ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1287/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Deliberând asupra cererii de recurs formulate de reclamanții A. și B., din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 673 din 27 septembrie 2012, Judecătoria Orșova a admis excepția inadmisibilității petitului privind cererea de executare silită a deciziei civile nr. 1051 din 5 septembrie 1983, pronunțate în dosarul nr. x de Tribunalul Mehedinți, respingând acest capăt de cerere, formulat de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta C., admițând, totodată, și excepția prescripției dreptului la reactualizarea sumelor de bani la care a fost obligată pârâta C., prin această decizie civilă, cu titlu de sultă, cu consecința respingerii capătului de cerere privind actualizarea sumelor de bani la care a fost obligată pârâta prin decizia civilă nr. 1051 din 5 septembrie 1983, pronunțată în dosarul nr. x de Tribunalul Mehedinți, cu titlu de sultă, în favoarea reclamanților. De asemenea, instanța a respins și capătul de cerere privind radierea din fila de carte funciară CF nr. x a municipiului Orșova a dreptului de proprietate al pârâtei C., ca nefondat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B. și C., cererea fiind înregistrată la instanța supremă în data de 30 iunie 2017.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, față de împrejurarea că recurenta-reclamantă C. a decedat în luna octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata recursului, în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din data de 7 noiembrie 2017 și până în prezent nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, cauza rămânând în nelucrare din vina părților.

În 14 aprilie 2021 s-a întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părțile au fost citate pentru discutarea perimării.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1), raportat la art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 252 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., excepția perimării recursului, urmează să constate perimarea acestei cereri, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) teza I din vechiul C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, deoarece este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni, însă, perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Potrivit art. 249 din vechiul C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, iar dispozițiile art. 250 din cod prevăd în mod expres și limitativ cazurile în care cursul perimării este suspendat.

În speță, se constată că judecata pricinii a fost suspendată la data de 7 noiembrie 2017, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 din același cod și că judecarea cererii de recurs a rămas în nelucrare, din vina părților, o perioadă mai mare de un an, așa încât, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 248 alin. (1) și cele ale art. 252 din vechiul C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare.

Înalta Curte constată că nu s-au dovedit cauze care să împiedice curgerea termenului de perimare, să întrerupă sau să suspende acest termen, potrivit celor prevăzute de art. 248-250 din vechiul C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 252 din același cod, va constata perimat recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva sentinței civile nr. 673 din 27 septembrie 2012 pronunțate de Judecătoria Orșova.

Cu privire la cererea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată, iar art. 1169 C. civ. din 1864 statuează că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Din analiza coroborată a acestor norme legale rezultă că partea care a învestit instanța cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată trebuie să facă dovada efectuării acestor cheltuieli.

Având în vedere că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri justificative care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, astfel cum impun dispozițiile legale mai sus evocate, Înalta Curte va respinge solicitarea formulată în acest sens de intimata-pârâtă C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva sentinței civile nr. 673 din 27 septembrie 2012 pronunțate de Judecătoria Orșova.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.