel de a administra probatoriul solicitat. De asemenea, recurenta-reclamantă a cerut obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

S-a arătat că instanța de apel a hotărât să invoce, din oficiu, decăderea din dreptul de a administra probe noi în apel deși, a reținut că 70% din motivarea apelului viza refuzul nejustificat al instanței de fond de a administra proba cu expertiza medico-legală și faptul că a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar pentru efectuarea expertizei asupra capacității de muncă a reclamantei.

Recurenta a relevat faptul că în etapa procesuală a fondului i-a fost respinsă proba cu expertiza medico-legală, cu motivarea că s-a solicitat prin acțiune doar stabilirea situației în care ar fi afectată pe termen lung capacitatea de muncă, ceea ce nu corespunde realității.

A precizat că prin acțiune s-a solicitat încuviințarea probei cu expertiza din care să reiasă, în special, dacă reclamantei i-a fost afectată pe termen lung capacitatea de muncă, fără intenția de a fi limitate obiectivele expertizei.

Întrucât nu există o dispoziție legală care să sancționeze partea pentru motivul că nu ar fi stabilit corect obiectivele, raportat la prevederile art. 330 și art. 331 alin. (2) din C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că soluția de respingere a probei cu expertiza este incorectă.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia pronunțată în apel și din perspectiva faptului că nu i-a fost acordată contravaloarea intervenției chirurgicale pentru ablatie tumoră țesut celular subcutanat în vederea ameliorării cicatricilor rămase în urma celorlalte intervenții chirurgicale, instanța de judecată arătând că acest prejudiciu capătă caracter cert abia după efectuarea operației.

În opinia recurentei, această soluție conduce, în mod clar, la concluzia că au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept material.

A solicitat să se observe faptul că instanța de judecată face referire la împrejurarea că reclamantei i-a fost diminuată capacitatea de muncă, însă stabilește că aceasta are deschisă calea unei noi acțiuni în justiție.

Or, din momentul în care instanța face aprecieri și constată existența diminuării capacității de muncă, ca urmare a aceluiași fapt ilicit, apare nevoia de a se dispune efectuarea unei expertize medicale în acest sens pentru a pronunța o soluție corectă.

Instanța de apel a respins și cererea privind acordarea taxelor de școlarizare, cu motivarea că promovarea examenului pentru ocuparea unui loc suportat din bugetul public nu apare ca o certitudine, ci doar ca o vocație.

Recurenta-reclamantă consideră că această vocație i-a fost luată tocmai ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, astfel încât are dreptul să fie despăgubită.

A menționat faptul că studenții admiși, în primul an, la locurile cu taxă au o singură posibilitate să treacă la locurile bugetate prin promovarea unui examen între anul 1 și anul 2, examen ce devine accesibil oricărui student care a parcurs primul an de facultate.

Prin urmare, recurenta a susținut că nu ar fi avut o problemă să promoveze un astfel de examen dacă nu ar fi avut astfel de probleme din cauza accidentului suferit.

În ceea ce privește abonamentul la o sală de sport, instanța de judecată a considerat că reclamanta nu trebuie să îl primească, întrucât nu s-a solicitat abonament la un centru acreditat, specializat în recuperare.

Sub acest aspect, recurenta a învederat faptul că recuperarea medicală se face pe o perioadă determinată, iar abonamentul la sala de sport presupune menținerea unei stări de echilibru și precizie în mâna dreaptă, necesară în profesia de stomatolog.

Recurenta a mai susținut că respingerea cererii de ajutor public judiciar a fost una incorectă, deoarece a depus toate actele necesare dovedirii calității sale de studentă și a declarat că nu are venituri.

Dacă instanța de judecată aprecia că este necesară adeverința de la ANAF sau de la altă instituție de la domiciliul părții, trebuia să pună în vedere acest lucru și se putea acorda un termen mai lung pentru ca reclamanta să aibă posibilitatea să ajungă la adresa de domiciliu.

S-a criticat și faptul că suma acordată, cu titlu de daune morale, este mult prea mică în comparație cu rezultatul faptei ilicite, recurenta-reclamantă solicitând majorarea daunelor morale.

Totodată, recurenta a arătat că scopul recursului, ca și în cazul apelului, este acela de a obține administrarea probei cu expertiza medico-legală, pentru a fi expertizată în ceea ce privește capacitatea de muncă raportat la profesia de stomatolog, audierea unui martor.

În fine, recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normei de drept material, întrucât sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale (art. 1349 și art. 1357 din C. civ.).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 03.09.2020, sub nr. x/2017.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus un punct de vedere la raport.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, pentru neîndeplinirea cerinței motivării căii de atac, deoarece, nerespectarea acestei condiții imperative atrage sancțiunea nulității și exclude cercetarea oricăror alte aspecte, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În speță, se constată că recursul, deși întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrabile în textele legale invocat, și nici în alte motive de recurs din cele de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. aceasta, în condițiile în care, recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în apel ori în cererea de chemare în judecată formulată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc decizia recurată.

Mai mult, prin cererea de recurs nu se aduce nicio critică (de legalitate) deciziei recurate; dimpotrivă, se reiau, amplu, aspecte în ce privește fondul cauzei, și pretinse greșeli materiale reproșate instanței de apel, recurenta nu critică raționamentul acesteia, ci reia susținerile privind despăgubirile acordate și modalitatea de stabilire a acestora, respingerea probei cu expertiza medico-legală, faptul că instanța de apel a refuzat să îi acorde contravaloarea intervenției chirurgicale pentru ablație tumoră țesut celular și cererea privind taxele de școlarizare, etc.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, fără a fi formulate critici concrete împotriva deciziei din apel.

Prin criticile invocate în cererile de recurs, recurenta- reclamantă și-a exprimat nemulțumirea sub aspectul modului de stabilire a situației de fapt a cauzei prin raportare la probele administrate, raționamentul instanței în interpretarea probatoriului, a criteriilor de stabilire a daunelor morale, iar trimiterile la anumite dispozițiile legale au fost făcute pentru a fi reevaluată situația de fapt a cauzei; or, dezvoltarea acestora nu permite încadrarea și analizarea din perspectiva motivelor de recurs invocate, motiv pentru care nu pot fi reținute ca și critici de nelegalitate.

Prin recurs, ar fi trebuit să fie dezvoltate argumente prin care, să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivului de recurs invocat, dacă în hotărârea recurată există norme de drept material ce au fost încălcate, ori sub ce aspect este nemotivată hotărârea, însă recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar argumente vizând reținerile instanței de apel privind situația de fapt a cauzei prin raportare la probatoriul administrat, ori cel solicitat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie și care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de apel, Înalta Curte constată, astfel, că recurenta- reclamantă readuce spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în decizie, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluția acestei instanțe.

Astfel, prezentarea din cererea de recurs de față nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C .proc.civ, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității deciziei recurate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt, ori a probatoriului și modalității de administrare și apreciere a acestuia, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține.

Recurenta-reclamantă nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanța de apel în motivarea soluției.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 508 din 15 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.