ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 711/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data 6 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Agenția Națională de Administrare Fiscală obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 252.556,98 RON, cu dobânda legală de la data înregistrării prezentei cereri și până la plata efectivă a obligației bănești, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri, constând în taxă judiciară de timbru, cheltuieli de asistență și reprezentare și onorariu de avocat.

1.2. Sentința Tribunalului Cluj

Prin sentința civilă nr. 293 din 10 iunie 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 55.435,12 RON, cu titlu de pretenții, reprezentând cheltuieli de judecată realizate în faza de recurs, în cadrul dosarului nr. x/2015; a obligat aceleași pârâte, în solidar, la plata sumei de 7.213,70 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

1.3. Decizia Curții de Apel Cluj, secția I civilă

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Prin decizia civilă nr. 25/A/2020 din 18 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 293 din 10 iunie 2019 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul obligării pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, în solidar, la plata sumei de 10.481,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea reclamantei; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate; a respins apelurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

2.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 27 august 2019, sub nr. x/2018/a1, reclamantă Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Agenția Națională de Administrare Fiscală, completarea sentinței civile nr. 293/2019 a Tribunalului Cluj, cu privire la capătul de cerere accesoriu, având ca obiect obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii legale de la data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a obligației bănești.

2.2. Sentința Tribunalului Cluj

Prin sentința civilă nr. 494 din 14 octombrie 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Agenția Națională de Administrare Fiscală privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 293/2019, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, și, în consecință, a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 293/2019, în sensul că a obligat aceste pârâte, în solidar, la plata dobânzii legale de la data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a obligației bănești.

2.3. Decizia Curții de Apel Cluj, secția I civilă

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Prin decizia civilă nr. 26/A/2020 din 18 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și, în parte, apelul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 494 din 14 octombrie 2019 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. de obligare a pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, în solidar, la plata dobânzii legale de la data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a obligației bănești; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 25 din 18 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 iunie 2020, sub nr. x/2018, și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 8.

Prin cererea de recurs formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și admiterea apelului astfel cum a fost motivat. A susținut următoarele:

În privința cheltuielilor de judecată din prezentul dosar, instanța de apel a apreciat că, potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ., în această categorie se includ și cheltuielile cu transportul, cu cazarea și alte cheltuieli necesare pentru buna administrare a procesului și le-a acordat în întregime, justificate fiind de deplasarea reprezentantului legal al reclamantei la toate termenele de judecată, fără a ține cont de faptul că au fost acordate mai multe termene pentru lipsa dosarului de fond, amânarea cauzei din acest motiv nefiind culpa pârâtei recurente. A arătat că au fost admise toate cheltuielile de transport și cazare, fără a se analiza dacă acestea sunt justificate, sens în care a invocat faptul că reclamanta a depus pentru parcurgerea aceluiași traseu chitanțe pentru combustibil în sume diferite.

În legătură cu onorariului avocațial de 5.000 RON, instanța de apel a considerat că nu este disproporționat raportat la dificultatea redusă a cauzei. Soluția este greșită, întrucât reclamanta avea posibilitatea de a solicita cheltuielile în cadrul litigiului care le-a generat, aceasta neindicând, nici în acel dosar și nici în cel prezent, niciun motiv întemeiat pentru care nu a putut cere onorariul la vremea derulării litigiului de bază, astfel că se impunea admiterea apelului pârâtei și respingerea cererii.

Pe de altă parte, suma de 5.000 RON onorariu de avocat este aproximativ la fel cu suma acordată ca onorariu orar pentru litigiul din dosarul nr. x/2015. Or, prin decizia atacată sunt interpretate greșit dispozițiile legale privind criteriile pe baza cărora se pot acorda cheltuieli de judecată întrucât se reține că, deși cauza nu a fost complexă, a durat, totuși, câteva termene la care avocatul s-a prezentat în instanță, în condițiile în care au fost acordate cheltuieli distincte pentru deplasările la instanță.

În ceea ce privește soluției asupra onorariului orar, recurenta-pârâtă a învederat că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 451 C. proc. civ. și ale Statutului profesiei de avocat, sens în care a susținut că nu este permis a se factura aceleași activități, realizate de avocați diferiți, fiind încălcat principiul suportării de partea care a pierdut procesul doar a cheltuielilor necesare.

