ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1357/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1357/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 27 mai 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea atacată
Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 972 din 11 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins apelul formulat de către reclamantul-apelant A. împotriva sentinței civile nr. 572/26.06.2020, pronunțată de către Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta-intimată S.C. B. S.R.L., ca tardiv introdus, și a respins, ca rămas fără efect, apelul incident declarat de pârâta-apelantă S.C. B. S.R.L., împotriva aceleași hotărâri judecătorești.
II. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamantul A..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 27.01.2021, sub nr. x/2019.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
În speță, obiectul cauzei îl reprezintă obligația de a face, fiind un litigiu în domeniul conflictelor de muncă.
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflicte de muncă și asigurări sociale…"
Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.
Așa fiind, în litigiile de muncă, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.
În aplicarea acestui text de lege, instanța supremă constată că recursul are ca obiect decizia civilă nr. 972 din 11 noiembrie 2020, pronunțată în dosar nr. x/2019, a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Așa fiind, cum în litigiile de muncă, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului, se constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii
Pentru aceste motive, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. și art. 214 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 972 din 11 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.