ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2824/2021

Obiectul cauzei Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 12 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat, în temeiul art. 1095 C. proc. civ., recunoașterea hotărârii "Ordin măsuri interzise", pronunțată la 7 noiembrie 2018, în dosarul nr. x, de către Tribunalul Familiei din C..

Hotărârea Tribunalului București, secția a III-a civilă Prin sentința civilă nr. 1518 din 13 octombrie 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a recunoscut pe teritoriul României hotărârea "Ordin măsuri interzise", pronunțată la 7 noiembrie 2018, în dosarul nr. x, de către Tribunalul Familiei din C..

Hotărârea Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia nr. 960A din 14 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1518 din 13 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză La 30 iulie 2021, împotriva deciziei nr. 960A din 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul B.. În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a susținut că hotărârea atacată este nelegală întrucât nu au fost analizate, în mod corect, susținerile sale cu privire la art. 1095 alin. (3), art. 1096 lit. 2 și 3, precum și art. 1099 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., instanța de apel motivând că aceste articole nu se regăsesc în cadrul dispozițiilor legale în materie cuprinse în C. proc. civ. A învederat că, începând cu 15 decembrie 2017, a indicat, în cadrul dosarului de divorț nr. x/2018, domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat D., din București, Piața Alba Iulia, nr. 5, însă la această adresă nu a primit citație sau alt act procedural din partea Tribunalului Familiei din C., Marea Britanie, iar instanța de apel nu a solicitat intimatei dovada adresei la care a fost citat recurentul în cadrul cauzei soluționate de instanțele engleze. Recurentul a mai arătat că minorele E. și F. află, în prezent, în grija autorităților britanice, iar nu a intimatei, acest fapt constituind dovada că sentința nr. 922 din 12 martie 2018 și hotărârea instanței britanice sunt eronate. A precizat că Tribunalul Familie din C. a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se solicită fără să cerceteze cauza, respectiv fără a avea în vedere ancheta socială din care rezultă că recurentul frecventa cursurile colegiului din Chesterfield. A atașat cererii de recurs extrase din C. proc. civ. (cu referire la dispozițiile legale invocate prin cererea de recurs). Totodată, a depus înscrisuri care probează indicarea domiciliului din București, Piața Alba Iulia, nr. 5, în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2018 ale Judecătoriei Sectorului 2 București.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a depus întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 august 2021, fiind repartizată aleatoriu Completului nr.

