ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1010/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. de dosar x/2017, reclamanții A., B., ș.a. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar (contracte în moneda toxică), a prevederilor contractuale regăsite în Anexa 1 la punctul 5 cu conținutul indicat în Anexa 1 la punctul 5, clauze inserate în contractele de credit și să se dispună eliminarea acestora; pârâta să fie obligată la înghețarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către bancă pentru restituirea împrumutului la valoarea cursului indicat în Anexa 1 punctul 3, ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar, prin adaptarea contractelor, și la restituirea diferențelor încasate peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei de risc valutar.

Prin sentința civilă nr. 3659 din 12 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale în ceea ce privește o parte din reclamanții-titulari ai cererii de chemare în judecată colective înregistrată, a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 2 București competența de soluționare a acestor cereri și a dispus formarea a câte unui nou dosar pentru fiecare dintre contractele având ca titulari pe ceilalți reclamanții din dosarul nr. x/2017, respectiv D. și E., F., G., H., I. și J., K. și L., M. și N., O. și P..

Cauza privind pe reclamanții-reclamanți L. și K. a fost înregistrată la data de 12.10.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 4325 din 17 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții L. și K., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 2005 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanții - reclamanți L. și K. împotriva sentinței civile nr. 4325 din 17 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanții L. și K. au declarat recurs.

Recurenții-reclamanți invocă lipsa negocierii clauzelor contractuale, încălcarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000, a O.U.G. nr. 21/1992, a Directivei nr. 93/13.

Recurenții-reclamanți expun exhaustiv situația de fapt și susțin că s-a produs un dezechilibru major al prestațiilor reciproce ale părților, în detrimentul împrumutaților, cu efectul obținerii unor foloase de către banca împrumutătoare, fără contraprestație.

În ceea ce privește teoria impreviziunii, recurenții-reclamanți arată că, prin intrarea în vigoare a noului C. civ., teoria impreviziunii capătă reglementare legală, care nu constituie altceva decât o transpunere legislativă a soluțiilor conturate în practica judiciară.

În condițiile în care noua reglementare consacră pe plan legislativ soluțiile date în jurisprudență, în considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, recurenții-reclamanți apreciază că se poate face aplicarea teoriei impreviziunii și în cauza de față, fără a se putea susține că s-ar aplica retroactiv dispozițiile noului C. civ.

În acest sens, recurenții-reclamanți invocă decizia nr. 21/1994 a Curții Supreme de Justiție privind revizuirea clauzei referitoare la preț într-un contract cu executare succesivă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Q. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurenți.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs au reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurenților-reclamanți prezentate de aceștia drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile acelorași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenții-reclamanți tind să obțină o nouă verificare a susținerilor lor, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurenților-reclamanți nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți L. și K. împotriva deciziei nr. 2005 din 17 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți L. și K. împotriva deciziei nr. 2005 din 17 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2021.