ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2021

HOTĂRÂRE

08.04.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la 2 septembrie 2020, sub nr. x/2020, în urma disjungerii din dosarul nr. x/2020, contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat, în contradictoriu cu intimații A. și B., ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea actelor de executare silită demarate în dosarul de executare nr. x/2019 al B.E.J. C. și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 5675 din 3 decembrie 2020, Judecătoria Oradea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competența de soluționare a cauzei.

În motivarea soluției, a avut în vedere prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.’’ În continuare, a arătat că alin. (2)

al aceluiași articol dispune în sensul că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, iar potrivit alin. (3), dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

A apreciat că noțiunea cuprinsă în textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată lato sensu, întrucât finalitatea acestei dispoziții este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă ce fundamentau, sub vechea reglementare, formularea unor cereri de strămutare. Rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze această situație a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare cu părtinire a cauzei din pricina calității părților.

Pentru soluționarea excepției, instanța a considerat relevante și prevederile nou introduse ale alin. (2)

al art. 127 C. proc. civ., citate anterior. La baza acestei completări legislative au stat argumentele expuse în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale numai în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă. Curtea a apreciat că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, întrucât instanța din care face parte cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte în proces. Totodată, s-a arătat că noțiunea de judecător este una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu.

Aceste constatări trebuie privite în corelație cu aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 7 din 16.05.2016, pronunțate în recurs în interesul legii, prin care s-a reținut că scopul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței, iar alin. (3) al aceluiași articol indică expres și limitativ subiecții pe care înțelege să îi plaseze în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) din același cod, printre care se regăsește și procurorul.

În speță, contestația la executare a fost formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în nume propriu, împotriva intimaților, care au și aceștia calitatea de procuror.

Referitor la competența materială de drept comun pentru soluționarea cauzei, dacă s-ar exclude calitatea specială a părților, ar fi incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 712 din cod, iar competentă ar fi Judecătoria Oradea, deoarece, la data sesizării organului de executare, sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (ce are calitatea de debitor) se află în raza de competență a Judecătoriei Oradea.

Având în vedere dispozițiile art. 127 C. proc. civ. mai sus amintite, în ipoteza în care un procuror din cadrul Parchetului contestator, ar avea calitatea de reclamant/contestator, ar fi necontestat aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile alin. (1), astfel cum a fost modificat, deoarece Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este corespunzător în grad jurisdicțional Tribunalului Bihor, fiind instanță superioară Judecătoriei Oradea.

Instanța a apreciat că judecarea unei cereri formulată de un Parchet corespunzător în rang jurisdicțional instanței superioare instanței competente, nu îndeplinește garanțiile de imparțialitate obiectivă la care se referă atât instanța europeană, cât și Curtea Constituțională ori Înalta Curte de Casație și Justiție în deciziile nr. 7/2016 și nr. 290/2018.

Astfel, chiar dacă în cuprinsul art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. nu sunt prevăzute expres și Parchetele atunci când au calitatea de reclamant, s-a considerat că aceasta reprezintă o simplă omisiune a legiuitorului, de a face trimitere în cuprinsul alin. (3) al art. 127 C. proc. civ. la dispozițiile alin. (2)

al aceluiași articol de lege. Din moment ce simpla calitate de procuror ori grefier în cadrul Parchetului conduce la aplicarea dispozițiilor obligatorii ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult atunci când chiar instituția ce cumulează atât puterea jurisdicțională și calitatea de parte formulează cereri în instanță, ar trebui să devină aplicabile dispozițiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. Argumentele Curții Constituționale prezentate în Decizia nr. 290/2018, referitoare la interpretarea noțiunii de judecător lato sensu pot fi interpretate prin analogie, întrucât o astfel de interpretare urmărește scopul expres arătat de Curte, acela de a asigura garanții privitoare la imparțialitatea obiectivă a judecătorului cauzei.

Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1187 din 24 februarie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de contestator, și a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competența de soluționare a contestației la executare. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, a constatat că executarea silită a fost încuviințată la cererea creditorilor, care au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Cererea de încuviințare a executării silite, în care se consideră că creditorii au calitatea de reclamanți în înțelesul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., a fost depusă la Judecătoria Oradea, care a și admis-o.

Așadar, deși creditorii aveau posibilitatea de a uza de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în situația în care apreciau că dispoziția se aplică și cazului din speță, unde calitatea de debitor (pârât) o are un parchet și nu un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanță, aceștia au ales să sesizeze, în calitate de instanță de executare, instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitoarei.

Prin urmare, a considerat prima instanță că, în mod legal, a fost încuviințată executarea silită de Judecătoria Oradea prin încheierea civilă nr. 4626/30.07.2019 în dosarul nr. x/2019, aceasta dobândind calitatea de instanță de executare în temeiul art. 651 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, în speță, creditorii nu au înțeles să uzeze de dispozițiile art. 127 alin. (2) din același cod, care prevede un caz de competență teritorială facultativă.

În aceste condiții, a apreciat că Judecătoria Oradea, ca instanță de executare, este competentă să soluționeze orice incident intervenit pe parcursul executării silite, inclusiv prezenta contestație la executare.

În plus, cu privire la dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., invocate de Judecătoria Oradea ca temei pentru admiterea excepției necompetenței sale teritoriale, a arătat că acestea nu pot fi incidente în cauză. Chiar dacă s-ar putea admite că este vorba de o omisiune a legiuitorului și că nu există nicio justificare pentru excluderea parchetelor din cuprinsul acestor dispoziții, este inadmisibilă stabilirea prin analogie de norme de competență teritorială exclusivă a instanței, iar dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2)

și alin. (3) instituie în mod expres norme de competență teritorială exclusivă numai pentru situația în care are calitatea de reclamant un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanță, nefăcându-se mențiune despre parchete.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în speță, competența soluționării contestației la executare revine Judecătoriei Oradea, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei de față îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimații A. și B., prin care a solicitat să se dispună anularea actelor de executare silită demarate în dosarul de executare nr. x/2019 al B.E.J. C. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Art. 651 alin. (1) din același cod prevede că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’

Având în vedere că debitorul contestator Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor are, la data sesizării organului de executare, sediul în Mun. Oradea, str. x, Înalta Curte reține că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Oradea.

Împrejurarea că, prin încheierea civilă nr. 4626/30.07.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Oradea a încuviințat executarea silită privind pe creditorii A. și B. și pe debitorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 932/2019, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2018, nu este de natură să atragă în mod automat competența acesteia și pentru soluționarea contestației la executare, atâta timp cât sediul debitorului se află în municipiul Oradea, neexistând niciun text de lege care să statueze că instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite este competentă să soluționeze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestațiile la executare.

Înalta Curte nu poate da eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (1), (2)

și 3 C. proc. civ., care ar atrage competența teritorială de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competență teritorială exclusivă și unitățile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanța de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menționate și parchetele.

Textul instituit prin art. 127 C. proc. civ. este menit să garanteze imparțialitatea obiectivă a instanței, însă doar în contextul calității părții de judecător/instanță de judecată, procuror, asistent judiciar sau grefier și nu se poate aplica pentru alte situații care nu au fost prevăzute în mod expres de către legiuitor.

Pentru considerentele înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Oradea.