Cu referire la anexa la factura nr. x/31.01.2018, care conține ca detalii parcurgerea raportului de admisibilitate a recursurilor și comunicare punct de vedere, instanța de apel a apreciat că este justificată facturarea unei ore, arătând că în acel onorariu nu se cuprinde doar lecturarea raportului, ci și acordarea consultațiilor clientei, ceea ce validează susținerea anterioară în sensul că s-au facturat de mai multe ori aceleași activități, după bunul plac al reclamantei, fără ca instanța să cenzureze aceste cheltuieli.

Cât privește soluția legată de onorariului de succes, a arătat că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 451 C. proc. civ. și ale art. 125 și 129 din Statutul profesiei de avocat. Astfel, a fost ignorată jurisprudența CEDO conform căreia partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. A susținut că nu datorează onorariu de succes, stabilirea unor clauze între client și avocat producând efecte juridice numai între părți, nu și față de terți. De altfel, onorariul de succes nu trebuie suportat de partea care a pierdut procesul, deoarece o astfel de cheltuială nu este imputabilă acestei părți, constituind o recompensă suplimentară pentru munca prestată de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu.

Instanța de apel a respins greșit și critica potrivit căreia onorariul de succes a fost încasat ulterior finalizării procesului, soluția fiind dată cu încălcarea normelor de drept material. Or, încasarea acestui onorariu, ulterior finalizării litigiului, permite părții care a câștigat procesul să stabilească arbitrar cheltuieli de judecată care să împovăreze partea adversă, în speță, onorariul de succes nefiind încasat la momentul finalizării dosarului nr. x/2015, care s-a aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și a susținut următoarele:

Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 453 alin. (1) și art. 454 C. proc. civ. reținând că reducerea onorariului de succes de către prima instanță a fost făcută cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Or, nu este justificată suma de 50.000 RON doar pentru prezența la un singur termen de judecată.

În mod eronat a reținut instanța de apel că onorariul de succes a fost menționat în contractul de asistență juridică și poate fi solicitat, cu titlu complementar, alături de onorariul orar. De altfel, onorariul de succes se negociază între client și avocat și nu poate fi perceput pârâtei, întrucât acesta nu reprezintă volumul de muncă depus de avocat și nici executarea obligației sale de diligență. Cu referire la decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce reflectă jurisprudența CEDO, recurenta-pârâtă a învederat că onorariul de succes nu trebuie suportat de partea care a pierdut procesul deoarece o astfel de cheltuială, neefectuată până la data judecării procesului, nu este imputabilă părții căzută în pretenții, iar partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

În mod greșit s-a reținut în hotărârea recurată că suma de 50.000 RON, reprezentând onorariu de succes, este o sumă rezonabilă având în vedere natura, complexitatea litigiului, precum și activitatea desfășurată de apărător. Cu privire la aceste aspecte, urmează a se constata complexitatea redusă a cauzei, în sensul că la instanța de fond au fost trei termene de judecată, iar la Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul s-a soluționat la primul termen de judecată. Nu se poate susține nici noutatea litigiului din perspectiva criteriilor legate de complexitate ori dificultate, nici din cea a naturii juridice a actelor administrative fiscale atacate sau a valorii obligațiilor fiscale și, pe cale de consecință, o complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaților, cât și în soluționarea pricinii de către instanța de judecată.

De asemenea, hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor privind răspunderea civilă delictuală și a celor ale C. proc. civ. care vizează plata cheltuielilor de judecată, întrucât s-a dispus obligarea recurentei-pârâte la plata unor sume stabilite după soluționarea definitivă a litigiului dintre părți, iar aceste sume nu au legătură cu prestația avocatului în cauza respectivă. Prin urmare, onorariile solicitate de reclamantă și acordate de către instanța de judecată sunt nelegale în raport de prevederile legale incidente în cauză, care stabilesc că partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, deci a cheltuielilor efectuate strict pentru reprezentarea în fața instanțelor de judecată a reclamantei și nu pentru alte aspecte, precum punerea în executare a hotărârii, care în cazul de față ar fi însemnat doar formularea unei cereri și anexarea hotărârii.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 128 - 130, art. 134 - 135 din Statutul profesiei de avocat, precum și ale art. 28 și art. 30 din Legea nr. 51/1995 și a invocat nulitatea contractului de asistență juridică încheiat între societatea reclamantă și reprezentantul său convențional, susținând că acesta conține un pact de quota litis, cu atât mai mult cu cât onorariile stabilite ulterior soluționării cauzei sunt mult mai mari decât onorariile stabilite pentru presupusa executare a hotărârii judecătorești.

