ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1649/2021

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.11.2018 pe rolul Tribunalului Alba, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Fabrica de Arme Cugir la plata sumei de 712.213 RON, reprezentând penalități de întârziere pe perioada 01.04.2012-10.07.2016, pentru plata cu întârziere a debitului principal în sumă de1.224.689 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 962, 969, 970 și art. 1073 C. civ.

Prin sentința nr. 32/COM/2019, pronunțată de către Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția de lucru judecat invocată de pârâtă și a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., iar pârâta S.C. Fabrica de Arme Cugir S.A. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 712.213 RON, cu titlu de pretenții, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 01.04.2012-10.07.2016 pentru plata cu întârziere a debitului principal, în cuantum de 1.224.689 RON.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. Fabrica de Arme Cugir S.A., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 144/2020 din 10 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta S.C. Fabrica de Arme S.A. împotriva sentinței nr. 32/COM/2019 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul de x/2018 A respins cererea intimatei privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 144/2020 din 10 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, pârâta S.C. Fabrica de Arme Cugir S.A. a declarat recurs.

Motive de recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține în temeiul acestui motiv de nelegalitate, că hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 969, art. 977, art. 938, art. 1128 C. civ. de la 1864.

În esență, se invocă faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit clauzele convenției încheiate între părți la 24.11.2011, precum și ale înțelegerii din 19.12.2015, considerând în mod eronat că reprezintă voința univocă, concordanță, negociată și convenită de părțile contractante referitor la penalitățile de întârziere.

În realitate, din dispozițiile clauzelor conținute de cele două convenții rezultă că părțile au avut puncte de vedere concordante referitoare la debitul total în sumă de 905.771 RON și la modalitatea nouă de stingere a acestuia, prin plata lunară, eșalonată, până în decembrie 2017. De asemenea, părțile au avut puncte de vedere diferite referitoare la posibilitatea perceperii de penalități, la modul de stabilire a acestora, de valoarea și graficul de eșalonare a acestora, nefiind de acord cu aplicarea art. 10 din contractul nr. x/21.12.2007. S-a mai prevăzut că asupra eventualelor penalități rezultate din neplata sau plata cu întârziere a debitului total de 905.771 RON, părțile vor întocmi ulterior un act scris distinct, care nu a fost încheiat.

Recurenta mai arată că temeinicia acțiunii a fost analizată prin prisma înțelegerii din 19.11.2015, fără a se lua în considerare că această clauză nu a fost convenită de părți, fără a se lua în considerare prevederile art. 10.1 din contractul nr. x/21.12.2007 unde s-a stipulat că pentru întârzierea în achitarea contravalorii prestației, beneficiarul va plăti penalități de 0,06% din diferența neachitată pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât contravaloarea neachitată.

O altă critică este reprezentată de interpretarea greșită a prevederilor art. 1128 C. civ., prin respingerea apărării recurentei prin care a susținut că nu sunt datorate penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, întrucât convenția din 24.11.2011 constituie o novație care operează fără preluarea dispozițiilor contractuale anterioare privitoare la penalități de întârziere.

Se mai critică decizia instanței de apel sub aspectul greșitei soluționări a puterii de lucru judecat reținută în considerentele sentinței civile nr. 64/COM/2016 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016, prin care s-a stabilit că o convenție similară celei încheiate de părți a fost considerată novație.

Decizia instanței de apel este criticată sub aspectul neanalizării, din oficiu, a prescripției dreptului material la acțiune, invocând că împlinirea termenului general de 3 ani al prescripției extinctive trebuia verificat de către instanță din oficiu, pentru fiecare factură emisă, asupra cărora reclamanta a calculat și solicitat prin acțiune penalități de întârziere.

În concluzie, recurenta apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii contractuale sub forma obligării la plata penalităților de întârziere, întrucât fapta ilicită nu există, pârâta a executat la timp obligația asumată prin înțelegerea din anul 2015, care respectă cerințele unei novații.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință admiterea apelului pârâtei cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei recurate.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă apărările intimatei și să se admită recursul astfel cum a fost formulat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 aprilie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 24 iunie 2021.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prealabil se reține că recurenta-pârâtă a argumentat cererea de recurs din perspectiva motivului de casare reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile fiind structurate pe trei aspecte.

