ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1107/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. ROMÂNIA și C. ROMÂNIA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună "obligarea la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 150.000 Euro, cât și tragerea la răspundere conform legii/articolului de tăinuire a infractorului".

Prin încheierea pronunțată la 4 februarie 2020 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

La 6 februarie 2020 reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare a încheierii de ședință din 4 februarie 2020, solicitând instanței să revină asupra măsurii anulării cererii.

Prin încheierea de ședință din 25 iunie 2020 pronunțată în Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de reexaminare împotriva încheierii din data de 4 februarie 2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul A., solicitând, în esență, continuarea judecății.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1350 din 20 octombrie 2020, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibil apelul formulat de apelantul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2020, pronunțată în Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele B. ROMÂNIA și C. ROMÂNIA.

Recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019/a1, la data de 19 noiembrie 2020.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile care reglementează protecția datelor cu caracter personal, art. 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 8 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Intimata B. ROMÂNIA a depus la dosar întâmpinare la 29 decembrie 2020, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare la 26 ianuarie 2021, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului și a apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare.

La data de 3 februarie 2021 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului în ședință publică, întrucât prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata B. ROMÂNIA, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în legislația noastră fiind exclusă posibilitatea legală a declarării recursului la recurs.

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2020, pronunțată în Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, astfel că, decizia recurată conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este definitivă, în raport cu dispozițiile art. 200 alin. (5) și (7) C. proc. civ.

Caracterul definitiv conferit acestei decizii, prin reglementarea legală, exclude posibilitatea declarării căii de atac a recursului.

În consecință, decizia pronunțată de instanța de recurs fiind definitivă, ea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1350 din 20 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. ROMÂNIA și B. ROMÂNIA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2021.