Astfel, trebuie avut în vedere că onorariul avocațial este suma de bani ce reprezintă contravaloarea serviciilor de specialitate prestate de un avocat clientului său, stabilit într-o sumă fixă pentru un serviciul profesional indiferent de rezultatul obținut, pe când, onorariul de succes este onorariul pe care avocatul are dreptul să-l solicite și să-l obțină în completarea onorariului fixat, în funcție de rezultat.

Ca atare, contractul încheiat de către părți prin care se stabilește un onorariu mult mai mare decât cel necesar redactării și susținerii cauzei este afectat de nulitate întrucât nu a fost încheiat un contract aleatoriu în care să existe posibilitatea unui câștig, dar și riscul unei pierderi, ci a fost încheiat existând certitudinea asupra obținerii rezultatului în condițiile în care organele fiscale sunt obligate să restituie sumele plătite către bugetul de stat pentru care, prin hotărâre judecătorească, s-a dispus anularea deciziilor în temeiul cărora au fost stabilite și plătite de contribuabil. Acest onorariu a fost stabilit știindu-se că nu există riscul unei pierderi, deoarece organele fiscale sunt obligate prin Codul de procedură fiscală să restituie aceste sume ce au fost achitate în baza unor titluri anulate de instanțele de judecată și nu îndeplinește sub nicio formă condiția proporționalității raportat la natura și complexitatea cauzei, după cum nu îndeplinește nici condiția echității. Valoarea însumată a onorariilor trebuie să fie echitabilă și justificată, iar onorariul solicitat de reclamantă nu îndeplinește aceste cerințe, reprezentând un pact de quota litis în condițiile în care onorariul fixat pentru reprezentare este mult inferior sumelor solicitate cu titlu de onorariu de succes pentru punerea în executare a hotărârii, aspect care, de altfel, nu are vreo legătură cu rezultatul litigiului.

La data de 19 iunie 2020 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, dosarul nr. x/2018, repartizat aleatoriu spre soluționare completului de judecată CF x, recursul formulat de Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 26/A/2020 din 18 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Prin încheierea din 15 iulie 2020, cauza a fost înaintată completului de filtru CF x, în temeiul prevederilor art. 111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375 din 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, coroborat cu dispozițiile art. 147 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, ulterior, prin încheierea din data de 1 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2018.

Recurenta Societatea A. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și a susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente: O.G. nr. 13/2011, art. 1531 și 1535 C. civ.

A arătat că esența motivării instanței de apel se bazează pe inaplicabilitatea dispozițiilor menționate, prin raportare la art. 10 din ordonanță, întrucât obligația principală (aceea de plată a onorariului de avocat din dosarul nr. x/2018) nu ar fi fost scadentă.

În realitate, obligația de plată a cheltuielilor de judecată de către partea care a căzut în pretenții, atunci când s-a solicitat de către partea câștigătoare, indiferent dacă în cadrul respectivului proces sau pe cale separată, este cu certitudine scadentă la momentul "căderii în pretenții", respectiv al soluționării definitive a procesului. Instanțele de judecată pot, în situația prevăzută art. 451 alin. (2) C. proc. civ., să reducă cuantumul onorariului de avocat, ceea ce nu pune însă sub semnul îndoielii existența însăși a obligației, fiind vorba de o modificare post factum, ulterioară nașterii acesteia și, implicit, scadenței.

A considera că, în speță, obligația principală nu ar fi fost scadentă apare cu totul paradoxal față de soluția de admitere (chiar dacă parțială, cu reducerea cuantumului prin aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.) a capătului principal de cerere în dosarul nr. x/2018 de către prima instanță prin sentința civilă nr. 293/10.06.2019, soluție menținută și în apel prin decizia nr. 25/18.02.2020, pronunțată în aceeași zi cu decizia recurată. Este cert că, în cazul în care obligația principală nu ar fi fost încă scadentă, astfel cum a apreciat instanța de apel, o soluție de obligare la plată nu ar fi fost posibilă.

