ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1298/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 01.03.2019, reclamanta A.. a chemat în judecată pârâta U.N.P.I.R. - Filiala Gorj-Vâlcea, solicitând anularea adresei emise de pârâtă, înregistrată sub nr. x/09.01.2019, considerând că aceasta este netemeinică și nelegală și, implicit, confirmarea cererii sale pentru suma totală de 4.415,2 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x, 33, 34 și 35, care reprezintă cheltuieli de procedură pentru societățile B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L., care au fost radiate din registrul comerțului după ce, în prealabil, au parcurs toată procedura de lichidare prevăzută de art. 252-270 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, au fost invocate următoarele dispoziții legale, care se referă la plata cheltuielilor de procedură și a onorariului practicianului, și anume: art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 4 din Legea nr. 85/2006 și Hotărârea nr. 2/2017 a U.N.P.I.R.

Prin sentința nr. 3/2020, din data de 14 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A.., în contradictoriu cu pârâta U.N.P.I.R. Filiala Gorj-Vâlcea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.., care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 374/2020 din 8 septembrie 2020.

La data de 29 octombrie 2020, împotriva deciziei nr. 374/2020 din 8 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prevalându-se de dispozițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta, solicitând casării deciziei atacate.

În susținerea cererii de recurs, recurenta a arătat că cele reținute de instanța de apel, la pag. 4, rândul 30 și următ., nu corespund adevărului, pentru că în temeiul art. 22 din C. proc. civ. instanța avea posibilitatea ca, în conformitate cu principiile de drept și, în special, în interesul aflării adevărului, să dispună prezentarea de către intimata-pârâtă a actelor doveditoare în original, instanța putând dispune și ca reclamantul să prezinte aceste documente, doar în copie.

A mai susținut că este o discordanță flagrantă între aprecierea reținută de curtea de apel, în sensul că prima instanță interpretează și aplică eronat norma de drept, iar pe de alta parte, se reține că soluția tribunalului este corectă.

Pârâta a arătat că refuzul la plată a sumei de 4.415,20 RON a fost făcut, în primul rând, întrucât aceste cheltuieli de procedură nu se regăsesc în dispozițiile prevăzute de art. 116 din Statut, însă susținerea este în contradicție cu dispozițiile art. 115 alin. (6) și (7) din Statut, dispoziții întărite și de O.U.G. nr. 116/2009, care prevede, la art. 21, că procedurile de lichidare derulate conform Legii nr. 31/1990 sunt cheltuieli de procedura care cuprind atât onorariul lichidatorului, la un tarif fix de 1.000 RON, cât și alte cheltuieli modice, respectiv cele făcute cu notificări, comunicări etc.

Recurenta a supus cenzurii instanței de recurs și aspecte legate de problemele de aplicare a legii, respectiv art. 476-477 C. proc. civ., în raport de care apelul exercitat în termen provoacă o noua judecată asupra fondului, atât în drept, cât și în fapt. În acest context, a învederat că deși apelul viza hotărârea tribunalului în întregime, prima instanță de control judiciar a respins calea de atac ca nefondată. Aceasta, deși art. 479 din același cod impune instanței de apel verificarea și stabilirea situației de fapt și, mai departe, aceasta poate dispune refacerea sau completarea probelor, trebuind să exercite rol activ în aflarea adevărului. Or, instanța de apel a preluat pur și simplu fie susținerile pârâtei, fie pe cele ale tribunalului, judecarea făcându-se într-o singură ședință, în cazul primei instanțe, respectiv în 14.01.2020, dată la care pricina a fost soluționată în lipsa părților, în condițiile în care reclamanta nici nu a fost citată.

Totodată, a arătat că art. 480 din C. proc. civ. stipulează că respingerea apelului ca nefondat se poate face doar dacă soluția adoptată este legală și temeinică, ceea ce nu este cazul, întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei, și, mai mult, instanța de control judiciar a reținut în considerente că dispozițiile aplicabile în materie au fost interpretate și aplicate în mod eronat.

Față de cele de mai sus, recurenta a solicitat a se avea în vedere și principiile generale ale dreptului, cerințele de echitate, buna-credință și circumstanțele cauzei.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă U.N.P.I.R. Filiala Gorj-Vâlcea a invocat, în principal, inadmisibilitatea recursului, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 97 și art. 94 alin. (1) lit. a)-i) din același cod, susținând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Totodată, a invocat și excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din cod, susținând că recurenta nu indică niciun motiv concret de casare și nu subsumează criticile prevederilor legale exhaustiv prevăzute de legiuitor. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a reiterat o parte dintre argumentele prezentate în cererea de recurs, precizând că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., astfel că solicită respingerea apărărilor intimatei și admiterea recursului.

Examinând decizia recurată în raport cu criticile formulate Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, văzând dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, reținând că hotărârile pronunțate cu privire la acțiunile în pretenții, cum este cazul în speță, nu figurează printre cazurile de excepție prevăzute de art. 483 alin. (2) din același cod, care suprimă dreptul la recurs, devenind incidentă regula cuprinsă în primul alineat al art. 483, conform căreia "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Apoi, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) din cod, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau a fondului, Înalta Curte urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alineatul 3 al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Se impune a fi subliniat faptul că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Se observă că recurenta-reclamantă critică decizia atacată sub aspectul netemeiniciei, tinzând, în realitate, la reevaluarea probatoriului administrat și la restabilirea situației de fapt, ceea ce nu este posibil în această etapă procesuală.

Astfel, criticile recurentei prin care se susține că este o discordanță vădită între statuările curții de apel, care reține, pe de o parte, că prima instanță interpretează și aplică eronat norma de drept, iar pe de altă parte, reține că soluția tribunalului este corectă, precum și cele prin care se arată că afirmația pârâtei, potrivit căreia refuzul la plată a sumei de 4.415,2 RON a fost făcut întrucât respectivele cheltuieli de procedură nu se regăsesc în dispozițiile prevăzute de art. 116 din Statut, este în contradicție cu dispozițiile art. 115 alin. (6) și (7) din Statut și cele ale art. 21 din O.U.G. nr. 116/2009, neînsoțite de argumente juridice, reprezintă o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., relevând, totodată, nemulțumirea părții cu privire la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele. Aceste aspecte, precum și succinta relatare a situației de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 din cod, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces, din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Criticile recurentei referitoare la dispozițiile art. 476-477 din C. proc. civ., precum și la cele ale art. 479-480 din același cod, se constituie în simple afirmații care relevă doar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată.

Or, câtă vreme criticile recurentei se raportează la modul de interpretare a probatoriului de către instanța de apel și la reținerea unei situații de fapt care nu se coroborează cu probele, nu se poate reține că au fost formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală, din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., prin cererea de recurs fiind aduse doar critici de temeinicie deciziei atacate și făcându-se doar simple afirmații în sensul nelegalității acesteia.

Deși prin răspunsul la întâmpinare recurenta susține incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din cod, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăsește o minimă argumentare care să impună aplicarea acestor dispoziții legale, context în care se constată că acestea au fost invocate în mod formal.

Față de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurentă, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raționamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului reclamantei și nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, văzând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) din cod, va anula recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Anulează recursul declarat de reclamanta A.. împotriva deciziei nr. 374/2020 din 8 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.