ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2400/2021

Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 1854 din 16 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 529 din 14 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 529/14.04.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a schimbat, în parte, sentința apelata, în sensul înlăturării măsurii prin care s-a stabilit valoarea deciziei de compensare; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. Prin decizia nr. 1730A din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1854 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei decizii au formulat cerere intitulată "apel" revizuenții A., B. și C., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 august 2021, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8 noul C. proc. civ. Prin cererea astfel formulată se solicită anularea/schimbarea, în tot sau în parte, a deciziei nr. 1730 din 10 decembrie 2020, în dosarul nr. x/2020 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeței de teren ce face obiectul dosarului sau acordarea de bunuri în compensare, iar, în subsidiar, acordarea de măsuri compensatorii în raport de valoarea corectă a terenului. În motivarea cererii, se arată că instanța de fond nu a analizat dosarul prin prisma legalității respingerii cererii de restituire în natură. Susțin că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 42 din Legea nr. 165/2013 și arată că nu ar fi putut beneficia de aceste dispoziții legale întrucât Primăria orașului Pecica le-a comunicat că în rezerva orașului nu se regăsesc suprafețe de teren ce pot face obiectului reconstituirii în natură a dreptului de proprietate. Sub un alt aspect, învederează că, în situația în care s-ar fi prevalat de prevederile art. 42 din Legea nr. 165/2013, ar fi fost obligați să reia procedura administrativă cu toate etapele sale, ceea ce ar fi fost o sarcină exorbitantă și nedreaptă instituită în sarcina revizuenților. Arată că este întemeiată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în natură pe vechiul amplasament, cu privire la suprafața de 3.23 ha, sens în care solicită instanței să aprecieze inopozabilitatea actelor administrative și jurisdicționale emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate derulată în temeiul legilor fondului funciar și susțin că pe vechiul amplasament al imobilului, în prezent, sunt construite doar două case de locuit, terenul nu este grevat de servitute, iar lucrările prevăzute în contractul de vânzare cumpărare nr. x din 12 decembrie 2005 nu au fost realizate. Învederează că, prin decizia civilă nr. 1854 din 16 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au fost flagrant încălcate dispozițiile art. 395, art. 397 alin. (1), (2) și 3, art. 402 alin. (1), art. 426 alin. (1), (2) și 5 C. proc. civ., context în care au solicitat pe calea revizuirii, schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii, considerând că necercetarea cauzei în parametrii situației juridice actuale este asimilată cu lipsa motivării. Critică decizia atacată din punct de vedere al lipsei rolului activ al instanței, susținând că instanța putea să ceară părților explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt și de drept ce duceau la dezlegarea pricinii și arată că este necesară întocmirea unui raport de expertiză judiciară topo pentru lămurirea situației din dosar. Mai arată că prin cererea de revizuire nu s-a susținut existența hotărârilor contradictorii, ca urmare a autorității de lucru judecat, astfel cum reține instanța în dispozitivul hotărârii atacate și consideră că sunt inadvertențe între cele solicitate de revizuenți în evocarea fondului cauzei și pronunțarea de către instanțele de judecată asupra a ceea ce nu s-a cerut, fiind incidente dispozițiile art. 509 alin. (1), coroborat cu alin. (6) C. proc. civ. Susțin admisibilitatea cererii de revizuire și arată că a fost încălcat principiul disponibilității în litigiul de fond, prima instanță dispunând mai mult decât s-a solicitat, iar instanța de apel necercetând ce s-a solicitat prin cererea de apel. Consideră că, prin formularea cererii de revizuire, nu a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice, care presupune respectarea principiului res judicata și nu a fost încălcat carcterul nedevolutiv al revizuirii. Arată că și cel de-al doilea motiv de revizuire este întemeiat întrucât instanța de apel, prin decizia nr. 1854 din 20 decembrie 2019 a schimbat sentința civilă nr. 529 din 14 mai 2017 a Tribunalului București. Apreciază că este întemeiată calea de atac împotriva deciziei de respingere a cererii de revizuire având în vedere că este prevăzut în legislație remediul pentru înlăturarea consecințelor în situația încălcării Convenției printr-o hotărâre definitivă.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a susținut inadmisibilitatea apelului promovat de revizuenți, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., sens în care arată că decizia atacată este definitivă. Cu privire la susținerea revizuenților potrivit căreia, prin decizia nr. 1854 din 20 decembrie 2019, instanța nu s-a pronunțat asupra fondului, ceea ce ar atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arată că, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reclamanții aveau posibilitatea de a solicita returnarea dosarului în vederea restituirii în natură a imobilului, însă nu au înțeles să formuleze o astfel de cerere fiind decăzuți din dreptul de a solicita restituirea în natură. Solicită a se avea în vedere că pe raza comunei Pecica nu există teren disponibil, iar Decizia de compensare nr. x din 30 ianuarie 2020 a avut în vedere situația juridică actuală, respectiv dacă terenul este liber sau ocupat, categoria de folosință la nivelul perioadei de referință, localizarea în extravilan a vechiului amplasament, valoarea imobilului potrivit grilei notariale din 2013, respectiv 30.858,77 RON.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Prin rezoluție, a fost fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2021, în ședință publică. La acest termen de judecată, instanța a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulate și a reținut cauza în pronunțare asupra acesteia.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cererea intitulată apel din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată următoarele: Prin decizia nr. 1854 din 16 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 529 din 14 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 529/14.04.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016; a schimbat, în parte, sentința apelata, în sensul înlăturării măsurii prin care s-a stabilit valoarea deciziei de compensare; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. Prin decizia nr. 1730A din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1854 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, formulată în baza dispozițiilor art. 509 pct. 1 și 6 C. proc. civ. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar art. 513 alin. (5) C. proc. civ. prevede că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. De asemenea, conform art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România "Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". Din interpretarea textelor procedurale mai sus menționate, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar al apelului și nici a recursului, hotărârea judecătorească revizuită pronunțată în apelul declarat împotriva sentinței prin care instanța a soluționat cererea în baza Legii nr. 165/2013 fiind definitivă. Persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Ca atare, în raport de dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 1730 din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fiind definitivă, nu este supusă, prin lege, cenzurii căii de atac a apelului sau recursului. Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac. Pentru considerentele expuse, calea de atac intitulată apel, formulată în cauză, va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.