Prin întâmpinare, reclamanta A. S.R.L. a arătat că recursurile declarate de pârâte nu conțin critici care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea lor, ca nefondate.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care a solicitat admiterea recursului.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. ca nefondat și menținerea deciziei nr. 26/18.02.2020 ca legală.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în contradictoriu cu recurentele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a formulat, prin întâmpinare, concluzii de admitere a recursurilor declarate de aceste părți.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamanta A. S.R.L., pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a arătat că își menține motivele de recurs și solicită în continuare admiterea acestuia, casarea deciziei civile nr. 25/A/18.02.2020 a Curții de Apel Cluj și, în consecință, admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Rapoartele întocmite în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. au fost analizate în completul filtru, fiind comunicate părților, iar, prin încheierile din 18 februarie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei nr. 25 din 18 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 26 din 18 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține, cât privește situația de fapt dedusă judecății astfel stabilită de instanțele de fond, că prin sentința civilă nr. 2582/14.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., s-a dispus anularea în parte a deciziei de impunere nr. x/04.12.2013 emisă de AJFP Cluj în cu referire la suma de 8.344.199 RON (contribuție clawback percepută excedentar) și anularea deciziei de soluționare nr. 250/26.08.2014 emisă de ANAF, fiind obligată AJFP Cluj la restituirea către A. S.R.L. a sumei de 8.344.199 RON și la plata, în solidar cu ANAF, a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia civilă nr. 1455/02.04.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de AJFP Cluj și ANAF împotriva sentinței civile nr. 2582/14.10.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cercetând dosarul nr. x/2015, instanța de fond a reținut că, în faza recursului, reclamanta a arătat că în ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente, acestea vor fi solicitate pe cale separată. Ca atare, în prezentul litigiu, reclamanta a pretins restituirea sumei totale de 252.556,98 RON, cu dobânda legală de la data înregistrării prezentei cereri și până la plata efectivă a obligației bănești, suma reprezentând parte din onorariul avocațial achitat pentru serviciile juridice prestate cu privire la declararea și soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a cererilor de recurs formulate de pârâtele AJFP Cluj și ANAF în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 293/10.06.2019, Tribunalului Cluj a constatat că suma solicitată a fost defalcată conform facturilor, rapoartelor de activitate (anexă la fiecare factură) și dovezilor de încasare, facturile nr. x/31.10.2017, y/29.11.2017, z/31.01.2018 și x/30.03.2018 fiind emise pentru onorariile orare ale avocaților care au asigurat pregătirea și susținerea apărării reclamantei în dosarul nr. x/2015, iar facturile nr. x/26.04.2018, y/3.05.2018 și x/25.05.2018 pentru onorariul suplimentar convenit potrivit prevederilor art. IV alin. (2) din actul adițional nr. x/14.05.2015 la contractul de asistență juridică nr. x/18.02.2014, reprezentând procent de 1,75% din sumele recuperate prin încasare sau compensare a contribuției clawback ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015

Analizând înscrisurile depuse în susținerea acțiunii, tribunalul a reținut că: din suma de 3.177,65 RON (inclusiv TVA), solicitată în baza facturii BSPV nr. x/31.10.2017, în valoare totală de 4.554,67 RON, doar suma de 7,8 RON reprezentând cheltuieli și alte servicii poate fi pusă în legătură cu dosarul nr. x/2015, respectiv cheltuieli poștale; cât privește diferența pretinsă de către reclamantă, din cuprinsul facturii a rezultat că aceasta reprezintă în fapt onorariu avocațial aferent altor proceduri, respectiv "recuperare sume neacordate prin decizia nr. 4685/12.10.2018 - dosar x/2014", respectiv "recuperare creanța/insolvență B. S.R.L."; au fost dovedite sumele de 145,27 RON (inclusiv TVA), în baza facturii BSPV nr. x/29.11.2017, de 556,56 RON (inclusiv TVA), în baza facturii BSPV nr. x/31.01.2018, respectiv de 4.725,49 RON (inclusiv TVA) în baza facturii BSPV nr. x/30.03.2018, așadar un total de 5.435,12 RON reprezentând contravaloarea onorariilor orare stabilite pentru reprezentare în dosarul nr. x/2015 în faza recursului.

