ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 742/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pârâtul A. a formulat recurs împotriva încheierii din 8 august 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a constatat că nu există conflict negativ de competență între completele specializate ale Tribunalului Dâmbovița și s-a dispus restituirea, pe cale administrativă, a prezentei cauze către Tribunalul Dâmbovița, în vederea continuării judecății.

Cererea de recurs nu a fost motivată, fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 8 august 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că, la apelul nominal, au lipsit părțile, iar niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

La 18 noiembrie 2019, recurentul-pârât a formulat cerere de repunere pe rol.

Prin rezoluția emisă la 19 noiembrie 2019, Înalta Curte a stabilit termen de judecată la data de 12 martie 2020, în vederea discutării cererii de repunere pe rol și soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 C. proc. civ. de la 1865, "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an..."

Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, perimarea se poate constata și din oficiu.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, de la data când a intervenit suspendarea, 22 noiembrie 2018 și până la data la care instanța a repus cauza, din oficiu, pe rol a trecut mai mult de 1 an, timp în care niciuna din părți nu a îndeplinit vreun act de procedură prin care să fie întrerupt cursul suspendării, lăsând cauza în nelucrare pentru o perioadă ce depășește termenul reglementat de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Cât privește cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-pârât la 18 noiembrie 2019, aceasta a fost respinsă de instanță, având în vedere că recurentul-pârât nu a cerut și judecarea cererii în lipsă, solicitarea neputând fi asimilată cu un act de procedură care să conducă la întreruperea termenului de perimare.

Astfel, formularea cererii de repunere pe rol, neurmată de repunerea efectivă pe rol și lipsită de intenția continuării judecății, prin neformularea unei cereri de judecată în lipsă, nu are efecte juridice în planul sistării perioadei de timp în raport de care este prevăzută sancțiunea perimării.

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenția clară de a continua judecata, situație față de care o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate nu are, prin ea însăși, doar prin simpla formulare, această funcție.

Pe cale de consecință, Înalta Curte a constatat existența, în continuare, a unei lipse de diligență din partea părții, care nu a urmărit a se dispune repunerea cauzei pe rol și finalizarea procesului, reținând, astfel, și inexistența în speță a unei cauze care ar fi putut întrerupe cursul perimării.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de un an se datorează culpei părții, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată perimat recursul cu a cărui soluționare a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din 8 august 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.