ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1346/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, reclamanții A. și B. prin reprezentant legal C. (mama minorilor) și C. (mama minorilor) au chemat în judecată pe pârâții D. și S.C. Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group S.A. solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 RON daune materiale pentru toți reclamanții și a sumei de 20.000 euro către fiecare reclamant, reprezentând daune morale, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

B.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 1072/05.10.2018, Tribunalul Vâlcea a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâta ASIROM să plătească reclamanților suma de 15.000 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale. A fost obligată aceeași pârâtă la câte 25.000 Euro față de fiecare dintre reclamanți, despăgubiri pentru daune morale. A fost respinsă acțiunea față de pârâtul D.. S-a stabilit onorariu definitiv pentru expertul titular E. la suma de 1.500 RON și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților 7.000 RON cheltuieli de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B. și C., solicitând modificarea sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Pârâtul D. a formulat apel împotriva sentinței exclusiv împotriva considerentelor hotărârii solicitând ca instanța de control judiciar să înlăture considerentele sentinței apelate și să le înlocuiască cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Pârâta Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group S.A. a formulat apel împotriva aceleiași sentințe, solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii și reducerea daunelor materiale și morale acordate.

D.Hotărârea instanței de apel

Prin decizia nr. 61/A-C din 5 februarie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de pârâta S.C. Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group S.A.; a schimbat sentința în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată; a respins apelul declarat de reclamanții B., A. și C. împotriva aceleiași sentințe; a respins ca rămas fără obiect apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâtul D..

E.Considerentele instanței de apel

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Pitești a reținut în esență următoarele:

Instanța civilă nu ține cont nici de dispozițiile legii penale în cazul în care are de soluționat o acțiune în răspundere civile delictuală, așa cu nu ține cont nici de hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal și cu atât mai puțin, de soluția de scoatere de sub urmărire penală. Așa fiind, nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a soluției procurorului de scoatere de sub urmărire.

Potrivit dispozițiilor art. 1352 C. civ., pentru a fi exoneratoare de răspundere, fapta victimei înseși trebuie să fi fost cauza exclusivă a producerii prejudiciului - îndeplinind caracteristicile forței majore sau pe ale cazului fortuit - înlăturând practic, raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtului și prejudiciul suferit.

Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

În lumina dispozițiilor art. 1352 C. civ., Curtea a considerat că este necesar a se stabili dacă fapta victimei întrunește condițiile cazului fortuit și a condus în mod exclusiv la producerea prejudiciului.

Referitor la caracterul imprevizibil al evenimentului, Curtea a reținut că acțiunea victimei nu a putut fi prevăzută în mod rezonabil de către apelantul-intimat D., cu atât mai mult cu cât în zonă se afla o zonă de trecere de pietoni special amenajată întrucât o conduită responsabilă a participanților la traficul rutier implică o respectare a normelor legale și evitarea pericolelor evidente. Curtea a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția caracterului imprevizibil al evenimentului.

Referitor la condiția inevitabilității evenimentului Curtea a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, doar o viteză de 24 km/h putea asigura evitarea accidentului. Cauza determinată a producerii accidentului a fost comportamentul victimei, care s-a angajat în mod intempestiv și în fugă în traversarea străzii prin loc nepermis, pe timp de noapte, fără iluminat public, îmbrăcat cu haine închise la culoare, dinspre stânga spre dreapta, prin spatele altui autoturism.

Curtea a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1352 C. civ., răspunderea delictuală a apelantului-intimat D. fiind înlăturată de fapta victimei.

În cauză, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nici răspunderea asigurătorului nu poate fi atrasă.

F. Calea de atac împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel Pitești precum și a încheierii din 6 februarie 2020 au declarat recurs reclamanții A., B. prin reprezentant legal C. și C., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de antura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deși instanța de apel teoretizează cu privire la răspunderea civilă delictuală și la înlăturarea acesteia ca urmare a faptei proprii, nu face nici o trimitere concretă la motivele pentru care a înlăturat existența cuplei conducătorului auto și în mod implicit motivele pentru care nu au mai fost analizate celelalte condiții preexistente ale răspunderii civile delictuale. Nu au fost aduse argumente pentru concluzia la care a ajuns instanța de apel înlăturând concluziile expertului desemnat în cauză care a precizat că viteza de deplasare de 49,7 km/h ar fi permis circulația în stare de siguranță.

Deși reține că s-a încălcat o normă legală imperativă nu motivează de ce această încălcare nu are nici o înrâurire asupra rezultatului produs.

Motivarea abstractă potrivit căreia ar fi culpa exclusivă a victimei ca urmare a unei încălcări a unei norme legale imperative (deși la rândul său și conducătorul auto a încălcat o normă legală imperativă), fără o analiză temeinică a situației de fapt nu poate echivala cu o motivare conformă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fapta ilicită a conducătorului auto D. este aceea a nerespectării prevederilor prevăzute în O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin nerespectarea vitezei de 50 km/h și mai mult neadaptarea vitezei având în vedere condițiile meteo nefavorabile și faptul că se afla într-o intersecție, impactul cu victima fiind cu 10 m înaintea trecerii de pietoni, viteza avută în momentul impactului, așa cum rezultă din expertiză este de 70 km/h.

