ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.03.2017, A.-reprezentant legal al Minorului B. și C.-reprezentant legal al minorului B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, modificarea în parte a Deciziei nr. 3761/02.02.2017 emise de pârât, în sensul admiterii cererii de plată astfel cum a fost formulată și obligării pârâtului la plata sumei de 82.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 55 de zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de D., și a sumei de 7.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 5 zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de B., cu cheltuieli de judecată.

La data de 03.01.2018, reclamanții au formulat precizare la acțiune prin care au solicitat, în principal, modificarea în tot a Deciziei nr. 3761/02.02.2017, în sensul admiterii cererii de plată astfel cum a fost formulată și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând daune morale aferente celor 55 de zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de D., și a sumei de 7.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 5 zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de B., cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, au solicitat modificarea parțială a Deciziei nr. 3761/02.02.2017, în sensul admiterii cererii de plată astfel cum a fost formulată și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 82.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 55 de zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de D., și a sumei de 7.500 RON, reprezentând daune morale aferente celor 5 zile de îngrijire medicală necesare vindecării leziunilor suferite de B., cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2615 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității și a respins în consecință cererea de majorare a daunelor morale.

A admis în parte contestația formulată de reclamanți.

A modificat în parte Decizia nr. 3761/02.02.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, doar în ceea ce privește soluția de respingere a cererii reclamanților A. și C. de acordare a unor daune morale în sumă de 82.500 RON, în calitate de susccesori legali ai minorului D., cu consecința obligării pârâtului la soluționarea pe fond a acestei cereri.

A respins în rest contestația.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 30 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă admiterii în parte a contestației.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, reținând cauza spre soluționare, respingerea în tot a acțiunii formulate de reclamanți, cu consecința menținerii Deciziei nr. 3761/02.02.2017 emise în Dosarul de daună nr. 110290, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situația de fapt, recurentul-pârât a formulat critici privind interpretarea instanței de fond potrivit căreia în analizarea cererii de plată formulate de intimații-reclamanți în calitate de succesori legali ai minorului D. s-ar fi încălcat drepturile fundamentale reglementate de art. 6 CEDO sau art. 1 din primul protocol adițional la CEDO.

Plecând de la raționamentul potrivit căruia legea condiționează plata creditorului de asigurări de existența unei creanțe de asigurare în patrimoniul acestuia, de faptul că dreptul la daune morale este un drept propriu și personal, se poate concluziona faptul că cererea de plată nu este formulată de către realul creditor de asigurare, dat fiind decesul acestuia.

Interpretarea instanței, potrivit căreia cererea de plată înaintată FGA nu are un raport juridic distinct de acțiunea civilă din cadrul procesului penal, este eronată, în condițiile în care creditorul defunct s-a stins înainte de a se putea parcurge faza administrativă reglementată de Legea nr. 213/2015 și de Norma nr. 16/2015. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că cererea de plată formulată de intimații-reclamanți reprezintă o continuare a acțiunii civile lăsate nesoluționate prin sentința penală nr. 165/2014.

Dreptul de despăgubire este un drept personal și direct al victimei care a suferit un prejudiciu material, psihic și/sau afectiv, precum și a victimelor indirecte (mediate) în cazul survenirii decesului victimei directe ca urmare a accidentului rutier. În cauză, decesul victimei nu a survenit ca urmare a evenimentului rutier, ci din motive distincte, astfel că nu se poate constatat faptul că petenții-intimați ar putea fi considerați victimele vreunei încălcări a drepturilor acestora în temeiul art. 6 din Convenție și al art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.

În raport cu dispozițiile art. 1391 C. civ. și plecând de la ideea că dreptul la despăgubiri morale este un drept intuitu personae ce nu poate fi transmis pe cale succesorală, acest drept nu se putea transmite succesorilor prin continuarea de către aceștia a acțiunii care urmărea chiar realizarea dreptului.

Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat victimei, acesta trebuie să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim. Caracterul personal al prejudiciului rezultă din faptul că dreptul de a pretinde repararea acestuia aparține numai persoanei care a suferit un prejudiciu injust.

Ori, întrucât minorul D. a decedat în data de 01.08.2014, se concluzionează că reprezentarea legală a încetat și că cererea de plată înaintată are un raport juridic distinct de cel aferent acțiunii civile din cadrul procesului penal, lăsată nesoluționată.

Potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și pe baza cererii de plată depuse de petenți, s-a procedat la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a deschis procedura falimentului.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

3.1. Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea reclamanților este parțial întemeiată.

Recurentul-pârât a invocat formal acest motiv de casare, neprecizând în niciun fel în ce ar consta motivarea contradictorie a primei instanțe.

3.2. Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Potrivit art. 1391 C. civ., invocat, de altfel, și de recurentul-pârât,

"Art. 1391 - (1) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

(2) Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalității oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispozițiilor prezentului articol, nu trece la moștenitori. Aceștia îl pot însă exercita, dacă acțiunea a fost pornită de defunct.

(5) Dispozițiile art. 253-256 rămân aplicabile."

Recurentul-pârât susține, în esență, că a respins cererea de plată formulată de intimații-reclamanți, reprezentanți legali ai defunctului D., fiind lipsită de un fundament juridic, pentru că reprezentații unei persoane decedate nu pot formula cereri în numele și pentru persoana decedată, dreptul la daune morale fiind un drept propriu și personal.

Concret, Înalta Curte constată că, la data de 05.05.2014, minorul D., prin reprezentanți legali A. și C., s-a constituit parte civilă în dosarul penal.

Prin sentința penală nr. 165 din 9 decembrie 2014, instanța penală, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Această sentință, în privința nesoluționării acțiunii civile, a devenit definitivă prin decizia penală nr. 266 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea.

Deci, contrar alegațiilor recurentului, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. civ. citate anterior, acțiunea pentru despăgubiri fiind inițiată de minorul D. în timpul vieții, prin reprezentanții săi legali, în cadrul procesului penal, unde acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată.

Reține Înalta Curte că, potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la cazurile de soluționare a acțiunii civile la instanța civilă,

"(2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile.".

Astfel, în cauză, acțiunea civilă a fost inițiată de creditorul defunct prin reprezentanții săi legali (și nu în numele său) iar parcurgerea fazei administrative reglementate de Legea nr. 213/2015 și de Norma nr. 16/2015 a ASF reprezintă o continuare a aceleiași acțiuni, cererea de plată vizând același raport juridic cu cel al acțiunii civile din cadrul procesului penal.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite și în cazul acțiunii civile.

3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2615 din 5 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.