ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2256/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la 27.06.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 euro actualizată cu rata dobânzii legale, reprezentând 10% din valoarea tranzacției, respectiv vânzarea-cumpărarea S.C. C. S.R.L., conform contractului de prestări servicii încheiat la data de 15.03.2015, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 47/10.01.2018, Judecătoria Slatina a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 549/05.11.2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a respins acțiunea. Prin decizia nr. 1191/23.04.2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul reclamantei împotriva sentinței. Prin decizia nr. 336/06.02.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul reclamantei împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 2267/13.10.2020 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței; ajutorul public sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, respectiv suma de 2834 RON a rămas în sarcina statului.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A.. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, în baza art. 496 pct. 2, art. 497 și art. 498 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea probei testimoniale cu martorul D., dacă instanța va aprecia că nu este suficientă declarația notarială a acestui martor, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata sumei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate privind vânzarea - cumpărarea societății și cheltuielile de judecată. Recurenta a arătat că decizia este nelegală, întrucât motivele pe care se întemeiază sunt contradictorii, străine de natura cauzei, cele două hotărâri fiind nemotivate, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, împotriva tuturor probelor existente la dosarul cauzei. Recurenta a mai arătat că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, cu o aplicare eronată a legii, prin motivarea că "nu a dovedit îndeplinirea obligației asumate (respectiv găsirea unui cumpărător eligibil pentru societate)", care reprezintă cauza juridică a obligației asumate de beneficiarul pârât. Decizia recurată nu a avut în vedere motivele de casare și îndrumările obligatorii ale Înaltei Curți, prin care s-a menționat expres a se audia martorul D. și a adus critici referitoare la interpretarea probatoriului administrat în fața instanței de apel (declarația martorului E., interogatoriul administrat intimatului - pârât). A susținut astfel că instanța de apel, după audierea respectivului martor, nu a făcut vorbire de depoziția acestuia, din care rezultă cu certitudine că recurenta a găsit cumpărător pe numitul E., curtea de apel neavând în vedere nici răspunsurile la interogatoriu ale intimatului - pârât. S-a mai făcut referire la recunoașterea intimatului-pârât și la extrasul emis de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt, probe din care recurenta a considerat că rezultă cu certitudine că E. a devenit asociat al societății C. S.R.L. ca urmare a intermedierii pe care a realizat-o. A apreciat astfel că decizia instanței de apel nu respectă exigențele în ceea ce privește stabilirea corectă a situației de fapt și de drept și nu arată probele pe baza cărora au fost stabilite acestea. Instanța de apel a fost lipsită de rol activ, deoarece a făcut o greșită aplicare a legii și împotriva evidenței ce rezultă din probe (înscrisurile oficiale de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt, de la bancă, depozițiile martorului, răspunsurile la interogatoriu). Recurenta a adus, în continuare, critici în legătură cu probele administrate în cauza, concluzionând în sensul că instanța de apel a realizat o interpretare eronată și a aplicat greșit legea, întrucât nu a ținut cont de probe, probe care, în opinia sa, relevă o singură concluzie, și anume aceea că a intermediat vânzarea-cumpărarea societății. A considerat că nu a fost vorba despre o majorare de capital, ci de o vânzare a societății, susținând că intimatul - pârât ar fi procedat astfel pentru a evita obligațiile contractuale, astfel că instanțele de judecată au interpretat și au dat un sens greșit înscrisurilor și probelor administrate nemijlocit de acestea.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluția din 24.06.2021 s-a stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 27.10.2021.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. La data de 03.06.2021, recurenta a depus note scrise prin care a arătat că va achita taxa de timbru până la termenul ce se va acorda și că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel încât nu vizează situația de fapt. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că recursul, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi subsumate textului legal menționat. Astfel, deși s-a criticat faptul că decizia atacată este motivată necorespunzător, fără stabilirea corectă a situației deduse judecății și evidențierea probelor, recurenta a făcut trimitere la o serie de aspecte de fapt, respectiv la probele administrate în cauză (înscrisuri, martor și interogatorii), care nu pot face obiect al analizei în calea extraordinară de atac a recursului. Totodată, aceasta nu a precizat care norme de drept material au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, în susținerea cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. fiind învederate aceleași aspecte de fapt și care privesc reevaluarea probelor. Recurenta nu a arătat, în raport cu dezlegările instanței de apel, de ce ar fi eronată soluția pronunțată în rejudecarea apelului, astfel încât să permită controlul de legalitate al instanței de recurs. De asemenea, în susținerea motivului de recurs prin care se critică nerespectarea deciziei de casare, recurenta se prevalează de starea de fapt, de neluarea în considerare de către instanța de apel a unor depoziții de martor și răspunsuri la interogatoriu, aceleași apărări vizând și critica neexercitării rolului activ al instanței. Or, în fața instanței de recurs, nu poate face obiect al analizei situația de fapt și reaprecierea probelor, situație față de care calea de atac este lovită de nulitate. Aceeași sancțiune intervine și pentru nerespectarea obligației legale de a timbra, în condițiile în care prin adresa emisă la data de 16.12.2020 și comunicată la data de 21.12.2020, recurentei i s-a adus la cunoștință că are de achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2934 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin încheierea de ședință din 10.02.2021 cererea recurentei de acordare a ajutorului public judiciar în forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru a fost respinsă, iar prin încheierea de ședință din 11.03.2021 a fost respinsă și cererea de reexaminare formulată împotriva soluției dată ajutorului public judiciar, această din urmă încheiere fiind comunicată recurentei la data de 08.09.2021. Chiar dacă prin notele scrise depuse la dosar recurenta a arătat că va achita taxa judiciară de timbru, aceasta nu s-a conformat obligației legale, astfel încât și sub acest aspect procedural calea de atac este lovită de nulitate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 2267 din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.