ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 333/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 16 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru drepturi conexe, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la: · plata remunerației unice echitabile, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu, pentru perioada 1 august 2017 - la zi; remunerația datorată de pârâtă pentru perioada 1 aprilie 2014 - 31 august 2020 este în cuantum de 9.814 RON (la care se adaugă TVA); · plata remunerației unice echitabile, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi patrimoniale de autor cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu, începând cu 1 martie 2016 - la zi; remunerația datorată de pârâtă pentru perioada 1 martie 2016 - 31 august 2020 este în cuantum de 7.650 RON (la care se adaugă TVA); · plata daunelor-interese moratorii, pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor, datorate de la scadență până la data achitării efective și integrale a remunerațiilor datorate, conform metodologiilor în vigoare corespunzătoare fiecărui tip de remunerație. În subsidiar, în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligația de furnizare a informațiilor necesare pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, a solicitat obligarea acesteia la daune materiale cuantificate la triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, calculate potrivit situațiilor financiare publicate la registrul comerțului sau declarate la Ministerul Finanțelor, precum și potrivit situațiilor de pe site-ul Autorității Naționale pentru Turism. Prin precizarea depusă la data de 23 februarie 2021, reclamanta a arătat că remunerația datorată de pârâtă producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021 este în cuantum de 5.266 RON fără TVA, respectiv 6.372,45 RON TVA inclus; penalitățile de întârziere aferente remunerației datorate producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor, calculate până la data de 23 februarie 2021, sunt în cuantum de 3.523 RON, la care se adaugă penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate în continuare, de la 24 februarie 2021 până la achitarea integrală a remunerațiilor datorate. De asemenea, a precizat că remunerația datorată autorilor de opere audiovizuale pentru comunicare publică a operelor audiovizuale pentru perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021 este în cuantum de 5.850 RON fără TVA, respectiv 6.961,5 RON TVA inclus; penalitățile de întârziere aferente remunerațiilor datorate producătorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a operelor audiovizuale, calculate până la data de 30 noiembrie 2020, sunt în cuantum de 222 RON, la care se adaugă penalitățile de întârziere calculate la nivelul dobânzii de referință a BNR, de la data de 24 februarie 2021, până la data achitării integrale a remunerației datorate. A menționat că, la stabilirea remunerațiilor datorate, a ținut cont de perioadele în care spațiile deținute de pârâtă au fost închise ca urmare a măsurilor luate de autorități pentru combaterea pandemiei (nu a calculat remunerații pentru hotel pentru lunile aprilie și mai 2020, iar, în ceea ce privește restaurantul și barul, nu a calculat remunerații pentru perioada aprilie - august 2020). I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă Prin sentința civilă nr. 951 din data de 29 iunie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă: a admis cererea precizată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.372,45 RON cu TVA inclus, reprezentând remunerație datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu pentru perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021; a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în sumă de 3.523 RON, calculate până în 24 februarie 2021, precum și în continuare la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere până la plata efectivă a remunerațiilor datorate; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.961,5 RON cu TVA inclus, remunerație datorată autorilor de opere audiovizuale pentru perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021, precum și la plata penalităților de întârziere de 222 RON, calculate până la data de 24 februarie 2021, dar și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantumul ratei dobânzii de referința a BNR, calculate până la achitarea integrală a remunerației datorate; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.900 RON, cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 1031A din data de 23 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 951 din data de 29 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru drepturi conexe. A schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.047 RON plus TVA aferent, reprezentând remunerație pentru comunicare publică fonograme sau a reproducerilor acestora în perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021, precum și penalități de 0,1% pe zi întârziere până la plata efectivă integrală a remunerației datorate. A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.020 RON plus TVA aferent, reprezentând remunerații datorate autorilor de opere audiovizuale pentru perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021, precum și penalități până la plata efectivă integrală a remunerației datorate. A păstrat în rest sentința și a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată în apel. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1031A din data de 23 iunie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru drepturi conexe. I.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 august 2022, sub nr. x/2020. I.

