ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 25.07.2019, reclamanta A. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să fie recunoscut, pe teritoriul României, certificatul de deces nr. x emis de statul Pennsylvania-Departamentul de Sănătate - Registrul Stării Civile la data de 21.03.2017.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1094-1099 C. proc. civ., art. 41 din Legea nr. 119/1996.

Prin sentința civilă nr. 2023/13.09.2019 Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine) SUA.

Prin decizia civilă nr. 640A din 2 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2023/13.09.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei civile nr. 640A din 2 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a susținut, în esență, că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit prevederile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, susținând că aplicarea greșită a prevederilor legale mai sus amintite a fost generată de faptul că instanța de judecată a apreciat în mod eronat faptul că nu s-a făcut dovada refuzului de transcriere în registrele de stare civilă a certificatului de deces în discuție.

Din proba cu înscrisuri încuviințată de instanța de judecată, respectiv din cuprinsul adresei nr. x/12.05.2017 comunicată de Direcția Evidența Persoanelor și din cuprinsul adresei nr. x din 19.06.2017 comunicată de Municipiul Alexandria, Direcția de Evidență a Persoanelor Alexandria se poate constata că certificatul de deces al defunctul B. nu poate fi transcris în registrele de stare civilă române, nefiind aplicabile dispozițiile prevăzute de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, întrucât defunctul B. și-a pierdut cetățenia.

În concret, prin adresa din 19.06.2017 reclamantei i-a fost refuzată transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de deces având în vedere lipsa cetățeniei române a defunctului B., sens în care i s-a pus în vedere să ridice documentele depuse în original la Direcția de Evidență a Persoanelor Alexandria.

Prin urmare, existența refuzului autorităților competente de a transcrie în registrele de stare civilă române a certificatului de deces în discuție nu poate fi contestată atâta timp cât din cuprinsul adresei nr. x din 19.06.2017 rezultă fără dubiu că cererea reclamantei privind transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de deces a fost respinsă.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii, iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Înalta Curte reține că, deși a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând aplicarea greșită a prevederilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996, recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce constă această greșeală a instanței și nu a formulat critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurentă.

Astfel, recurenta-reclamantă a invocat aspecte ce țin de situația de fapt a speței și de probele administrate în cauză, susținând că nu poate fi contestată existența refuzului autorităților competente de a transcrie, în registrele de stare civilă române, certificatul de deces în discuție, atâta timp cât din cuprinsul adresei nr. x din 19.06.2017 rezultă fără dubiu că cererea reclamantei privind transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de deces a fost respinsă.

Or, instanța de apel, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, a analizat prevederile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 privitoare la puterea doveditoare a actelor de stare civilă eliberate cetățenilor români, de către autoritățile străine, din perspectiva lipsei unui refuz al transcrierii actului și a relevanței acestui refuz prin prisma condițiilor legale la care face trimitere procedura judiciară prevăzută de art. 1096-1102 C. proc. civ., în baza căreia reclamanta a solicitat transcrierea actului de deces.

Astfel, instanța de apel a reținut că "tribunalul a constatat că petentul nu poate accede la procedura instituită de dispozițiile art. 1094-1099 C. proc. civ., nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1094-1095 C. proc. civ.."

Constatând, însă, că tribunalul nu s-a raportat fără echivoc la aceste cerințe, făcând trimitere exclusiv la lipsa unui refuz al transcrierii actului, dar fără a preciza relevanța acestui refuz din perspectiva condițiilor legale la care face trimitere, instanța de apel, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, a procedat la analizarea, în această fază procesuală, a cerințelor legale.

Astfel, raportându-se la cerințele prevăzute de art. 1094-1099 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că certificatul a cărui transcriere se solicită este inclus în categoria actelor oficiale publice, supuse, după caz, numai procedurii administrative a supralegalizării, în conformitate cu dispozițiile art. 1093 C. proc. civ., necesară în vederea producerii lor în fața instanțelor/autorităților române (dacă nu intră sub incidența Convenției de la Haga din 1961), iar nu procedurii judiciare prevăzute de art. 1096-1102 C. proc. civ.

Aspectele analizate de instanța de apel nu au fost criticate de recurentă prin memoriul de recurs, aceasta reluând criticile din apel referitoare la existența refuzului autorităților competente de a transcrie, în registrele de stare civilă române, certificatul de deces în discuție.

Prin urmare, susținerile recurentei din memoriul de recurs, referitoare la existența refuzului, nu se pot încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece aceasta, ignorând faptul că instanța de apel a analizat prevederile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 prin prisma condițiilor legale la care face trimitere procedura judiciară prevăzută de art. 1096-1102 C. proc. civ., în baza căruia reclamanta a solicitat transcrierea actului de deces, susține interpretarea greșită a probatoriului cu privire la existența refuzului, aspect necenzurabil în recurs.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, recurenta era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale și să dezvolte, în continuare, motive de nelegalitate ale deciziei atacate, în raport de considerentele instanței de apel, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum invocarea incidenței art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă nu sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 640 A din 2 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2021.