În ceea ce privește suma de 64.693,22 RON solicitată în baza facturii BSPV nr. x/26.04.2018, suma de 109.074,73 RON solicitată în baza facturii BSPV nr. x/3.05.2018 și suma de 70.184,06 RON solicitată în baza facturii BSPV nr. x/25.05.2018, reprezentând onorariu de succes, tribunalul a apreciat că susținerile pârâtelor în sensul inadmisibilității obligării la plata acestuia sunt neîntemeiate și că, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța are dreptul de a reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, sens în care a redus această parte a cheltuielilor de judecată la suma de 50.000 RON.

Relativ la cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, tribunalul a reținut că reclamanta este partea care a câștigat procesul, pârâtele urmând a fi obligate la plata acestora. Cât privește cuantumul lor, a apreciat, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, că aceasta poate fi acordată în limita pretențiilor admise, respectiv într-un cuantum de 2.213,70 RON, iar, în legătură cu onorariul avocațial solicitat, raportat la considerente referitoare la aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., față de complexitatea extrem de redusă a acestei proceduri, a dispus reducerea lui la suma de 5.000 RON.

În apel, soluția instanței de fond a fost schimbată în parte, doar în ceea ce privește obligarea pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, în solidar, la plata sumei de 10.481,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantei pentru prezentul litigiu.

Curtea a constatat că reprezentantul reclamantei s-a deplasat de la București la Cluj la termenele de judecată din 22.10.2018; 19.11.2018; 04.02.2019; 25.03.2019 și 22.04.2019, iar prima instanță nu a acordat cheltuielile de transport și cazare ale apărătorului ales, respectiv suma de 681,85 RON costul biletului de avion și suma de 380 RON costul cazării, în total 1.064,02 RON, pentru termenul de judecată din 22.10.2019; suma de 380 RON costul cazării și suma de 209,62 RON costul carburantului pentru transport, în total 589,62 RON, pentru termenul din 19.11.2018; suma de 359 RON costul cazării și suma de 534,49 RON costul carburantului, în total 893,49 RON pentru termenul de judecată din 04.02.2019; suma de 340 RON cheltuieli de cazare și suma de 380,47 RON cheltuieli de transport, în total 720,47 RON pentru termenul de judecată din 25.03.2019, așadar în valoare de 3.267,63 RON.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a criticat soluția instanței de apel în privința cheltuielilor de judecată din prezentul dosar, susținând că au fost acordate, în mod greșit, în întregime, cheltuielile cu transportul, cu cazarea și alte cheltuieli necesare pentru buna administrare a procesului, fără a se ține seama de amânarea cauzei pentru lipsa dosarului, respectiv fără a se verifica dacă sumele solicitate sunt justificate, iar, în legătură cu onorariul avocațial de 5.000 RON, arătând că partea reclamantă avea posibilitatea de a solicita cheltuielile în cadrul litigiului care le-a generat, că suma solicitată este aproximativ la fel cu suma acordată ca onorariu orar pentru litigiul din dosarul nr. x/2015 și că nu s-a ținut cont de criteriile pe baza cărora se pot acorda cheltuielile de judecată.

Recurenta-pârâtă a formulat critici și în ceea ce privește modalitatea de determinare a onorariului orar, învederând că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 451 C. proc. civ. și ale Statutului profesiei de avocat, nefiind permis a se factura aceleași activități, realizate de avocați diferiți, care să fie suportate de partea care a pierdut procesul.