Motivele de recurs Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia atacată este nelegală, fiind dată, în opinia sa, cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, republicată. Astfel, a arătat că instanța de apel a apreciat că se impune o ajustare a remunerațiilor datorate de intimata-pârâtă A. S.R.L., în sensul refacerii calculelor pentru o capacitate de cazare și o suprafață a restaurantului și a barului reduse cu 50%, nesocotind prevederile art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora metodologiile publicate în Monitorul Oficial al României sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate. A precizat că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea părții adverse la plata remunerațiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spațiile deținute, pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale; acțiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 8/1996 și ale metodologiilor incidente, niciuna dintre aceste metodologii neprevăzând posibilitatea reducerii sau a ajustării remunerațiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor, respectiv pentru comunicarea publică a operelor audiovizuale. De asemenea, a menționat că remunerațiile ce fac obiectul prezentei cauze au fost stabilite prin metodologii negociate între utilizatori și organismele de gestiune colectivă, în funcție de suprafața spațiilor/capacitatea de cazare, iar, chiar și în perioada în care activitățile de cazare/alimentație publică se desfășoară fără vreo restricție, se întâmplă adesea ca acestea să nu fie ocupate la întreaga lor capacitate, ceea ce nu înseamnă că ar trebui să se aplice o remunerație calculată prin raportare la capacitatea/suprafața efectiv ocupată, deoarece nu există o astfel de prevedere în metodologiile incidente, iar art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 prevede că "nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate". Recurenta-reclamantă a subliniat că art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 și metodologiile incidente conțin dispoziții legale imperative, de la care nu se poate deroga. I.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Intimata-pârâtă a susținut că în mod corect curtea de apel a reținut că este de notorietate că, și după expirarea stării de urgență, activitatea economică în domeniul hotelier și de alimentație publică a fost fluctuantă, că urmare a diverselor politici de restricție la nivel național sau local, în funcție de incidența ratelor de infectare, și a apreciat că, pentru perioada mai 2020 - februarie 2021, în privința hotelului, respectiv, septembrie 2020 - februarie 2021 în privința restaurantului și a barului, este rezonabil a se face calculul remunerațiilor datorate pornind de la ipoteza unei medii de 50% din capacitatea utilizabilă, în raport de hotărârile și restricțiile impuse de autorități și care, nefiindu-i imputabile, au făcut-o să funcționeze, în medie, la jumătate din capacitate. A precizat că a beneficiat de certificatul pentru situații de urgență tip 1 nr. x din data de 16 aprilie 2020, eliberat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, ca urmare a întreruperii totale de activității în starea de urgență; pe toată perioada ulterioară, până la pronunțarea hotărârii, nu a desfășurat activități comerciale, astfel cum a rezultat și din documentele contabile pe care le-a anexat. Ca atare, a apreciat că datorează remunerația redusă la jumătate pentru perioada 17 martie 2020 - 28 februarie 2021, cum corect, în opinia sa, a reținut instanța de apel. Recurenta-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru drepturi conexe a depus răspuns la întâmpinare, prin care, în esență, a solicitat îndepărtarea susținerilor părții adverse, ca fiind neîntemeiate și nefondate, arătând, totodată, că intimata-pârâtă nu a formulat apărări raportat la argumentele aduse în susținerea recursului, ci doar a redat aprecieri cu privire la situația de fapt și la incidența la nivel național a unor restricții impuse de instituirea stării de alertă, fără a face vreo referire cu privire la incidența în cauză a art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 precum și a normelor metodologice incidente care conțin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. A mai susținut recurenta-reclamantă și că instanța de apel, precum și partea adversă au ignorat dezlegările date de Curtea Constituțională și de Înalta Curte de Casație și Justiție relativ la natura metodologiilor care reglementează relațiile dintre utilizatorii (prin comunicarea publică a fonogramelor) și titularii de drepturi reprezentanți de organismele de gestiune colectivă, precum și valoarea remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ. A arătat că metodologiile incidente reflectă voința și libertatea de negociere a părților implicate (atunci când metodologia este stabilită prin protocol), pe care acestea trebuie să și le exercite cu bună-credință, aspecte reținute atât în legea națională, cât și în Directiva 2014/26/EU. A subliniat că în acest sens s-a statuat și în practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că metodologia reprezintă contractul-cadru al părților care au stabilit condițiile de licențiere și tarifele aplicabile utilizării drepturilor de autor și drepturilor conexe. În opinia recurentei-reclamante cele evidențiate de instanța supremă trebuie coroborate și cu considerentele decizie nr. 1061/2009 a Curții Constituționale, în cuprinsul cărora s-a arătat că metodologiile negociate au natura unui contract-cadru între părți - legea părților - și au aplicabilitate generală în domeniul reglementat. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din data de 2 noiembrie 2022, în temeiul art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 28 februarie 2023, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: În speță, curtea de apel, judecând în limitele învestirii sale, a admis apelul pârâtei A. S.R.L. și a scăzut remunerațiile pretinse pentru audiovizual la o sumă totală de 5.020 plus TVA și penalități, iar pentru comunicarea publică de fonograme sau reproduceri la suma de 5.047 RON plus TVA și penalități. Astfel, curtea de apel a înlăturat criticile apelantei-pârâte referitoare la acordarea TVA, reținând că, față de cele statuate prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza 501/19, decizia nr. 48/2017 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a devenit caducă, precum și că, în speță, raporturile erau de natură contractuală, fiind încheiat contractul nr. x din data de 1 aprilie 2010 în vederea obținerii autorizației neexclusive de utilizare a muzicii în spațiile: restaurant, bar și hotel două stele. Însă, deși reclamanta a înlăturat de la calcul remunerațiile aferente a două luni (aprilie și mai 2020) pentru activitatea de cazare și a patru luni (aprilie- august 2020) pentru activitatea de restaurant și bar, când activitățile respective au fost închise în urma stării de urgență decretate la începutul pandemiei covid, instanța de apel a apreciat că situația în care s-a aflat pârâta din rațiuni independente de voința ei în perioada invocată în cererea de apel - 17 martie 2020 până la 28 februarie 2021 - impune, într-adevăr, o ajustare a datoriilor sale, chiar dacă nu în sensul ștergerii totale a acestora. A arătat că este de notorietate că, chiar și după expirarea stării de urgență, activitatea economică în domeniul hotelier și de alimentație publică (restaurant, bar) a fost fluctuantă, ca urmare a diverselor politici de restricție la nivel național sau local, în funcție de incidența ratelor de infectare - au existat perioade în care s-au dispus închideri totale sau parțiale ale unităților hoteliere și ale restaurantelor în funcție de rata locală de incidență, au existat perioade în care a fost permisă continuarea activității în diverse limite (50% din capacitate, 2/3 din capacitate ș.a.m.d.), dar și perioade în care activitatea a putut continua fără restricții. Ca atare, a apreciat că, per ansamblu, pentru perioada mai 2020 - februarie 2021 în privința hotelului, respectiv septembrie 2020 - februarie 2021 în privința restaurantului și a barului, este rezonabil a se face calculul remunerațiilor datorate pornind de la ipoteza unei medii de 50% din capacitatea utilizabilă în raport de hotărârile și restricțiile impuse de autorități și care, nefiind imputabile pârâtei, au făcut-o să funcționeze, în medie, la jumătate din capacitate. Așadar, a considerat că se impune realizarea calculelor pentru o capacitate de cazare redusă cu 50% și pentru o suprafață a restaurantului și a barului reduse cu 50% pentru perioadele menționate, ceea ce implică aplicarea unor trepte inferioare de remunerații, însă fără a fi cu totul eliminate, de vreme ce în perioada invocată nu au fost total închise prin lege activitățile, iar din datele contabile rezultă că a existat un rulaj. Prioritar, Înalta Curte reține că, în speță, nefiind atacată cu recurs, a dobândit autoritate de lucru judecat, dezlegarea dată, prin decizia recurată, chestiunii privind obligarea pârâtei la plata remunerațiilor cu TVA-ul aferent, ca urmare a înlăturării de la aplicare a deciziei nr. 48/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin criticile formulate, recurenta-reclamată Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru drepturi conexe a susținut nelegalitatea deciziei atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 și a nesocotit normele cuprinse în metodologiile incidente, atunci când a apreciat că se impune refacerea calculelor privind remunerațiile datorate de către intimata-pârâtă pentru o capacitate de cazare și o suprafață a restaurantului și a barului reduse cu 50%. Totodată, a apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă scăderea cifrei de afaceri a părții adverse, în sensul celor susținute de către aceasta. Față de cele invocate prin motivele de recurs, Înalta Curte, va proceda la analiza acelei critici, care subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., tinde a demonstra nelegalitatea hotărârii, fără a putea formula aprecieri cu privire la valoarea dată de către instanța de apel probelor administrate în cauză, întrucât o atare verificare ar viza temeinicia soluției, ceea ce nu este permis în faza procesuală a recursului, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Ca atare, urmează a cerceta legalitatea deciziei atacate, prin care instanța de apel a dispus reducerea cuantumului remunerațiilor la plata cărora a fost obligată pârâta către reclamantă, în