ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2308/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2308/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 28 octombrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 13 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 28/E/2020 instrumentat de Biroul executorului judecătoresc C. și a tuturor actelor de executare emise în acest dosar, precum și împotriva actelor de executare subsecvente, solicitând să se dispună: anularea executării silite pentru suma de 41.589,53 RON, anularea adresei de înștiințare debitor privind măsura popririi din 18.08.2020, anularea adresei de înființare poprire asupra venitului net al debitorului precum și a tuturor actelor de executare subsecvente; întoarcerea executării silite și restituirea tuturor sumelor executate; să se constate că este prescrisă creanța; cu cheltuieli de judecată.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 706 și următoarele, art. 711 și următoarele C. proc. civ.
II. Hotărârea Judecătoriei Târgu-Jiu:
Prin sentința civilă nr. 386 din 27 ianuarie 2021, Judecătoria Târgu-Jiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Buftea.
În motivare, a reținut că, potrivit art. 714 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, astfel că din coroborarea acestor dispoziții cu prevederea de la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, reiese că este competentă să judece, atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și orice alte incidente apărute în cursul executării silite judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul debitorului.
Cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul Biroului executorului judecătoresc C. la 8 ianuarie 2020, iar potrivit verificărilor efectuate de executorul judecătoresc, domiciliul contestatorului debitor la data respectivă era în comuna Chiajna.
Cum domiciliul debitorului se află în comuna Chiajna, localitatea care se află în circumscripția Judecătoriei Buftea, a stabilit că revine acestei instanțe competența să judece contestația la executare formulată de contestatorul A..
III. Hotărârea Judecătoriei Buftea:
Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, secția civilă a pronunțat sentința civilă nr. 8741 din 26 mai 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 714 coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., din cuprinsul cărora reiese ca este competentă să judece, atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului persoană juridică.
A apreciat că, în urma verificărilor efectuate atât de executorul judecătoresc, cât și de instanța de judecată, domiciliul contestatorului-debitor la data înregistrării cererii de executare silită pe rolul executorului judecătoresc - 8 ianuarie 2020 - era în comuna Drăguțești, sat Drăguțești, nr. 285, județul Gorj.
Prin urmare, având în vedere că domiciliul debitorului se află în comuna Drăguțeștu, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Târgu-Jiu, a reținut că acestei din urmă instanțe îi revine competența să judece contestația formulată de contestatorul A..
IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competență, contestatorul A. a arătat că înțelege să conteste actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 28/E/2020 al Biroului executorului Judecătoresc C..
Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.
Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.
Înalta Curte constată că Judecătoria Târgu-Jiu și Judecătoria Buftea și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a soluționa pricina.
Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Rezultă că în cazul contestației la executare competența este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. Nu doar sub aspectul criteriului material competența instanței de executare este una exclusivă, ci și sub aspect teritorial, instanța de executare având de apreciat cu privire la respectarea unor norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. x/2020, Biroul executorului judecătoresc C. a solicitat instanței încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2020, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea B. împotriva debitorului A..
Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, conform prevederilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării. Drept urmare, elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.
Din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
În cauză, prin încheierea nr. 173 din 16 ianuarie 2020 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc C., fiind încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 5 noiembrie 2007 emis de D. S.A., pentru suma de 36.724,03 RON.
Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale, astfel încât, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.
Cum în speță cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 173 din 16 ianuarie 2020 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. x/2020, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Târgu-Jiu, ca instanță de executare.
Câtă vreme nu există o situație de excepție cu privire la care legea să prevadă competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Târgu-Jiu este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.
Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2021.