Prin rezoluția din 1 noiembrie 2021, a fost fixat termen de judecată la 16 decembrie 2021, în ședință publică. La acest termen de judecată, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra recursului formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare. Prin cererea formulată la 12.12.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii "Ordin măsuri interzise", pronunțată la data de 07.11.2018, în dosarul nr. x, de Tribunalul Familiei din C., invocând dispozițiile art. 1095-1096 C. proc. civ. Pârâtul a susținut, prin întâmpinare, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii. Instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 1094-1095 C. proc. civ., a admis cererea reclamantei și a recunoscut pe teritoriul României hotărârea pronunțată la data de 07.11.2018, în dosarul nr. x, de Tribunalul Familiei din C., reținând, din considerentele acestei hotărâri, că pârâtul a fost citat de către instanța din C., a avut cunoștință de proces, iar această hotărâre este definitivă. Prin decizia recurată, instanța de apel a constatat că dispozițiile invocate în apel - art. 1099 alin. (1) pct. c și art. 1095 alin. (3), nu se regăsesc în C. proc. civ., respectiv că art. 1096 și art. 1097 din același cod cuprind prevederi în legătură cu care nu s-au formulat apărări. În ce privește încălcarea dreptului la apărare (art. 1096 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.), curtea a reținut că, potrivit mențiunilor hotărârii ce face obiectul recunoașterii, deși pârâtul nu a fost prezent și nici reprezentat, instanța a transmis documentele prin poștă la o adresă din România pe care acesta a furnizat-o în timpul procedurilor din România, iar susținerea referitoare la faptul că acesta nu a primit niciun act procesual sau citație la domiciliul ales în cadrul dosarului de divorț nr. x/2018 nu este aptă să combată mențiunile hotărârii instanței din C., reprezentând o simplă afirmație nedovedită. Curtea a remarcat că, potrivit art. 1094 C. proc. civ., procedura reglementată de dispozițiile subsecvente se aplică hotărârilor provenite dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene, că hotărârea a cărei recunoaștere face obiectul prezentei cauze aparține unei instanțe din Regatul Unit al Marii Britanii și este anterioară Brexit-ului, fiind incidente dispozițiile art. 67 alin. (2) din Acordul cadru privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană și, subsecvent, cele ale Regulamentului (UE) nr. 2201/2003, considerând însă că motivele invocate de pârât nu sunt de natură a conduce la reformarea soluției primei instanțe nici în raport de aceste prevederi legale. Prin cererea de recurs formulată, cu trimitere la art. 1095 alin. (3), art. 1096 lit. 2 și 3 și art. 1099 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. (sn. în realitate fiind vorba de dispozițiile art. 1096 alin. (3), art. 1097 alin. (1) lit. c) și f), art. 1100 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în forma în vigoare la data promovării prezentului demers judiciar), recurentul a înțeles să critice aplicarea greșită a normelor legale în materie, susținând că nu s-a făcut dovada legalei sale citări în dosarul soluționat de instanța din C., iar, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii pronunțate de tribunal. În cauză, în raport de aceste critici instanța de recurs va proceda la analiza deciziei recurate, urmând a statua și cu privire la dispozițiile legale incidente în soluționarea prezentului litigiu raportat la data formulării cererii de recunoaștere, respectiv data pronunțării hotărârii ce face obiectul recunoașterii. Prin hotărârea "Ordin măsuri interzise", pronunțată în dosarul nr. x, de către Tribunalul Familiei din C., pârâtului i s-a interzis să ia pe minorele E., și F., din îngrijirea reclamantei sau orice persoană sau instituție (inclusiv orice grădiniță sau școală) căreia acea parte i-a încredințat grija copiilor, să instruiască sau să încurajeze o altă persoană să facă acest lucru, în alt scop, decât cel al contactului convenit în scris sau dispus de instanță, caz în care copiii trebuie readuși cu promptitudine la finalul fiecărei astfel de perioade de contact și, de asemenea, i s-a interzis să scoată copiii din Marea Britanie. Conform art. 67 alin. (2) din Acordul cadru privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, "În Regatul Unit, precum și în statele membre în situațiile care implică Regatul Unit, pentru recunoașterea și executarea hotărârilor, deciziilor, actelor autentice, tranzacțiilor și altor acorduri judiciare se aplică actele sau dispozițiile menționate în continuare, după cum urmează: ... (b) în ceea ce privește hotărârile pronunțate în cadrul acțiunilor judiciare intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție, documentele întocmite sau înregistrate în mod oficial ca acte autentice și acordurile încheiate înainte de încheierea perioadei de tranziție, se aplică dispozițiile referitoare la recunoaștere și executare din Regulamentul (UE) nr. 2201/2003." În cauză, sunt incidente dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, întrucât prin hotărârea pronunțată la 7 noiembrie 2018, în dosarul nr. x, de Tribunalul Familiei din C., au fost luate măsuri privind copiii rezultați din relația părților în litigii. Conform art. 23 alin. (1) lit. c) din regulament, un motiv de refuz al recunoașterii hotărârilor judecătorești în materia răspunderii părintești este și situația în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat, astfel încât aceasta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că respectiva persoană a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc. Din cuprinsul acestei norme regulamentare reiese faptul că se impune instanței căreia i se solicită să recunoască o hotărâre pronunțată într-un alt stat obligația de a efectua verificări de natură a-i conferi certitudinea respectării dreptului la apărare a pârâtului, care nu a fost prezent la judecata în urma căreia a fost pronunțată respectiva hotărâre, această obligație fiind reflectată și de dispozițiile art. 37 alin. (1) și (2) din Regulament, conform cărora, partea care solicită sau contestă recunoașterea unei hotărâri judecătorești trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale și certificatul menționat la art. 39 din același Regulament, iar, în cazul în care este vorba de o hotărâre care s-a pronunțat în lipsa părții pârâte, partea care cere recunoașterea trebuie să înfățișeze originalul sau copia certificată a documentului care stabilește că actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat părții care nu s-a prezentat sau orice document care arată că pârâtul a acceptat hotărârea în mod neechivoc. Având în vedere că recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine este un demers judiciar prin care se urmărește să se dea eficiență hotărârii pronunțate în alt stat, această recunoaștere este supusă unor verificări privitoare la respectarea unor condiții formale prevăzute de norma specială ce reglementează această instituție, cum sunt cele ce vizează prezentarea dovezilor referitoare la notificarea actului de sesizare și respectarea dreptului la apărare. Pentru a se constata îndeplinită cerința respectării dreptului la apărare nu este suficientă dovada emiterii unei citații, fiind necesar ca pârâtul să fie în realitate înștiințat de proces, prin comunicarea actului de sesizare a instanței sau unui act echivalent. De asemenea, trebuie verificată și situația de excepție, prevăzută de ultima teză a art. 23 lit. c) din Regulament, potrivit cu care hotărârea poate fi recunoscută în cazul în care se constată că persoana care nu a fost notificată a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc. În speță, deși instanța de apel a constatat că hotărârea a cărei recunoaștere face obiectul prezentei cauze aparține unei instanțe din Regatul Unit al Marii Britanii și este pronunțată anterior Brexit-ului, fiind incidente dispozițiile art. 67 alin. (2) din Acordul cadru privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană și, subsecvent, cele ale Regulamentului (UE) nr. 2201/2003, nu a procedat la examinarea, în concret, a cerințelor impuse de art. 23 din Regulament, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului dedus judecății sub acest aspect, împrejurare de natură a conduce la casarea deciziei recurate din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel nu a verificat în mod direct dacă au fost depuse la dosar dovezile cerute de art. 23 cu referire la art. 37 alin. (1) și (2) din Regulament, din care să rezulte că pârâtul a fost înștiințat legal despre desfășurarea procesului în C., respectiv dovada comunicării actului de sesizare către acesta având în vedere că nu a fost prezent la judecata finalizată prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, fiind declarat în lipsă. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este afectată de vicii de legalitate și, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 960A din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.