ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1304/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 01.04.2020 sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 14.619,93 RON debit principal, reprezentând contravaloare produse vândute și neachitate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1350 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 10933 din 20 octombrie 2020, Judecătoria Timișoara, secția a II -a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în aplicarea art. 131 și a art. 107 alin. (1) C. proc. civ., că întrucât sediul pârâtei se află în localitatea Eforie Nord, instanța competentă să soluționeze acțiunea în pretenții este Judecătoria Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța.

Prin sentința civilă nr. 3556 din 29 martie 2021, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în aplicarea art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. și văzând prevederile art. 25 din convenția părților, că Judecătoria Timișoara este competentă să soluționeze diferendul, alegerea forului fiind posibilă având în vedere competența teritorială reglementată prin norme de ordine privată, în cauză fiind vorba despre o pricină care privește drepturi sau bunuri de care părțile pot dispune.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezenta cauză are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 14.619,93 RON debit principal, reprezentând contravaloare produse vândute și neachitate.

Pretențiile societății reclamante derivă din contractul cadru de vânzare-cumpărare nr. x/01.06.2016, în temeiul căruia reclamanta a vândut pârâtei mai multe produse pentru care a emis facturile fiscale nr. x/31.01.2018 și nr. y/18.06.2018, contract încheiat între profesioniști, procesul purtând în legătură cu drepturi patrimoniale asupra cărora părțile au posibilitatea de a dispune.

Prin clauza atributivă de competență din cuprinsul art. 25 inserată în contract, părțile au convenit că "orice litigiu care rezultă între Cumpărător și Producător datorat nerespectării sau neîndeplinirii prevederilor prezentului contract (...) se va soluționa de Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timișoara și Curtea de Apel Timișoara".

Prin urmare, în raport de conținutul acestei prevederi contractuale, a fost stabilită o competență exclusivă în favoarea Judecătoriei Timișoara, a Tribunalului Timiș sau a Curții de Apel Timișoara, după caz.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Așadar, este legală convenția părților privitoare la competență, întrucât legea procesuală civilă permite părților să convină, în scris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Convenția prin care părțile au stabilit ca pricina să fie judecată de instanțele din Timișoara este încheiată în condiții de regularitate, astfel că, atunci când părțile au stabilit competența unei anumite instanțe, cel care introduce cererea trebuie să sesizeze respectiva instanță.

În aceste condiții, rezultă că potrivit clauzei din contract, la care s-a făcut referire anterior, care este în acord cu dispozițiile procedurale în materie și în respectarea principiului disponibilității părților, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată revine Judecătoriei Timișoara.

Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, reiese că prorogarea convențională a competenței intervine în temeiul unei înțelegeri a părților, în acele cazuri în care legea permite derogarea de la regulile de competență stabilite.

Cum prorogarea convențională a competenței rezultă din inserarea în contractul încheiat de părți a unei clauze atributive de competență, în speță art. 25 din contractul cadru de vânzare-cumpărare nr. x/01.06.2016, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Timișoara.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția a II -a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.