ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1322/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, având în vedere neîndeplinirea condițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța reținând că, în speță, au fost invocate aspecte ce țin de interpretarea dispozițiilor legale.

Împotriva acestei încheieri, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

În opinia recurentei-pârâte, încheierea civilă atacată, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 2.519 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., încalcă dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și 3, cu raportare la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că cererea formulată îndeplinește condițiile impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având legătură cu soluționarea cauzei aflată în recurs, fiind legată de soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată în fața instanței de fond și supusă criticii în apel și în recurs.

Recurenta-pârâtă reproduce o parte din argumentele expuse în susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că art. 2.519 alin. (2) din noul C. civ. este constituțional numai în măsura în care, același termen de prescripție de 2 ani este incident și pentru cealaltă parte (firma de asigurare) pentru eventualele pretenții derivând din contractul de intermediere în asigurări.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că, din moment ce, în ceea ce o privește, este prevăzut termenul de prescripție de 2 ani pentru renumerația (ca broker de asigurare) ce i se cuvine din contractul de intermediere, același termen de prescripție de 2 ani trebuie să fie incident și pentru cealaltă parte contractuală (firma de asigurare) pentru eventualele pretenții derivând din același contract.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că este îndeplinită și condiția impusă de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, întrucât deține calitatea de recurentă în cauză, precum și condiția prevăzută la alin. (3) din același text de lege, deoarece nu fac obiectul cererii de sesizare dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Intimata-reclamantă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: "1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Această condiție este esențială pentru justificarea admiterii de către instanța de judecată a cererii de sesizare a Curții Constituționale, altfel sesizarea ar constitui o problemă de interpretare a legii, atribuție care intră în competența instanțelor judecătorești.

Or, prin susținerile recurentei-pârâte nu este relevată incompatibilitatea dispozițiilor legale care formează obiectul sesizării cu prevederile și principiile de ordin constituțional, ci este propusă o interpretare a dispozițiilor legale dintr-o perspectivă proprie părții, respectiv că art. 2.519 alin. (2) din noul C. civ. este constituțional numai în măsura în care, același termen de prescripție de 2 ani este incident și pentru cealaltă parte contractuală (firma de asigurare) pentru eventualele pretenții derivând din contractul de intermediere în asigurări.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că aspectele invocate de către recurenta-pârâtă, care vizează interpretarea unor prevederi legale, nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2021.