ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 832/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2018, la data de 22 mai 2018, UCMR-ADA, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.038,5 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea egală cu triplul remunerațiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în B., unitatea de cazare având 3 stele, din Oradea, b-dul. x, nr. 8A, județul Bihor și în restaurantul din cadrul pensiunii B., sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada aprilie 2015- aprilie 2018, fără autorizație licență neexclusivă încheiată cu UCMR-ADA; - în subsidiar capătului 1 al prezentei cereri, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.679,5 RON, inclusiv TVA, reprezentând remunerație (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în B., unitate de cazare având 3 stele, din Oradea, b-dul. x, nr. 8A, județul Bihor și în restaurantul din cadrul pensiunii B. sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în perioada februarie 2015- februarie 2018, obligarea pârâtei la plata sumei de 8.294,55 RON, reprezentând penalități datorate până la data de 30.03.2018 pentru întârzierea plății remunerației în sumă de 3.679,5 RON, obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,5%/zi de întârziere, începând cu data de 31.03.2018 și până la data plății efective a sumei de 3.679,5 RON; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 39 din 17 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.157,50 RON, despăgubiri reprezentând triplul remunerației plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeași categorie, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în B. și în restaurantul din incinta B., aferente perioadei aprilie 2015- aprilie 2018. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 120 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, taxă informații ONRC), onorariul avocațial urmând a fi solicitat pe cale separată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1701A din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 39/17.01.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta B. S.R.L., criticând soluția pentru nelegalitate. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a formulat următoarele critici: Printr-o primă critică, pârâta a susținut că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat asupra excepției necompetenței materiale și teritoriale invocate, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparțininând Tribunalului Bihor. Printr-o altă critică pârâta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit decizia ORDA nr. 266/2012, în sensul că a calculat greșit obligațiile de plată către reclamantă. Astfel, pensiunea datora pentru perioada aprilie 2015-aprlie 2018 suma de 832,50 RON, adică 22,50 RON/lună. Pârâta a mai susținut că au fost calculate și dobânzile și penalitățile, penalitățile fiind de 0,01% iar dobânzile de 0,02%, în conformitate cu prevederile art. 173 și 176 Codul de procedură fiscală, iar nu de 0,5% cum a calculat reclamanta. Totodată, a arătat că totalul dobânzilor și penalităților nu putea depăși debitul principal. S-a mai precizat de către recurentă că pensiunea nu deține restaurant, singura activitate prestată fiind aceea de cazare. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

Apărările formulate în cauză În cauză, intimata - reclamantă UCMR-ADA A. nu a formulat întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 martie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1701A din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018. A fixat termen de judecată la data de 13 aprilie 2021, ora 9 00 , în ședință publică, cu citarea părților. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta B. S.R.L. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin cererea de recurs, recurenta - pârâtă învederează că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat asupra excepției necompetenței materiale și teritoriale invocate, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparținând Tribunalului Bihor, critică ce va fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Referitor la această critică, Înalta Curte reține că prin memoriul de apel, în expunere, pârâta a descris că a solicitat în fața instanței de fond declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului Bihor. Astfel, în realitate, pârâta nu a formulat un motiv de apel concret cu privire la competența materială și teritorială de soluționare a cauzei, motiv pentru care instanța de apel nu a avut a se pronunța asupra acestui aspect. Înalta Curte notează că prin încheierea din 9 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV a civilă, având în vedere excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare de pârâtă, a stabilit că este competent general, material și teritorial să soluționeze litigiul din perspectiva temeiului juridic al cererii de chemare în judecată. Prin urmare, a apreciat că excepția necompetenței teritoriale invocate prin întâmpinare este neîntemeiată. Excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată de către pârâtă în calea de atac, ci a fost invocată prin întâmpinarea formulată la prima instanță, excepția fiind soluționată, așa cum s-a arătat anterior, în cuprinsul considerentelor incheierii din 9 octombrie 2018, în sensul respingerii ei. Aspectul reținut de instanța de fond cu privire la competență nu a fost contestat în vreun fel de către pârâtă, aceasta arătând prin apelul formulat doar ce a solicitat prin întâmpinare, respectiv declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului Bihor. Așadar, Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanța de apel în mod corect nu s-a pronunțat asupra unei chestiuni cu care nu a fost învestită. Pe de altă parte, cum acest motiv de recurs nu a făcut obiectul criticilor în apel, fiind formulat pentru prima dată în calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că nu poate fi primit și analizat de către instanța de recurs. În ceea ce privește cea de-a doua critică, Înalta Curte constată că nu este de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci recurenta a procedat la expunerea situației de fapt stabilită de către instanțele de fond și de apel, referitoare la numarul de camere, la cuantumul remunerației și de nivelul penalităților de întârziere. Recurenta - pârâtă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit decizia ORDA nr. 266/2012, în sensul că a calculat greșit obligațiile de plată către reclamantă. Astfel, în opinia recurentei, pensiunea datora pentru perioada aprilie 2015-aprlie 2018 suma de 832,50 RON, adică 22,50 RON/lună. Or, asemenea susțineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiași articol. Nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.