ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1004/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 05 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței: constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.1 teza I și art. 6.1.3 teza ultimă din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/20.03.2008 și, drept consecință, constatarea nulității absolute a acestora; stabilizarea/înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, dobânda creditul fiind ROBOR +3,5%, conform art. 4.3 din contract; constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare conținut de art. 5.1 pct. b) din contract și constatarea nulității absolute a acestuia; constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare, conținut de art. 5.1 pct. c) din contract și constatarea nulității absolute a acestuia; constatarea caracterului abuziv al sintagmei ("fără însă a fi obligat în niciun fel") conținută de art. 4.3 teza I din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/20.03.2008 și constatarea nulității absolute a acesteia; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 5.2. din contract și constatarea nulității absolute a acesteia; constatarea caracterului abuziv al sintagmei "în cazul neîndeplinirii oricărei obligații a împrumutatului față de creditor" conținută de art. 8.14 din contract și constatarea nulității absolute a acesteia; constatarea caracterului abuziv al sintagmei "cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, care se vor opera de către creditor, în condițiile prezentului contract", conținută de art. 8.6 din contract și constatarea nulității absolute a acesteia; în virtutea principiului repunerii în situația anterioară, se solicită să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor plătite în temeiul clauzelor abuzive mai sus menționate, sume la care se va adaugă dobânda legală de la data fiecărei plăți, până la momentul achitării efective de către pârâtă, precum și obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1065 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. S.A. și E.; s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor art. 5.1 lit. b) și c) și art. 5.2, s-a dispus restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data perceperii până la restituirea efectivă. Totodată, a fost obligat pârâta la plata sumei de 2.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1914A din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția netimbrării și a fost anulat apelul declarat de apelantele - pârâte D. S.A. și E., prin D. S.A., ca netimbrat.

A fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 12.11.2018 și a sentinței civile nr. 1065 din data de 22 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, pârâtele au declarat recurs.

Motivele recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. sunt următoarele:

O primă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, cu privire la care arată că soluția instanței de apel este nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a normelor de drept material prevăzute de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000.

Potrivit recurentei-pârâte, analiza caracterului abuziv se face prin raportare la momentul încheierii contractului, iar nu prin raportare la condițiile existente la momentul efectuării analizei caracterului abuziv de către instanța de judecată.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta-pârâtă precizează că dispoziția contractuală ce reglementează comisionul de administrare are un conținut identic cu art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.

În aceste condiții, de vreme ce O.U.G. nr. 50/2010 recunoaște legalitatea perceperii comisionului de administrare, contrar celor reținute prin decizia recurată, recurenta-pârâtă apreciază că nu se impunea să modifice clauza contestată "în acord cu prevederile legale".

În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat decurgând din decizia civilă nr. 38/12.01.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, recurenta-pârâtă susține că, dincolo de aspectele privind posibilitatea clientului de a formula acțiune separată de acțiunea A.N.P.C., conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, instanța de apel trebuia să analizeze dacă soluția pronunțată în acțiunea A.N.P.C. putea fi diferită de cea pronunțată în acțiunea formulată în cauză, iar în caz afirmativ, care este temeiul de drept care justifica o soluție contrară.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că, prin procesul-verbal nr. x/05.05.2015, A.N.P.C. a reținut în sarcina creditoarei inițiale, D. S.A. (aceeași ca și în cauza de față), inserarea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu 8 consumatori, printre care și clauza privind comisionul de administrare din contractele nr. x/08.02.2008, y/11.06.2008, nr. z/09.04.2008, nr. w/29.10.2007, nr. t/15.02.2008, nr. s/15.01.2008, nr. q/18.03.2008 și nr. x/21.02.2008.

Analizând sancțiunea A.N.P.C., în mod definitiv, instanțele au reținut că cele două comisioane sunt echivalentul unor servicii efectiv prestate de bancă pentru (...) administrarea creditului, destinația rezultând din chiar denumirea comisioanelor, care utilizează termeni comuni, inteligibili, nefiind necesare explicații suplimentare. Totodată, cuantumul comisioanelor a fost în mod clar stabilit, la fel ca și modalitatea de plată, astfel încât consumatorii au putut să anticipeze încă de la momentul încheierii contractelor, care vor fi consecințele economice ale clauzelor.

Menționează recurenta-pârâtă că structura comisionului de administrare în toate cele 8 (opt) contracte analizate în dosarul nr. x/2015 este identică cu cea din prezentul dosar și că nu se poate admite o nouă acțiune, în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat de instanțele de judecată anterior.

Recurenta-pârâtă invocă, totodată, că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a condițiilor privind excluderea de la verificarea caracterului abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de administrare.

Recurenta-pârâtă face trimitere la dispozițiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și la art. 4 alin. (1) și (6) din Legea nr. 193/2000, precum și la practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, considerând că o clauză contractuală este exclusă din domeniul de control al caracterului abuziv potrivit Legii nr. 193/2000 (și implicit al Directivei 93/13/CEE), dacă aceasta privește prețul (caracterul adecvat raportat la serviciul prestat) și dacă este clar și inteligibil exprimată/redactată.

În principal, potrivit recurentei-pârâte, caracterul nelegal survine din faptul că instanța nu a analizat dacă această clauză privește prețul serviciului, respectiv caracterul adecvat raportat la serviciul prestat.