S-a contestat și soluția legată de obligare a recurentei-pârâte la plata onorariului de succes, invocându-se interpretarea greșită a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. și ale art. 125 și 129 din Statutul profesiei de avocat, precum și ignorarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. S-a susținut că onorariul de succes nu trebuie suportat de partea care a pierdut procesul, deoarece o astfel de cheltuială nu este imputabilă acestei părți, constituind o recompensă suplimentară pentru munca prestată de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu. S-a arătat că, de altfel, încasarea acestui onorariu, ulterior finalizării litigiului, permite părții care a câștigat procesul să stabilească arbitrar cheltuieli de judecată care să împovăreze partea adversă, în speță onorariul de succes nefiind încasat la momentul finalizării dosarului nr. x/2015

La rândul său, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut, prin cererea de recurs, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 453 alin. (1) și art. 454 C. proc. civ., reținând că reducerea onorariului de succes de către prima instanță a fost făcută cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, în mod eronat s-a apreciat că onorariul de succes a fost menționat în contractul de asistență juridică și poate fi solicitat, cu titlu complementar, alături de onorariul orar, or, onorariul de succes nu trebuie suportat de partea care a pierdut procesul deoarece o astfel de cheltuială, neefectuată până la data judecării procesului, nu este imputabilă părții căzută în pretenții, iar partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai mult, în mod greșit s-a reținut că suma de 50.000 RON, reprezentând onorariu de succes, este o sumă rezonabilă având în vedere natura, complexitatea litigiului, precum și activitatea desfășurată de apărător.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 128 - 130, art. 134 - 135 din Statutul profesiei de avocat, precum și ale art. 28 și art. 30 din Legea nr. 51/1995 și a invocat nulitatea contractului de asistență juridică încheiat între societatea reclamantă și reprezentantul său convențional, susținând că acesta conține un pact de quota litis, cu atât mai mult cu cât onorariile stabilite ulterior soluționării cauzei sunt mult mai mari decât onorariile stabilite pentru presupusa executare a hotărârii judecătorești.

Având în vedere criticile comune ce vizează obligarea celor două recurente-pârâte la plata sumei de 50.000 de RON cu titlu de onorariu de succes, parte diminuată din suma solicitată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte urmează a le analiza cu prioritate, reținând că sunt fondate prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În speță, pe lângă onorariul orar stabilit pentru reprezentare în faza recursului în dosarul nr. x/2015, recurenta-reclamantă a convenit, cu reprezentantul său convențional, potrivit prevederilor art. IV alin. (2) din actul adițional nr. x/14.05.2015 la contractul de asistență juridică nr. x/18.02.2014, să-i plătească acestuia un onorariu suplimentar în procent de 1,75% din sumele recuperate prin încasare sau compensare a contribuției clawback ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, care, în realitate, reprezintă un onorariu de succes în sensul reglementat de art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat.

Conform acestor dispoziții, "Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix".

Potrivit art. 129 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, onorariile pot fi stabilite sub forma de onorarii orare; onorarii fixe (forfetare); onorarii de succes; onorarii formate din combinarea criteriilor anterioare.

Statutul stabilește în art. 129 alin. (4) și (6) că onorariul orar și cel fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale; avocatul are dreptul ca, în completarea onorariului fix, să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat, ce constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Spre deosebire de onorariul orar și fix (forfetar), care, prin esența lor, sunt datorate pentru activitatea profesională a avocatului, în funcție de criteriile enumerate de art. 127 din Statut, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său. Onorariul de succes păstrează și o componentă de remunerare a muncii prestate, însă numai în mod cu totul subsidiar, sensul reglementării fiind acordarea unui câștig avocatului în cazul muncii sale încununate de succes. Accentul cade nu pe volumul de muncă depus de avocat, pe executarea obligației sale de diligență, ci pe însuși rezultatul obținut, singurul care interesează în analizarea îndeplinirii clauzei.

Având în vedere aceste principii, Înalta Curte constată că, în cazul de față, onorariul de succes, nefiind o cheltuială efectuată până la finalizarea procesului, constituie o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu și, din aceste motive, nu poate fi impus ca obligație în cadrul cheltuielilor de judecată în sarcina părții care a pierdut procesul.

Într-adevăr, legea prevede obligativitatea stabilirii unui onorariu orar și/sau forfetar care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operațiune pur speculativă, care să depindă numai de succesul demersului judiciar. Însă, astfel cum rezultă din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior, onorariul de succes poate fi stipulat exclusiv cu titlu complementar, în completarea onorariului fix (forfetar) sau orar stabilit prin contractul de asistență juridică, și niciodată în lipsa unui onorariu fix sau orar, deoarece aceasta ar însemna încheierea unui pact de quota litis, interzis expres.