Sub aspectul imprevizibilității este de reținut că pârâtul D. este o persoană cu o percepție peste medie asupra realității. Cu toate acestea, se pare că pârâtul nu a observat nici intersecția și nici trecerea de pietoni, nici semnele de circulație care l-au atenționat că urmează o intersecție și o trecere de pietoni. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale cu privire la cazul fortuit.

Instanța de apel fără o motivare concretă a considerat că depășirea vitezei nu este de natură să creeze un pericol social. Este evident că scopul legiuitorului în această situație concretă este acela de a ocroti dreptul la sănătate și integritate corporală sau la viață al participanților la trafic, limitarea vitezei de deplasare nefiind un scop în sine.

Viteaza de deplasare este de natură să amplifice rezultatul unui eveniment rutier, fapt care este general cunoscut.

Doctrina și practica instanțelor de judecată au statuat că, în situația în care, în cazul unui eveniment rutier, ambii participanți la trafic au încălcat normele imperative privitoare la regimul circulației pe drumurile publice există culpă comună, urmând ca fiecare parte să răspundă pentru partea sa de vină.

Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normei de drept material, în cauză fiind aplicabil art. 1349 C. civ., fiind întrunite condițiile prevăzute de acesta, așa cum a constatat instanța de fond, pentru a exista răspunderea civilă delictuală în speța dedusă judecății, existând o culpă a conducătorului auto.

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

G.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea unei hotărâri trebuie să se înfățișeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie dubitative, ele trebuie să ofere părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

În speță, hotărârea instanței de apel este motivată exclusiv pe prevederile art. 1352 C. civ. care privește înlăturarea răspunderii civile delictuale. Considerentele deciziei recurate cuprind o motivare exhaustivă și concluzionează că fapta victimei înseși ar fi fost cauza exclusivă a producerii prejudiciului înlăturând practic, raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtului și prejudiciul suferit. S-a statuat că fapta victimei întrunește condițiile cazului fortuit și a condus în mod exclusiv la producerea accidentului.

Art. 1352 C. civ. prevede:

"fapta victimei înseși și fapta terțului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forței majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenției părților, cazul fortuit este exonerator de răspundere".

Așadar, pentru a fi cauza care înlătură răspunderea civilă, fapta victimei trebuie să îndeplinească, în principiu, condițiile forței majore sau ale cazului fortuit. Afirmația este valabilă numai pentru acea ipoteză de răspundere în care cazul fortuit exclude existența și angajarea acesteia, soluție care se întemeiază pe dispozițiile art. 1352 C. civ.

În cauză, instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile art. 1352 C. civ., raționamentul juridic nu a fost dus până la capăt și nu s-a arătat în motivarea deciziei recurate, astfel cum dispun prevederile legale care este legea sau convenția părților în care se reține că este exonerator de răspundere cazul fortuit.

Nu în toate cazurile fapta victimei poate fi exoneratoare de răspundere. Acest efect îl are numai dacă, în virtutea legii sau în conformitate cu convenția părților, cazul fortuit exonerează de răspundere.

Din această perspectivă nu există o motivare a instanței de apel.

Considerentele deciziei recurate analizează numai dacă fapta victimei întrunește condițiile cazului fortuit și a condus în mod exclusiv la producerea prejudiciului.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Motivul arătat presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit".

Din această perspectivă instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1352, atunci când a analizat caracterul imprevizibil și inevitabil al faptei victimei.

În primul rând, pentru că în situația cazului fortuit, aprecierea caracterelor imprevizibil și inevitabil este făcută prin raportare la cunoștințele și experiența celui "care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs".

Conducătorul auto D. are calitatea de avocat, însă instanța de apel nu a analizat din această perspectivă fapta victimei ca fiind exoneratoare de răspundere.

Astfel, instanța de apel reține că "nu i se poate pretinde conducătorului auto să prefigureze faptul că o persoană ar putea ignora starea de pericol vădit pe care traversarea străzii pe timp de noapte, fără iluminat public și prin loc nepermis o implică, mai ales atunci când este vorba despre o persoană adultă".

În acest mod, instanța de apel reține numai culpa victimei fără să țină seama de faptul că aceleași condiții privind noaptea, lipsa iluminatului public existau și pentru conducătorul auto, care la rândul său avea obligații stabilite prin norme imperative, respectiv O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel potrivit art. 35 alin. (1) din această ordonanță "Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private".

Potrivit art. 48 din aceleași act normativ:

"Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevre în condiții de siguranță".

Față de aceste dispoziții legale nu se poate reține lipsa vinovăției conducătorului auto, care avea obligația să-și adapteze viteza condițiilor de circulație pe timp de noapte, cu trafic din ambele sensuri de mers, carosabil umed, lipsă de vizibilitate, drumul nefiind iluminat public.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 "Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector".

În speță, nu rezultă că au fost respectate de către conducătorul vehiculului prevederile legale privind circulația prin acel sector în condițiile concrete existente la momentul producerii accidentului, respectiv circulația pe timp de noapte, carosabil umed, lipsă de vizibilitate, drum neiluminat public.

Atâta timp cât ambii participanți la trafic au încălcat norme imperative privitoare la regimul circulației pe drumurile publice nu se poate reține existența faptei victimei care întrunește caracterele cazului fortuit, exonerator de răspundere.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, recursul va fi admis, va fi casată decizia recurată, precum și încheierea din 6 februarie 2020 și va fi trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 61/A-C din 05 februarie 2020 și a încheierii din data de 6 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia și încheierea recurate, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 27 mai 2021.