În subsidiar, solicită instanței de recurs să aibă în vedere că această clauză se referă la obiectul principal al contractului, comisionul criticat fiind exclus de la analiza caracterului abuziv, întrucât acesta este perceput în contrapartida unor servicii reale efectuate de către bancă, plățile realizate cu acest titlu având caracterul unor "remunerații" pentru serviciile prestate.

Recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea hotărârii recurate cu privire la clauzele care stabilesc comisionul de administrare din perspectiva prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, invocând aspecte privind negocierea clauzei contractuale, buna-credință, dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Arată că se impunea ca în apel să se verifice în mod concret dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În opinia recurentei-pârâte, având în vedere criteriile analizei realizate în Cauza C - 621/17, se impune concluzia absenței pretinsului caracter abuziv al clauzei din contractul de credit dedus judecății privind comisionul de administrare lunar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului declarat, recurentele-pârâte D. S.A. și E. aduc următoarele critici:

Recurentele-pârâte invocă motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că instanța de apel nu a explicat din ce motive nu ar fi fost posibilă plata de către una dintre apelante a întregii taxe de timbru, având în vedere inclusiv dispozițiile articolului 35 din O.U.G. nr. 80/2013.

În opinia recurentelor-pârâte, nu poate fi primit argumentul potrivit cu care ar fi trebuit să existe o decizie expresă a recurentelor pentru ca C. (România) S.A. să plătească taxa de timbru integral, având în vedere că nu există nici un text în acest sens. De asemenea, aplicabilitatea art. 35 din O.U.G. nr. 80/2013 nu este condiționată de vreo procedură/condiție prealabilă, fiind vorba de un text imperativ, cu aplicabilitate generală.

Recurentele-pârâte arată că, raportat art. 35 alin. (1) O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se datorează în solidar, fiind vorba de o strânsă legătură între apelante, analiza vizând același contract de credit, iar în caz de anulare a unor clauze, efectele producându-se asupra tuturor entităților bancare. Faptul că fiecare entitate va restitui sumele raportat la perioada dintre cesiuni nu are legătură cu cauza comună (contractul), distincțiile cu care a operat instanța de apel neputând fi primite.

De asemenea, recurentele-pârâte susțin că argumentul potrivit cu care E. nu ar avea sediul în București - Sector 6 și astfel plătitorul nu avea cum să achite taxa integral în contul D.I.T.L. aferent acestui sector nu poate fi primit, deoarece ar însemna că articolul 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 să se aplice numai în situația în care debitorii solidari ar locui/ar avea sediul în aceeași localitate/sector al Municipiului București, ceea ce este nelegal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., prin care au invocat excepția nulității recursului, motivat de faptul că nu este indicat niciun motiv de nelegalitate care să conducă la casarea hotărârii, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. și E., prin care au invocat excepția nulității recursului, motivat de faptul că nu este indicat niciun motiv de nelegalitate care să conducă la casarea hotărârii. În subsidiar, au solicitat respingere recursului.

Recurentele-pârâte D. S.A. și E. au formulat răspuns la întâmpinare, arătând că motivul de casare invocat privește încălcarea normelor de procedură aferente timbrajului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției și a argumentelor expuse de reclamanți.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus note scrise cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 24 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. și a admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. și E., fixând termen de jdecată la data de 14 aprilie 2021, cu citarea părților.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă nu a expus argumente în susținerea motivului de recurs reglementat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat formal.

Totodată, Înalta Curte reține că argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă o reluare a criticilor exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei-pârâte prezentate drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată: lipsa calității procesuale pasive - dosar apel, excepția puterii de lucru judecat- dosar apel, comisionul de administrare - dosar apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că argumentele care vizează dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților nu pot face obiectul analizei în recurs, în condițiile în care reprezintă critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Analizând recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. și E., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Înalta Curtea reține că în conformitate cu prevederile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 " Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 35 alin. (1) din același act normativ statuează că: " În cazul cererilor sau al acțiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună sau dacă drepturile ori obligațiile lor au aceeași cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar".

În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, Înalta Curte reține că prin rezoluția din data de 05 septembrie 2019, curtea de apel a pus în vedere tuturor apelantelor-pârâte să precizeze, în RON, valoarea contestată prin căile de atac promovate, să prezinte modul de calcul și să achite 1/2 din taxa judiciară de timbru calculată la valoarea indicată, în termen de 10 zile de la primirea comunicării.

Apelanta-pârâtă C. S.A. s-a conformat acestor obligații, depunând și dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum reiese din înscrisul aflat la dosarul curții de apel.

Înalta Curte reține că cerința impusă de prevederile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pentru ca taxa judiciară de timbru să fi achitată în solidar, este îndeplinită în cauza de față, având în vedere că acțiunea dedusă judecății are ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/20.03.2008, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. S.A. și E..

Totodată, având în vedere lipsa oricărei distincții a legiuitorului cu privire la sediul plătitorului în cazul în care taxa judiciară de timbru urmează a se achita în solidar, Înalta Curte reține că în mod nelegal instanța de apel a apreciat că taxa judiciară de timbru achitată de către apelanta-pârâtă C. S.A. în contul Primăriei Sector 6 București nu este conformă cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013 în ceea ce o privește pe apelanta-pârâtă E., care nu are sediul în acest sector.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1914A din 18 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va admite recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. și E. împotriva aceleiași decizii, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel. Având în vedere soluția pronunțată în cauză, respectiv de casare a hotărârii recurate, în această fază nu pot fi acordate cheltuielile de judecată solicitate de intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1914A din 18 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A. și E. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia civilă nr. 1914A din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2021.