ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1324/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 563 din 4 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că apelantul a invocat neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, norme ce sunt prevăzute într-o lege abrogată, dar care pot fi supuse controlului de constituționalite, raportat la interpretarea pe care Curtea Constituțională a dat-o, prin decizia nr. 766/2011, sintagmei "în vigoare" din art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că este constituțională în măsura în care se interpretează că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010: " În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."

În cauza de față, astfel cum a arătat instanța, apelantul, beneficiar al pensiei militare de serviciu acordată în baza Legii nr. 223/2015, a solicitat actualizarea pensiei sale ca urmare a majorării salariului minim brut/soldei minime brute de funcție la cuantumul de 1.450 RON, prevăzut în H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, invocând în susținerea demersului său dispozițiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare până la data de 15.09.2017.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 nu au fost invocate de apelantul-reclamamant în susținerea pretențiilor sale, nici în fond, nici în apel, și nici prima instanță nu s-a referit la acestea când a analizat cererea reclamantului. Respectivele dispoziții au fost invocate de intimată, în cadrul întâmpinarii depuse în apel, atunci când a realizat o prezentare a modului de stabilire și reglementare a salarizarii personalului plătit din fondurile publice, începând cu anul 2009.

Față de obiectul litigiului și temeiurile de drept invocate în susținere, Curtea a apreciat că dispozițiile criticate prin excepția de neconstituționalitate ridicată de apelant, nu au incidență în cauză, deoarece în prezentul litigiu nu se verifică modul de stabilire a salariului apelantului, cât timp a fost în activitate și nici modul de stabilire a salariului/soldei în raport de care se realizează actualizarea, instanța fiind sesizată cu un litigiu de asigurari sociale, nu de muncă.

Pe cale de consecință, având în vedere, pe de o parte domeniul de aplicare și reglementare al dispoziților art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, și, pe de altă parte, obiectul prezentului litigiu, Curtea a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, se impune a fi respinsă, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de sesizare a Curtii Constituționale, prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv textele pretinse ca fiind neconstituționale să fie incidente în cauză.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Potrivit recurentului, excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu cauza, deoarece intimata a invocat în întâmpinare art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, iar în baza principiului contradictorialității este îndreptățit să conteste orice motiv de drept sau de fapt invocat de partea adversară.

Totodată, recurentul arată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces, iar textul de lege criticat nu a fost constatat ca fiind neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale a României.

Arată, de asemenea, că nu i s-a comunicat încheierea de ședință din data de 12.01.2021, pentru a putea motiva recursul în 48 de ore, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul susține și faptul că instanța s-a substituit Curții Constituționale în aprecierea privind neconstituționalitatea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.

Intimata CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: "1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Această condiție este esențială pentru justificarea admiterii de către instanța de judecată a cererii de sesizare a Curții Constituționale, altfel sesizarea ar constitui o problemă de interpretare a legii, atribuție care intră în competența instanțelor judecătorești.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că principiul contradictorialității invocat de recurent nu justifică admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 224 din C. proc. civ., "Instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu".

Punerea în discuția părților a oricărei chestiuni de fapt sau de drept ce a fost invocată în cursul procesului reprezintă unul din elementele care conferă conținut principiului contradictorialității, care este reglementat de art. 14 din C. proc. civ.

În acest sens, art. 14 alin. (4) din C. proc. civ. enunță dreptul părților de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept, ce a fost invocată în cursul procesului, instanța având obligația corelativă de a supune discuției părților toate cererile, împrejurările de fapt sau de drept, precum și excepțiile invocate.

Or, astfel cum Înalta Curte a arătat mai sus, excepția de neconstituționalitate persupune verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei, iar această condiție nu este îndeplinită în cauză, în raport de obiectul litigiului și de temeiurile de drept invocate în susținere.

Totodată, argumentul recurentului în sensul că nu i s-a comunicat încheierea de ședință din data de 12.01.2021, nu poate justifica admiterea cererii de recurs, în condițiile în care prin această încheiere s-a dispus amânarea pronunțării. De altfel, această critică nu se circumscrie motivului de casare invocat de recurent, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Nu poate fi reținut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii judecătorești se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Acest motiv de casare vizează situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive.

Înalta Curte reține că în mod legal Curtea de Apel București a procedat la verificarea condițiilor de admisibilitate, iar acest fapt nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 4 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 4 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2021.