ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 119/2021

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 8 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Fondul Roman de Contragarantare S.A. a chemat în judecată pe pârâții A., B., C. și D., solicitând ca aceștia să fie obligați la plata în solidar a sumei de 279.002 RON, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a premiilor aprobate de directorat pentru membrii săi, plătite membrilor directoratului, precum și a beneficiului nerealizat cauzat de cheltuielile cu aceste premii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâții B. și C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței funcționale, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției extinctive, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției extinctive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a disjuns cererea privind pe pârâții A., B. și C., formându-se dosarul nr. x/2017.

Prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017*.

La termenul de la 1 martie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a constatat că D. nu are calitatea de parte în cauză.

Prin sentința civilă nr. 572/2018 din 1 martie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive; a admis excepția prescripției extinctive, a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A., împotriva pârâților C., B. și A. și a obligat reclamantul la plata către pârâtul A. a sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Fondul Român de Contragarantare S.A.

Prin decizia civilă nr. 668/A din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. și a obligat apelantul-reclamant la plata către intimații-pârâți a cheltuielilor de judecată, după cum urmează: suma de 2.975 RON către intimatul-pârât C.; suma de 2.975 RON către intimata-pârâtă B. și suma de 2.200 RON către intimatul-pârât A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Fondul Român de Contragarantare S.A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurentul-reclamant a mai solicitat și suspendarea judecării recursului până la soluționarea dosarului nr. x/2014

Prin memoriul de recurs se arată că dosarul nr. x/2014 are ca obiect anularea Deciziei Curții de Conturi nr. 22 din 29 aprilie 2014, în temeiul căreia recurentul-reclamant a formulat pretenții împotriva intimaților-pârâți, iar prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 12 aprilie 2019, cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel București, care respinsese în primă instanță acțiunea. Se apreciază că soluționarea prezentului recurs depinde de soluția din dosarul nr. x/2014.

Cererea de suspendare este întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin cererea de recurs se arată că au fost încălcate sau greșit aplicate dispozițiile art. 2528 C. civ. din materia prescripției extinctive întrucât curtea de apel a stabilit în mod eronat că termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la momentul comunicării către Consiliul de Supraveghere a raportului Curții de Conturi. Recurentul-reclamant invocă Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a reținut că actul de control al Curții de Conturi nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, apreciind că argumentele sunt valabile și în speța de față deși decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere răspunderea patrimonială a salariaților.

Autorul căii de atac afirmă că, în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și al punctului 181 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi, obligația de a stabili valoarea prejudiciului, persoanele responsabile și măsurile de recuperare revine entității auditate, astfel că recurentul-reclamant nu și-a putut îndeplini această obligație decât după comunicarea Deciziei Curții de Conturi nr. 22 din 29 aprilie 2014, demarând procedurile necesare. Aceeași parte susține că prejudiciul a devenit cert în urma emiterii Deciziei Consiliului de Supraveghere nr. 134 din 4 mai 2017 prin care s-a aprobat angajarea răspunderii membrilor directoratului, termenul de prescripție începând să curgă de la data acestei decizii.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți B. și C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, a solicitat respingerea cererii de suspendare și respingerea ca nefondat a recursului, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimații-pârâți B. și C. au depus punct de vedere cu privire la raport prin care au arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât A., în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că prin cererea de recurs se dezvoltă critici care pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva deciziei civile nr. 668/A din 10 aprilie 2019 și s-a fixat termen de judecată la 27 ianuarie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Asupra cererii de suspendare și examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la cererea de suspendare, instanța supremă apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât soluția privind anularea sau nu a Deciziei Curții de Conturi nr. 22 din 29 aprilie 2014 nu influențează judecarea prezentului recurs formulat într-o cauză ce are ca temei angajarea răspunderii civile a recurenților-pârâți și ca obiect obligarea acestora la acoperirea prejudiciului cauzat. Față de aceste considerente, instanța supremă va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei.

Cu privire la recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține că, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2528 C. civ.

Acest text de lege prevede că prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurentul-reclamant susține că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă la 4 mai 2017, data la care Consiliul de Supraveghere a aprobat angajarea răspunderii membrilor directoratului, întrucât din constatările curții de apel rezultă că au existat cel puțin două momente anterioare acestei date la care păgubitul, în mod obiectiv, trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Astfel, raportul de control întocmit de Curtea de Conturi a fost comunicat recurentului-reclamant la 28 martie 2014, iar în cuprinsul său a fost menționat prejudiciul și au fost identificate persoanele responsabile de producerea acestuia, respectiv membrii directoratului. Curtea de apel a stabilit și că recurentul-reclamant, prin Consiliul de Supraveghere, a luat act de acest raport prin Decizia nr. 64 din 11 aprilie 2014. În mod corect a reținut instanța de apel că, în virtutea atribuțiilor sale de control, astfel cum sunt stabilite de art. 153

9

din Legea nr. 31/1990 privind societățile, Consiliul de Supraveghere ar fi putut chiar de la acest ultim moment, 11 aprilie 2014, să înceapă demersurile necesare în vederea recuperării pagubei. Termenul de prescripție de 3 ani care a început să curgă cel mai târziu la 11 aprilie 2014 s-a împlinit la 11 aprilie 2017. Față de data introducerii acțiunii, respectiv 4 mai 2017, rezultă că în mod corect curtea de apel a respins apelul formulat de reclamant, menținând astfel soluția instanței de fond în ceea ce privește admiterea excepției prescripției extinctive și respingerea ca prescrisă a cererii de chemare în judecată.

Nu pot fi primite nici criticile prin care se invocă aplicarea Deciziei nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului". Recurentul-reclamant interpretează trunchiat considerentele acestei decizii deoarece nu ține seama de faptul că respectivul recurs în interesul legii se referă la raporturi de muncă, și nu la cele de mandat, cum sunt cele din prezenta cauză.

Autorul căii de atac ignoră faptul că în motivarea Deciziei nr. 19/2019 se arată că, în mod excepțional, termenul de prescripție pentru acțiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului se calculează prin raportare la data producerii pagubei, în condițiile prevăzute de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011. Această normă din materia dreptului muncii este o normă specială și derogatorie de la dreptul comun care se referă la data "când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui" (art. 2.523 din C. civ.), respectiv aceea când "păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde pentru ea" (art. 2.528 din C. civ.)."

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva deciziei civile nr. 668/A din 10 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant Fondul Român de Contragarantare S.A. la plata către intimatul-pârât A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar, la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar, și la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 668/A din 10 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la plata către intimatul-pârât A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Obligă recurentul-reclamant FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la plata către intimata-pârâtă B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON.

Obligă recurentul-reclamant FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2021.