Primul aspect a vizat încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 969 C. civ., art. 977, art. 983 și art. 1128 C. civ., susținând că penalitățile de întârziere nu sunt datorate, întrucât convenția din 24.11.2011 constituie o novație. De asemenea, se mai arată că prin convenția din 19.11.2015 părțile nu au avut puncte de vedere convergente în ceea ce privește plata penalităților, această clauză nefiind convenită de părți.

A doua critică a vizat lipsa invocării din oficiu a excepției prescripției dreptului material la acțiune, deoarece litigiul se judecă în baza vechiul C. civ. și a Decretului nr. 167/1958.

A treia critică adusă deciziei rccurate se referă la greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat a celor statuate prin sentința civilă nr. 64/COM/2016, pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia nr. 53/2017 a Curții de Apel Alba Iulia.

Examinând criticile aduse deciziei pronunțate de instanța de apel, se observă că în expunerea motivelor de apel, pârâta a susținut că sentința apelată a fost pronunțată fără a se avea în vedere faptul că prin convenția din 24.11.2011 s-a realizat o novație, fără a exista o referire la penalități, precum și faptul că s-a soluționat greșit de către instanța de fond excepția autorității de lucru judecat.

În consecință, instanța a examinat apelul în raport cu criticile formulate de pârâtă, cu respectarea limitelor devoluțiunii potrivit art. 479 C. proc. civ.

În raport de aceste precizări, se constată că aspectele privind excepția prescripției dreptului material la acțiune nu au fost invocate ca și critică adusă sentinței de fond, astfel încât aceasta nu poate constitui obiect de analiză al instanței de recurs, fiind invocată omisso medio.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 969 C. civ., art. 977, art. 983 și art. 1128 C. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a dat o calificare juridică greșită convenției din 24.11.2011, care operează fără preluarea dispozițiilor contractuale privitoare la penalitățile de întârziere.

Se reține că aplicând dispozițiile art. 969 alin. (1) coroborat cu art. 1609 C. civ., în mod corect s-a apreciat de către instanța de apel că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând penalități de întârziere pentru achitarea cu întârziere a produselor este întemeiată.

Având în vedere derularea relațiilor contractuale potrivit cărora pârâta a înregistrat un debit total neachitat în valoare de 875.771 RON, în condițiile prevăzute convenția încheiată între părți la 24.11.2011, s-a stabilit eșalonarea datoriei pe 4 ani. La data de 19.11.2015, între părți s-a încheiat o nouă convenție de eșalonare a debitului total neachitat pe 3 ani.

Invocarea de către pârâtă a novației obligației de plată prin cele două convenții, se constată că excede clauzelor stabilite convențional.

Instanța a aplicat în mod corect prevederile art. 1609 C. civ., conform cărora novația are loc atunci când debitorul contractează față de creditor o obligație nouă, care înlocuiește și stinge obligația inițială.

Față de aceste considerente, se reține că prin convenția din 19.11.2015 părțile au convenit ca penalitățile de întârziere de 0,06% pentru perioada 24.11.2011-05.10.2015 să fie calculate, după plata debitului principal, ceea ce reprezintă o eșalonare de plată a debitului principal, ci nu o novație.

În ceea ce privește modului de calcul al penalităților și cuantumul acestora, se reține că acestea nu au fost contestate de către pârâtă, apărarea acesteia fiind în sensul că acestea nu sunt datorate. De altfel, această critică vizează aspecte de temeinicie, care exced controlulul instanței de recurs.

Constatând că nerespectarea obligației de plată a sumei de bani neachitată este datorată în temeiul art. 10.1 din contractul de prestări servicii nr. x din 21.12.2007, Înalta Curte reține că hotărârea criticată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate.

În ceea ce privește criticile aduse modului de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, se constată că sunt nefondate.

Penalitățile solicitate prin prezenta acțiune au făcut obiectul unei înțelegeri distincte decât cele reținute prin sentința civilă nr. 64/COM/2016 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016, neexistând nici condițiile cerute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., privind tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În consecință, în mod legal nu a fost reținută ca întemeiată excepția autorității de lucru judecat și nici efectul pozitiv al acesteia, în sensul puterii de lucru judecat.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă FABRICA DE ARME CUGIR S.A. împotriva deciziei nr. 144/2020 din 10 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2021.