Se observă că onorariul orar a fost stabilit, în speță, la un cuantum foarte redus în comparație cu cuantumul pretins cu titlu de onorariu de succes. În situația de față, recurenta-reclamantă ar fi avut posibilitatea să convină asupra unui onorariu orar care să îndeplinească condiția proporționalității în raport de natura și complexitatea cauzei în care a fost acordată asistența juridică, la care urma a se adăuga onorariul de succes cu titlu complementar, raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

Or, în cauză, așa cum s-a subliniat, onorariul orar a fost prevăzut într-un cuantum mic în raport cu pretențiile deduse judecății, complexitatea cauzei și durata procedurii, putând duce la concluzia că acesta a fost menționat doar pentru a ocoli interdicția expresă a stabilirii doar a onorariului de succes. Această cheltuială este una voluptorie, nu poate fi imputabilă părții căzută în pretenții, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat. Cel care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unei astfel de cheltuieli, pentru care nu se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil, soluție recunoscută și de jurisprudența națională și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului

De altfel, asupra naturii juridice a onorariului de succes chiar recurenta-reclamantă a susținut că acesta a fost parte integrantă a onorariului convenit încă de la început prin contractul de asistență juridică, astfel încât și-a asumat, în privința acestuia, inclusiv riscul pierderii procesului.

Înalta Curte nu contestă că orice avocat poate obține în completarea onorariului orar ori fix (forfetar) și un onorariu de succes cu titlu complementar în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat conform art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, contractul avocațial trebuind să fie respectat de părțile contractante și onorariul efectiv achitat. Instanța de judecată însă nu poate obliga partea care a pierdut procesul să suporte un asemenea onorariu și, mai mult, nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează criteriile în raport de care se poate dispune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților.

Înalta Curte mai reține că temeiul juridic al unei cereri prin care se solicită obligarea părții adverse la plata unei sume de bani echivalente cu contravaloarea cheltuielilor de judecată pe care reclamantul le-a efectuat într-un proces anterior decurge din culpa procesuală, iar nu de cele ale art. 453 C. proc. civ., iar această calificare a unei situații de fapt similare celei deduse judecății în speța redată mai sus a fost statuată deja în considerentele deciziei nr. 19/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În acest context, nu se mai impune a fi analizate criticile legate de greșita interpretare și aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în privința onorariului de succes, norma de drept nefiind aplicabilă.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod eronat s-a reținut în cauză culpa procesuală a celor două recurente-pârâte pentru plata onorariului de succes nedatorat, ceea ce atrage, din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea deciziei recurate.

Cât privește critica referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului onorariului orar, formulată de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, Înalta Curte observă că această se raportează la împrejurări de fapt, iar nu de drept, ce nu pot fi analizate în recurs în actuala reglementare a art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de apel și în privința cheltuielilor de judecată din prezentul dosar, reprezentate de cheltuielile de transport, cele cu cazarea și alte cheltuieli necesare pentru buna administrare a procesului, dar și în legătură cu onorariului avocațial de 5.000 RON.

Sub acest aspect, astfel cum a reținut și instanța de apel, Înalta Curte constată că, potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariile avocaților, ale experților (...) cheltuielile de transport, și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna administrare a procesului.

Astfel, pe lângă taxele judiciare de timbru și onorariile prevăzute de norma citată, în cheltuielile de judecată sunt incluse și cheltuielile de transport, de cazare sau orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului, care vor fi suportate de partea care pierde procesul în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu contestă elementele în raport de care se determină cheltuielile de judecată din perspectiva art. 451 alin. (1) C. proc. civ., ci chiar dovada acestora, respectiv modalitatea de calcul a cuantumului lor, ceea ce implică o verificare a situației de fapt, așadar, o analiză a temeiniciei soluției pronunțate prin hotărârea atacată, inadmisibilă în recurs, cale de atac deschisă doar pentru motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Aceleași concluzii subzistă și cât privește cenzurarea de către instanța de recurs a aplicării art. 451 alin. (2) C. proc. civ., pentru valorificarea criteriilor pe baza cărora a fost acordată reclamantei suma de 5.000 RON, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte, potrivit art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei civile nr. 25 din 18 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care urmează a stabili în ce măsură aceste părți pot fi obligate la plata onorariului de succes, modificarea hotărârii atacate nefiind posibilă în recurs.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 26 din 18 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, Înalta Curte reține că prima instanță a statuat că, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, plecând de la premisa că obligația de plată nu este sau nu va fi achitată la scadență, aplicând dispozițiile art. 1531 și 1535 C. civ., referitoare la dobânda penalizatoare.

