ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1263/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 6 iulie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că reclamanta are un drept de proprietate asupra a trei anexe (cameră de muls, maternitate viței - 2 clădiri și anexe gospodărești), sală tancuri răcire lapte, copertină front furaje și un filtru sanitar, toate edificate pe terenul proprietatea pârâtei, situat în municipiul Buzău, șos. x, km. 7, jud. Buzău; să se constate nulitatea absolută parțială pentru cauză ilicită a vânzării imobilelor proprietatea sa, enumerate mai sus, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în acest sens și a tuturor actelor accesorii ale acestuia încheiate de lichidatorul judiciar, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 46, art. 47, art. 50 și art. 54 C. civ. și ale art. 35 C. proc. civ.

La 08 februarie 2016, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra imobilelor ce fac obiectul primului capăt de cerere.

Prin sentința nr. 279/2016 din 12 aprilie 2016, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și modifica acțiunea, a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și a anulat cererea.

Prin decizia nr. 526 din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul reclamantei, a anulat sentința apelată și a trimis cauza primei instanțe pentru continuarea judecății.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*.

La termenul din 12 ianuarie 2017, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut că societatea reclamantă a intrat în insolvență și a dispus citarea acesteia prin administratorul judiciar C.I.I. D..

La 9 februarie 2017, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând nulitatea absolută parțială pentru cauza ilicită a vânzării (vânzarea bunului altuia) a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 7 iulie 2015 de E..

Totodată, a solicitat introducerea în cauză a S.C. F. S.R.L., în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

La solicitarea instanței, la 7 septembrie 2017 reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că în cadrul primului capăt de cerere sunt cuprinse de fapt două solicitări distincte, respectiv o acțiune în revendicare întemeiată pe art. 563 și art. 567 C. civ. și o acțiune subsidiară în accesiune imobiliară artificială.

Prin sentința nr. 847 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea modificată și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 540 din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. și a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei curții de apel spre o nouă judecată.

În motivarea recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că în mod eronat instanța de apel a respins apărarea sa referitoare la nelegalitatea dedusă din vânzarea bunurilor altuia și pe cele vizând fraudarea intereselor creditorilor S.C. B. S.R.L., ca urmare a vânzării bunurilor sub prețul de piață, în condițiile în care vânzarea s-a efectuat în cadrul procedurii de insolvență a societății vânzătoare, în baza unui raport de evaluare și a unei proceduri necontestate și neanulate.

Astfel, a arătat recurenta, cu ocazia încheierii contractului de vânzare nu s-a avut în vedere faptul că pe teren se mai aflau și alte bunuri imobile ce nu au aparținut debitoarei, ceea ce denotă faptul că la baza acestuia s-a aflat o cauză ilicită.

În continuare, recurenta a redat conținutul prevederilor art. 1179, art. 1236 alin. (2), art. 1237, art. 1246 și art. 1247 alin. (1) C. civ., susținând că este evident că nu au fost respectate condițiile cerute de lege și că scopul urmărit de societatea adjudecatară este contrar bunelor moravuri și ordinii publice, fiind și prohibit de lege, ceea ce dovedește faptul că încheierea contractului în discuție a avut la bază o cauză ilicită și imorală.

Recurenta a conchis că actul încheiat cu societatea adjudecatară, a cărei nulitate absolută o solicită, s-a făcut cu încălcarea unor prevederi legale imperative și că la încheierea acestuia s-a acționat în mod fraudulos, întrucât s-au valorificat și bunuri care nu aparțineau societății debitoare, astfel că nu își poate valorifica prerogativele exercitării dreptului de proprietate asupra bunurilor sale, motiv pentru care apreciază că a suferit o vătămare și că a fost prejudiciată prin mijloacele și manoperele frauduloase suferite.

De altfel, arată recurenta, în baza art. 116 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar avea obligația să facă toate demersurile de expunere pe piață, într-o formă adecvată, însă acesta, cu ignorarea normelor legale și cu nerespectarea termenului de 20 de zile între licitații, a organizat douăzeci de licitații în perioada februarie-mai 2015, iar valorificarea bunurilor s-a făcut la prețul minim de pornire, mult sub prețul pieței.

Recurenta și-a exprimat acordul ca, în ipoteza în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluționat de completul de filtru.

Intimata S.C. F. S.R.L. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a învederat că susținerile recurentei nu sunt argumentate din punct de vedere juridic și că în mod corect a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 7 iulie 2015 de către E. și Asociații, nefiind incidente prevederile art. 1236 alin. (2) și art. 1238 alin. (2) C. civ., referitoare la cauza ilicită.

De altfel, s-a arătat, bunurile la care se referă recurenta nu au făcut obiectul contractului de vânzare, deoarece erau edificate fără autorizație de construire și nu puteau fi intabulate în cartea funciară, aspect recunoscut și de recurentă.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au înțeles să formuleze un punct de vedere la raport.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, propusă prin raport, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) din același cod prevede că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât criticile formulate să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța supremă constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în expunerea motivelor de recurs nu a formulat critici concrete împotriva deciziei din apel, recurenta prezentând în motivarea căii de atac aspecte generale cu privire la pretențiile solicitate, la dispozițiile legale apreciate ca incidente și la situația de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți.

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel susținând că în mod nelegal i-au fost respinse argumentele referitoare la nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 7 iulie 2015 de către E. și Asociații, context în care a reluat aspectele referitoare la modalitatea de vânzare a bunurilor și la valorificarea acestora sub prețul pieței în procedura insolvenței.

Față de cele constatate, se reține că textele de lege au fost invocate doar formal, în vederea atragerii incidenței cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta-reclamantă, cu ignorarea argumentelor instanței de apel, nu arată în concret normele legale neaplicate, încălcate ori greșit aplicate, citează norme legale referitoare la cauza convențiilor și la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească, dar nu le raportează la raționamentul instanței de apel, astfel încât acestea să se constituie în critici de nelegalitate și urmărește în realitate reanalizarea și reinterpretarea probatoriului, prin devoluțiunea integrală a fondului, în vederea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de cele două instanțe anterioare. Însă legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad de jurisdicție devolutiv.

Din examinarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanța de recurs are a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din Cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, instanța supremă reține, pentru argumentele pe care le-a expus, că susținerile din memoriul de recurs nu au aptitudinea de a reprezenta critici de nelegalitate și nici nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocate exclusiv formal.

Criticile nu pot fi încadrate nici din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod și, în plus, nu au identificate nici alte motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu a formulat critici care să poată fi subsumate motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat.

Cu privire la solicitarea intimatei-pârâte S.C. F. S.R.L. formulată prin întâmpinare, privind acordarea cheltuielilor de judecată, câtă vreme aceasta nu a făcut dovada existenței și întinderii pretențiilor sale, conform art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea având acest obiect.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocaților, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României, Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Cauza Iacob contra României, Hotărârea din 3 februarie 2005).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar C.I.I. D. împotriva deciziei nr. 540 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă S.C. F. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.