ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2412/2021

HOTĂRÂRE

11.11.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2412/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă, înregistrată la 16 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 2000 RON, reprezentând facturi scadente și neachitate.

Prin sentința civilă nr. 137 din 23 martie 2021, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 1028 C. proc. civ., conform cărora competența de a soluționa cererile de valoare redusă, în primă instanță, aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun, precum și ale art. 107 din același act normativ, conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul/sediul pârâtului.

Ca situație de fapt, instanța a reținut că, la art. 7.1. din contractul nr. x din 30 august 2019, încheiat pentru ștergerea datelor negative înscrise la biroul de credite, părțile au stabilit, în conformitate cu art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ca litigiile să fie soluționate de instanța competentă potrivit legii de la sediul mandatarului, sediu care, la data formulării cererii, era în municipiul București.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 București a pronunțat sentința civilă nr. 5293 din 9 iunie 2021, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 107 care reglementează regula de drept comun în materia competenței teritoriale, respectiv instanța de la domiciliul/sediul debitorului, precum și ale art. 126 din același act normativ, cu privire la alegerea de competență în cazul proceselor vizând bunuri și alte drepturi de care părțile pot să dispună.

Cu toate acestea, a reținut că Judecătoria Vălenii de Munte a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată, deși art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că aceasta poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare.

S-a arătat că, interpretarea potrivit căreia incidența art. 130 alin. (3) C. proc. civ. nu conferă posibilitatea instanței sesizate ulterior de a invoca excepția de necompetență teritorială, conduce la eludarea textului legal anterior invocat și poate determina tergiversarea soluționării cauzei, prin rejudecarea sa, dacă instanța de control judiciar ar aprecia că soluția a fost pronunțată de o instanță care nu era competentă.

Sub un alt aspect, s-a reținut că, în ipoteza în care se apreciază că pârâtul este consumator, devin incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., situație în care Judecătoria Vălenii de Munte are competență exclusivă.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința civilă nr. 141 din 22 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Vălenii de Munte, în cauza privindu-i pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtul B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la 16 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 2000 RON, reprezentând facturi scadente și neachitate.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Vălenii de Munte și Judecătoria Sectorului 1 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că judecătoria inițial învestită nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială, întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun.

În raport de obiectul acțiunii deduse judecății, în ceea ce privește competența, Înalta Curte reține că aceasta se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun reglementate de art. 107 C. proc. civ. care instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: 1. "în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

Se reține că norma cuprinsă în art. 107 C. proc. civ. are caracter relativ, fiind de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) din actul normativ mai sus menționat, "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului legal mai sus enunțat rezultă că, în cazul necompetenței de ordine privată, aceasta se invocă de pârât, în condițiile mai sus arătate, nu de către instanță, din oficiu.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vălenii de Munte, iar la primul termen de judecată acordat, instanța, reținând că procedura de citare este legal îndeplinită, în lipsa părților care nu s-au prezentat la judecată, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale.

În raport de prevederile legale anterior menționate, instanța inițial învestită, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii, fără încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Vălenii de Munte, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.