Instanța de apel a considerat că soluția instanței de fond de a acorda dobândă legală de la data sesizării până la plata efectivă a fost apreciată ca neîntemeiată, neputându-se aprecia, dat fiind specificul pretențiilor solicitate și care nu au o scadență prestabilită, că acestea sunt purtătoare de dobânzi de la data unei eventuale puneri în întârziere, prin notificare sau cel târziu la data sesizării instanței.

Curtea a mai reținut că prima instanța a apreciat nefondat că pârâtele se află în ipoteza neachitării sumelor stabilite de instanță cu titlu de cheltuieli de judecată, or, la acest moment, aceste cheltuieli nu sunt determinate în mod definitiv. Abia la momentul la care sumele vor fi certe și doar în situația neachitării lor la scadență, s-ar putea vorbi de accesorii aferente. Așadar, instanța de fond nu putea constata neplata la scadență a unei obligații care nu este încă scadentă.

Recurenta-reclamantă a susținut în recurs, că, în realitate, obligația de plata a cheltuielilor de judecată este scadentă la momentul "căderii în pretenții", respectiv al soluționării definitive a procesului. Instanțele de judecată pot, în situația prevăzută art. 451 alin. (2) C. proc. civ., să reducă cuantumul onorariului de avocat, ceea ce nu pune însă sub semnul îndoielii existența însăși a obligației, fiind vorba de o modificare post factum, ulterioară nașterii acesteia și, implicit, scadenței. A considera că, în speță, obligația principală nu ar fi fost scadentă vine în contradicție cu soluția de admitere a capătului principal de cerere prin sentința civilă nr. 293/10.06.2019, soluție menținută și în apel prin decizia nr. 25/18.02.2020. Or, în cazul în care obligația principală nu ar fi fost încă scadentă, o soluție de obligare la plată nu ar fi fost posibilă.

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 06.07.2018, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 252.556,98 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2015, plus dobânda legală de la data înregistrării cererii și până la plata efectivă a obligației bănești.

Or, dată fiind posibilitatea cenzurării acestor cheltuieli de către instanța de judecată, sumele sunt doar determinabile, nu determinate, neexistând o creanță exigibilă. Ca atare, la acest moment, aceste cheltuieli nefiind determinate în mod definitiv, nu pot fi solicitate de la pârâte; abia la momentul la care sumele vor fi certe și doar în situația neachitării lor la scadență (ulterioară soluționării definitive a acestei cauze), s-ar putea vorbi de accesorii aferente, astfel cum a reținut și instanța de apel în mod corect.

Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, conform art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, iar acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1535 și art. 1538-1543 din C. civ.

Art. 1535 alin. (1) C. civ. consacră dreptul creditorului la daune-interese moratorii - în cuantumul stabilit de părți ori, în lipsă, în cel prevăzut de lege, pentru ipoteza neexecutării la scadență a obligației bănești, situație ce nu se regăsește în litigiul pendinte. Același articol de lege instituie regula curgerii de drept a dobânzilor moratorii, penalizatoare în sensul O.G. nr. 13/2011, datorate cu titlu de daune-interese moratorii, pentru executarea cu întârziere a obligației bănești, de la scadență.

Înalta Curte apreciază, de asemenea, că este eronată susținerea recurentei-pârâte, în sensul că în mod greșit se consideră de către instanța de apel că obligația principală nu ar fi fost scadentă, în condițiile în care există o soluție de admitere a capătului principal de cerere prin sentința civilă nr. 293/10.06.2019, menținută și în apel prin decizia nr. 25/18.02.2020.

În cauză, decizia instanței de apel a fost casată și trimisă spre rejudecare, astfel cum s-a arătat anterior, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 634 pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele prezentate, nefiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 26 din 18 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei civile nr. 25 din 18 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de recurenta Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 26 din 18 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2021.