ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 273/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 11 mai 2018, A., B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.S.I.S. D. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 20.519,52 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea egală cu triplul remunerațiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în D., unitate de cazare având 4 stele, și în barul din cadrul hotelului, sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada iulie 2013- aprilie 2017, fără autorizație licență neexclusivă încheiată cu A.. În subsidiar capătului 1 al cererii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6839,84 RON, inclusiv TVA, reprezentând remunerație (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în D., unitate de cazare având 4 stele și în barul din cadrul hotelului, sumă datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental în perioada iulie 2013- aprilie 2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 19866,66 RON, reprezentând penalități datorate până la data de 27 aprilie 2018 pentru întârzierea plății remunerației de mai sus, obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,5%/zi de întârziere, începând cu data de 28.04.2017 și până la data plății efective a sumei de 6839,84 RON, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 456 din 13 martie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.411,2 RON reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin comunicarea publică a operelor muzicale, în perioada iulie 2013- iunie 2016, în unitatea de cazare D. și unitatea bar D., a obligat pârâta la plata sumei de 1240 RON, reprezentând remunerație datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în unitatea de D. și bar D., în perioada iulie 2016- aprilie 2017, a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 876,9 RON, calculate până la data de 27.04.2017 și în continuare, penalități de 0,5% pe zi întârziere, până la achitarea integrală a debitului de 1240 RON, a respins, în rest, acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4583 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 661A din 1 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă I.S.I.S. D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 456 din 13 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta I.S.I.S. D. S.R.L., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. In cuprinsul cererii de recurs, pârâta I.S.I.S. D. S.R.L. a dezvoltat, în esență, următoarele critici: - deși a deținut autorizație licență neexclusivă pentru comunicarea operelor muzicale în unitatea de cazare D., aceasta a fost ignorată de reclamantă, care s-a întemeiat în cererea sa pe regulile răspunderii civile delictuale, susținând neîntemeiat că încetarea autorizațiilor ar atrage incidența răspunderii delictuale; or, față de dispozițiile art. 1350 C. civ., partea contractantă nu are opțiunea de a alege între răspunderea contractuală și alte reguli ce i-țar fi mai favorabile. - faptul că A. a înțeles să "rupă relațiile contractuale" pentru comunicarea operelor în spațiul hotelier nu echivalează cu lipsa licenței neexclusive pentru unitatea de cazare D. și pentru unitatea de alimentație publică - Bar D., astfel că, pentru sumele pretins restante, reclamanta ar fi avut la îndemâna o acțiune în răspundere contractuală, iar nu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 188 din Legea 8/1996; - prin urmare, cel puțin pentru această perioadă, în cazul în care ar fi existat sume restante, la acestea s-ar fi adăugat penalități pentru întârziere și nu ar fi trebuit să fie achitat triplul remunerațiilor, astfel cum a reținut instanța de fond; - în privința cuantumului sumelor pretins a fi datorate, expertul a calculat în mod eronat cuantumul creanțelor pretins datorate de recurentă, raportându-se la numărul total de camere ale unității, fără să aibă în vedere gradul de ocupare efectivă pentru perioada 01.07.2013-01.04.2017, care a fost de maxim 30%; de asemenea, deși expertul arată că în perioada analizată nu s-au organizat evenimente, stabilește remunerația raportat la suprafața locativă; - cu privire la întinderea prejudiciului, recurenta consideră că dispozițiile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 ar fi fost aplicabile doar în ipoteza în care criteriile prevăzute la lit. a) nu puteau fi stabilite, ceea ce nu este cazul în speță, la dosarul cauzei existând probe care permit cuantificarea câștigului nerealizat, acesta fiind criteriul primordial în cuantificarea prejudiciului; - solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate și respingerea acțiunii, iar, în subsidiar, în situația în care se va reține obligația de plată, solicită micșorarea cuantumului creanței.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat cu ocazia dezbaterilor orale.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09 noiembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. I.S.I.S. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 661A din 1 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 8 februarie 2022, ora 900, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Așa cum rezultă din considerentele instanțelor de fond, în cauza de față reclamanta A. a cerut în principal obligarea pârâtei recurente la plata triplului remunerațiilor (și TVA) cuvenite autorilor de opere muzicale pentru comunicarea publică a acestor opere în cadrul desfășurării activității pârâtei de alimentație publică și de prestare a serviciilor hoteliere, în perioada iulie 2013 - aprilie 2017, în D. și în barul ce funcționează în acest hotel, cererea fiind întemeiată în drept pe art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și respectiv prevederile Metodologiei publicate prin decizia directorului F. nr. 266/2011, ulterior modificată. În subsidiar, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata remunerațiilor cuvenite pentru utilizarea evocată și a penalităților în cuantumul menționat în Metodologia amintită, de 0,5% pe zi de întârziere. În acțiune s-a argumentat prin incidența regulilor răspunderii civile delictuale - aplicabile în prezența faptei ilicite pretins a fi fost săvârșită de pârâtă prin comunicarea publică de opere muzicale în hotelul și barul amintit, în absența autorizației licență neexclusivă a cărei încheiere este obligatorie potrivit legii; sub acest aspect, reclamanta a arătat că între părți au fost încheiate două autorizații pentru cele două spații, la datele de 14.07.2016 și respectiv 15.07.2016, dar acestea au încetat de drept ca urmare a neplății remunerațiilor. Prin hotărârea primei instanțe, menținută de Curtea de Apel, acțiunea a fost admisă în parte, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumelor de 23.411,2 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin comunicarea publică de opere muzicale în perioada iulie 2013 - iunie 2016 în spațiile indicate în acțiune, precum și a sumei de 1240 RON reprezentând remunerație datorată pentru comunicarea publică a operelor în cele două spații în perioada iulie 2016 - aprilie 2017, precum și a sumei de 876,9 RON reprezentând penalități aferente sumei de 1240 RON calculate până la data de 27.04.2017 și în continuare, 0,5% pe zi de întârziere, până la data plății. Rezultă din această dispoziție, ca și din considerentele sentinței pronunțate de Tribunal, că instanța a reținut pentru perioada iulie 2013 - iunie 2016 împrejurarea comunicării publice de opere muzicale fără a se fi încheiat autorizația licență neexclusivă, obligând astfel pârâta în coordonatele regulilor răspunderii pentru fapta ilicită la plata remunerațiilor ce ar fi fost datorate pentru această perioadă, conform art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 (în forma aplicabilă litigiului), precum și la plata penalităților de întârziere aferente acestor sume (2304 RON remunerații pentru hotel, 2160 RON remunerații pentru bar, 9779,2 RON remunerații pentru hotel și 9168 RON penalități pentru bar). De asemenea, reținând incidente dispozițiile art. 1350 C. civ., Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 1240 RON remunerații și 876,9 RON penalități pentru activitatea hotelului și a barului în perioada iulie 2016- aprilie 2017, precum și la penalități în continuare. Prin urmare, din aceste împrejurări rezultă cu claritate că sunt nefondate criticile care se referă la ignorarea de către instanțele de fond a autorizației licență neexclusivă încheiată în luna iulie 2016 între părți; dimpotrivă, prima instanță i-a dat efecte, stabilind cuantumul remunerației și al penalităților după data încheierii sale în acord cu prevederile acesteia, chiar dacă reclamanta afirmase în acțiunea introductivă că autorizațiile nu au produs efecte și au încetat de drept pentru motivul neplății remunerațiilor (hotărârea nefiind atacată de reclamantă, singura interesată a contesta valorificarea autorizației față de susținerile sale din acțiune). Consecutiv, Curtea de Apel a înlăturat corect argumentat aceste critici cuprinse în cererea de apel, iar recurenta nu a adus argumente noi care să permită reevaluarea situației de către instanța de recurs. Totodată, sunt vădit nefondate și susținerile privind greșita aplicare a prevederilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 (în forma aplicabilă litigiului), deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, nici pentru perioada neacoperită de autorizațiile evocate nu s-a dispus obligarea pârâtei la plata triplului remunerațiilor (cum solicitase reclamanta în principal), ci suma de 23.411,2 RON este compusă din remunerațiile aferente comunicării publice în hotel, respectiv în bar și din penalitățile determinate conform Metodologiei publicate în temeiul deciziei Directorului F. nr. 266/2011, calculate de expert de la data scadenței și până la 27.04.2017. Din această perspectivă, chiar dacă instanța de apel aduce argumente legate de corectitudinea aplicării dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. b) din legea nr. 8/1996 (referitoare la triplul remunerațiilor), ele nu sunt proprii cauzei, dar nici nu afectează legalitatea hotărârii recurate, deoarece în realitate toate criticile formulate de pârâtă prin apel (și reluate prin cererea de recurs) sunt nefondate potrivit celor arătate. Acestea fiind limitele judecății la prima instanță, neatacate de reclamantă, instanța de recurs reține că nu se poate reproșa tribunalului și curții de apel aplicarea greșită a legii în modul dezvoltat în cadrul criticilor analizate. Mai reține instanța de recurs că nu poate fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (și nici în alt caz de casare) susținerea în sensul necesității stabilirii remunerației raportat la perioada efectivă de ocupare a hotelului sau a barului, deoarece nu se identifică vreo dispoziție legală care să fi fost încălcată; în plus, cum a arătat și Curtea de Apel, Metodologia aplicabilă acestui tip de utilizare prevede sumele datorate lunar, raportat la numărul de camere din unitatea de cazare, respectiv la suprafața spațiilor de alimentație publică și nu la gradul lor de ocupare. Sunt, totodată, străine cauzei referirile la remunerația aferentă numărului de evenimente, deoarece obligarea pârâtei de către prima instanță nu a avut în vedere și acest tip de comunicare publică a operelor muzicale (în cadrul evenimentelor de tip ceremonie de căsătorie, botez, etc). Văzând toate aceste argumente, recursul va fi respins ca nefundat, în conformitate cu art. 497 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 453 alin. (1) și cu observarea criteriilor cuprinse în art. 451 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 2975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial achitat conform dovezilor (factură fiscală și extras de cont) depuse la dosarul de recurs.