raport de prevederile art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, pretins a fi greșit aplicate. În cauză, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru drepturi conexe a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata remunerațiilor reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a celor reprezentând drepturi patrimoniale de autor cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale, în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 și a metodologiilor incidente (Decizia ORDA nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 60/2019, respectiv Decizia ORDA nr. 173/2017). Potrivit art. 112 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 (Capitolul V - Dispoziții comune autorilor, artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de înregistrări sonore și audiovizuale): "pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă", iar "cuantumul acestei remunerații se stabilește prin metodologii". Metodologiile, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (2) și (3) și art. 164 alin. (1) din același act normativ, se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu: reprezentanții structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel național, și câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliți pe baza cifrei de afaceri, cu condiția ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe propria răspundere (Instituțiile publice, inclusiv societățile publice de radiodifuziune și de televiziune, care fac parte din comisia de negociere, sunt exceptate de la declararea cifrei de afaceri); câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor la nivel local sau, în lipsa acestora, a reprezentanților a 2 utilizatori locali notificați de organismele de gestiune colectivă și care depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor acordul de participare în respectiva comisie. Potrivit procedurii reglementate de art. 165 din Legea nr. 8/1996, înțelegerea părților cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În cazul în care părțile nu pot stabili metodologii prin negociere, acestea pot recurge la mediere, iar în situația în care părțile nu au convenit asupra metodologiei prin negociere sau mediere, pot să se adreseze instanței de judecată. Astfel, raportat la dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte reține că metodologiile astfel elaborate (potrivit procedurii legale prevăzute de Legea nr. 8/1996) au natura juridică a unei convenții încheiate între părțile prestabile prin legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, guvernând raporturile juridice dintre acestea și stabilind drepturi și obligații pentru toate părțile cărora li se adresează. Această constatare este în consens și cu cele statuate de Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1061/2009, la care a făcut trimitere recurenta-reclamantă și prin care instanța de contencios constituțional a reținut că metodologiile au natura unui contract-cadru între părți. Totodată, art. 165 alin. (7) din același act normativ, a cărui încălcare o susține recurenta-reclamantă, prevede că: "Hotărârea definitivă cu privire la metodologii se comunică părților, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate". Ca atare, prin metodologii nu este stabilită doar modalitatea de calcul a remunerațiilor, ci și reducerile ce pot fi acordate, nefiind permisă o extindere la alte situații decât cele în mod expres arătate în cuprinsul acestora. Or, în metodologiile invocate de către recurenta-reclamantă, aplicabile speței, nu se regăsește vreo dispoziție în sensul reținut de către instanța de apel, care a înțeles ca, la efectuarea calculelor (în privința hotelului, pentru perioada mai 2020 - februarie 2021; pentru restaurant și bar, referitor la perioada septembrie 2020 - februarie 2021), să se raporteze la o capacitate de cazare redusă și la o suprafață a restaurantului și a barului reduse cu 50%, acordând, astfel, intimatei-pârâte o reducere a cuantumului remunerațiilor datorate neprevăzută de metodologiile incidente, la care trimit, în mod imperativ, dispozițiile legale anterior enunțate. Procedându-se în această modalitate, cuantumul remunerațiilor datorate de către intimata-pârâtă stabilit de către instanța de apel nu are suport legal, fiind calculat în mod subiectiv și cu nesocotirea dispozițiilor art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, împrejurare de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, Înalta Curte reține că apărările formulate de către intimata-pârâtă nu au puterea de a înlătura caracterul fondat al recursului, susținerile părții nereprezentând altceva decât reluarea unor aspecte de fond relevate prin cererea de apel și exprimarea acordului cu privire la considerentele reținute de către instanța de apel în adoptarea soluției de diminuare a cuantumului remunerațiilor la plata cărora a fost obligată. Astfel, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru ca, în rejudecarea apelului, criticile pârâtei referitoare la cuantumul remunerațiilor la a căror plată a fost obligată de prima instanță să fie analizate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996, inclusiv din perspectiva reducerilor ce pot fi acordate la plata remunerațiilor, și, implicit, a metodologiilor incidente în cauză. Prin urmare, față de cele anterior reținute în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.