ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1329/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții constituționale, formulată de intimații-reclamanți în temeiul dispoziților art. 146 lit. d) din Constituția României, raportat la art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (4) Legea nr. 193/2000, în măsura în care se interpretează în sensul că numai hotărârile pronunțate în litigiile pornite de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în temeiul art. 12 alin. (1) Legea nr. 193/2000 sau de către asociațiile pentru protecția consumatorilor conform art. 12 alin. (3) Legea nr. 193/2000 pot fi atacate doar cu apel.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă de Curtea de Apel Ploiești, instanța arătând că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Una din condițiile esențiale de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale este aceea ca dispoziția din lege sau din ordonanța care se pretinde a contraveni prevederilor constituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Curtea de apel a reținut că, în prezenta cauză, intimații-reclamanți invocă neconstituționalitatea prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, text legal conform căruia "hotărârea este supusă numai apelului".

Astfel cum arată curtea de apel, textul legal are în vedere exclusiv acțiunile promovate în instanță pentru constatarea clauzelor abuzive de către organele prevăzute în art. 8 din lege, respectiv reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor; astfel, în cazul litigiilor demarate de aceste autorități, singura cale de atac este numai apelul.

Curtea de apel a arătat că art. 13 alin. (4) din lege nu este incident în cauzele în care sesizarea instanței a fost făcută de consumator, deoarece art. 12 alin. (4) prevede că dispozițiile art. 12 alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.

Prin urmare, distinct de procedura jurisdicțională de constatare a caracterului abuziv ce demarează la inițiativa unei autorități publice specializate, legea specială a acordat și consumatorului dreptul de a invoca acest caracter abuziv, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, în condițiile legii.

Curtea a arătat că formularea "în condițiile legii" trebuie interpretată ca o trimitere la prevederile generale ale dreptului procesual civil, deoarece invocarea caracterului abuziv al clauzelor se poate face, după caz, prin mai multe modalități procedurale, de competenta unor instanțe anume prevăzute de lege, respectiv în cadrul unor acțiuni în pretenții contractuale, în cadrul unor contestații la executarea silită, regimul căilor de atac fiind cel reglementat de C. proc. civ.

În prezenta cauză, astfel cum a arătat Curtea, acțiunea cu care a fost sesizată instanța de judecată este de tipul celei prevăzute de art. 12 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, demarată de reclamanții-consumatori pe calea procedurală a acțiunii în pretenții, astfel încât nu își găsesc aplicarea prevederile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000.

Împotriva acestei încheieri, reclamanții au declarat recurs, pentru următoarele motive:

Recurenții apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă.

În acest sens, recurenții arată că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată în fața Curții de Apel Ploiești, ca instanță de recurs, în dosarul nr. x/2015.

Textul legal ce face obiectul cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este reprezentat de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, conform căruia "Hotărârea este supusă numai apelului", dispoziție legală în vigoare.

Contrar concluziei curții de apel, recurenții consideră că între această prevedere și cauza dedusă judecății există o legătură indubitabilă.

Conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, hotărârile pronunțate în cadrul cererilor de chemare în judecată întemeiate pe dispozițiile acestei dispoziții legale, se atacă doar cu apel.

Astfel cum susțin recurenții, acest articol de lege are legătură cu soluționarea recursului declarat de către A., iar la termenul din 20.10.2020 au invocat excepția inadmisibilității acestei căi de atac, arătând că, în conformitate cu practica Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-413/12 și cauza C-266/18), în temeiul interesului public constituit în ceea ce privește protecția consumatorilor, aceștia din urmă trebuie să beneficieze de o protecție superioară, chiar și în comparație cu asociațiile de consumatori, asociate în temeiul Directivei 93/13.

În opinia recurenților, aceasta a fost și rațiunea pentru care legiuitorul național a dispus modificarea prevederilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018.

Or, atât timp cât în litigiile pornite la inițiativa asociațiilor consumatorilor și chiar Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, se aplică art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, în litigiile având ca obiect clauzele abuzive, în regim derogator de la prevederile C. proc. civ., cu atât mai mult în cele derulate ca urmare a sesizării instanței de judecată de către consumator, care se află într-o poziție de inferioritate din perspectiva puterii de negociere și a accesului la informație și în cazul căruia protecția drepturilor prezintă interes public, trebuie să se aplice același regim derogator în ceea ce privește căile de atac.

Astfel, pornind de la concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-378/17 și C-409/06, în temeiul supremației dreptului Uniunii, a principiului eficacității acestuia, precum și a necesității asigurării unui nivel de protecție superior în favoarea consumatorului, a interpretării dispozițiilor Legii nr. 193/2000, în speță a art. 12 și art. 13, dar și prin raportare la art. 4 C. proc. civ., recurenții susțin că au solicitat instanței de recurs să constate că, în litigiile având ca obiect protecția consumatorului, este aplicabilă regula instituită de art. 13 alin. (4) Legea nr. 193/2000, în sensul că hotărârea instanței de fond poate fi supusă numai apelului și, în consecință, să constate că recursul formulat de către A. este inadmisibil.

Dispoziția legală, a cărei neconstituționalitate este invocată în etapa recursului, astfel cum arată recurenții, vizează însăși admisibilitatea acestei căi de atac.

Recurenții apreciază că acțiunea în pretenții contractuale, astfel cum a fost denumită de instanța de recurs vizează atragerea răspunderii contractuale reglementată de art. 1350, respectiv art. 969 și art. 970 din vechiul C. civ.

Recurenții concluzionează că, întotdeauna, temeiul juridic al unei cereri de chemare în judecată având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator va fi reprezentat de Legea nr. 193/2000, iar nu de C. civ., fiind expresia principiului specialia generalibus derogant.

Contrar celor reținute de Curtea de Apel Ploiești, cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 nu este o acțiune în pretenții, ci o cerere ce are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit în cadrul căruia au avut calitatea de debitori, iar A. pe cea de creditor.

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți, arătând că dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă, nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: "1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Înalta Curte reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un litigiu aflat pe rolul instanței, respectiv în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, excepția vizează dispozițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000 și are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât excepția de neconstituționalitate vizează admisibilitatea căii de atac a recursului declarat în dosar. Totodată, dispozițiile legale care formează obiectul excepției nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, Înalta Curte Așadar, arată că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea dosarului, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, condiție care este îndeplinită în cauză.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și C. împotriva încheierii din 20 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, va casa încheierea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și C. împotriva încheierii din 20 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Casează încheierea din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2021.