ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1656/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 5 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B., C., D. și E., în solidar, la plata sumei de 350.000 RON, reprezentând suma împrumutată acestora la data de 06.12.2019 și nerestituită.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 386 din 11 iunie 2024 pronunțată de Tribunalul Olt, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E.. Au fost obligați pârâții să plătească, în solidar, reclamantului suma de 350.000 RON, reprezentând împrumut nerestituit. Au fost obligați pârâții să plătească, în solidar, reclamantului suma de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 372 din 30 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 386 din 11 iunie 2024 pronunțată de Tribunalul Olt. A admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat pe pârâți să achite și suma de 7105 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). A menținut restul dispozițiilor sentinței. A obligat pe apelanții-pârâți la plata a sumei de 1500 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 372 din 30 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și împotriva încheierii de ședință din 20 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Olt, pârâții B., C., D. și E. au declarat recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În debutul memoriului de recurs, recurenții-pârâți au expus pe larg istoricul litigiului și au evidențiat probatoriul administrat în cauză, arătând faptul că înscrisul depus de reclamant nu poate fi coroborat cu alte probe și nu face dovada încheierii contractului de împrumut valabil între părți, iar cu prilejul încheierii acestuia nu s-a înmânat niciun împrumut, astfel încât nu îndeplinește condiția retroactivă a legii - împrumutătorul nu a remis împrumutaților suma. Recurenții au precizat că instanța nu a fost învestită cu soluționarea litigiului în raport de primul contract, ci a fost învestită de reclamant cu soluționarea obligației izvorâte din cel de-al doilea contract, care este un contract nul, având în vedere faptul că reclamantul nu a împrumutat pe pârâții din cel de-al doilea contract și nici nu a intervenit un act de novație. Având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată de primul contract, nici nu l-a propus în probatoriu, iar întregul proces nu a recunoscut existența lui, recurenții apreciază că este inadmisibilă aplicarea greșită a normelor de drept material privind instituția juridică a preluării datoriei, astfel încât, atât instanța de fond, cât și instanța de apel și-au depășit atribuțiile întrucât nu au fost învestite cu o asemenea cerere. În ceea ce privește încheierea din 20 februarie 2024, prin care s-a respins excepția perimării cererii de chemare în judecată, s-a admis cererea de repunere pe rol și s-a stabilit termen pentru continuarea judecății, recurenții-pârâți au arătat că la termenul din 14 februarie 2022 completul CF x a dispus suspendarea judecații cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Dosarul penal a fost soluționat prin ordonanța de clasare din 12 octombrie 2022, rămasă definitivă prin încheierea penală din 19 ianuarie 2023 a Tribunalului Olt, astfel încât dosarul civil nr. x/2021 care face obiectul prezentei cauze a rămas în nelucrare o perioada mai mare de 6 luni, din motive imputabile reclamantului. Recurenții-pârâți au arătat că motivul de recurs vizează, în esență, încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procesual și a principiului rolului activ al judecătorilor, instanța fiind obligată să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să analizeze dovezile (dacă există) care au determinat aceasta convingere și să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților de constatare a perimării. Solicită să se rețină temeinicia criticilor din perspectiva art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului vizând respectarea exigentelor impuse de principiul dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, ce include și dreptul de a beneficia de examinarea reală și efectivă a apărărilor relevante pentru cauză, stabilirea unei situații juridice reale și complete în cauză, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente. Din aceasta perspectivă, în mod greșit a reținut curtea de apel că Tribunalul Olt, prin modul de administrare al probelor și motivarea dată sentinței ce face obiectul apelului, a dezlegat pe fond pricina dedusa judecății. Un alt motiv de recurs constă în aceea că intimatul-reclamant a mărturisit la interogatoriu că banii reprezentând împrumutul de 350.000 RON au fost înmânați la data de 6.12.2019, respectiv prin primul contract cu care instanța nu a fost învestită. Prin urmare, noua obligație din noul contract nu este valabilă, fiind nulă absolut, deoarece în temeiul acestui contract creditorul nu a înmânat împrumutul în sumă de 350.000 RON debitorilor. În cauză nu poate fi luată în considerare nici intenția de a nova, deoarece voința părților de a nova trebuie să fie clar exprimată, noțiunea nu se prezumă, voința de a o face trebuie să rezulte evident din act, sa fie neîndoielnic și limpede exprimată de părți prin actul novației. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 350.000 RON, reprezentând suma împrumutată acestora la data de 06.12.201. Ori, potrivit dispozițiilor art. 2158 C. civ. nu s-a înmânat nici o suma de bani cu prilejul încheieri celui de al doilea contract, care face obiectul prezentului litigiu. Și cu atât mai puțin în prezența pârâților F. și G.. Recurenții-pârâți critică soluția instanței de apel și în ce privește ipoteza conform căreia cel de-al doilea contract are valențele juridice ale unei preluări de datorie cumulativă, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 1599 - 1600 C. civ., deoarece efectele principale ale contractului de preluare a datoriei constau în înlocuirea debitului inițial cu cel care preia datoria liberă a debitorului inițial. Astfel, raportul juridic obligațional suportă o înlocuire a subiectului său pasiv, iar în speța de față nu-și găsește aplicabilitatea instituția preluării datoriei. Cele două contracte încheiate între părți poartă denumirea de contract de împrumut, iar cel de-al doilea contract este distinct și de sine stătător față de primul contract. Astfel nu se specifică în cel de-al doilea contract că acesta este o preluare a datoriei din primul contract, iar în al doilea rând, debitorii din primul contract sunt obligați solidari în continuare alături de alți debitori - lipsiți de calitate deoarece celor doi frați nu le-a fost împrumutată nici o suma de bani și nicidecum eliberați de debit. Nu în ultimul rând, în cel de-al doilea contract, împrumutații garantează restituirea împrumutului cu imobilul casa de locuit din com. Strejesti, str. x, jud. Olt, fiind deci vorba de un contract distinct de împrumut, olograf, sub semnătură privată și nu un contract de preluare a datoriei așa cum a reținut instanța de fond. Instanța de apel și instanța de fond nu s-au pronunțat asupra unor probe esențiale în soluționarea acestui proces, respectiv declarația de avere înregistrată sub nr. x/2019 și declarația de avere înregistrata sub nr. x/2020 a intimatului-reclamant A., care în anul 2019 și în anul 2020 avea calitatea de agent de politie la Poliția Drăgașani. Din declarațiile de avere date, cunoscând prevederile art. 326 C. pen. privind falsul în declarații, reclamantul a deținut singur sau împreună cu familia sa această sumă considerabilă - peste 70.000 euro. Dimpotrivă, în anul 2004 a luat un credit de 14.000 euro de la H. pentru 20 de ani, scadent la plata în anul 2024. Recurenții-pârâți se întreabă retoric, dacă reclamantului îi sunt necesari 20 de ani să restituie un credit de 14.000 euro, este posibil ca instanța de apel și instanța de fond să treacă cu vederea aceste probe, mai mult să accepte că a deținut această suma importantă de peste 70 000 euro, pe care să-i împrumute pârâților, iar acest împrumut să-l facă în temeiul unor înscrisuri îndoielnice, folosind influența și captația, fără să facă apel la un notar public, știut fiind că cheltuielile notariale erau în sarcina împrumutaților. Concluzionând, reținându-se caracterul fondat al motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ceea ce corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil.

Apărările formulate în cauză: Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului declarat împotriva deciziei și excepția inadmisibilității recursului formulat împotriva încheierii de ședință din 20 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Olt. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenții-pârâți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (5 octombrie 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 1 alin. (5) și(6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra excepției nulității căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și a excepției inadmisibilității recursului formulat împotriva încheierii de ședință din 20 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Olt, invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidențiate de recurenții-pârâți, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Invocând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenții tind, în realitate, la obținerea unei noi evaluări asupra elementelor de temeinicie pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel, respectiv a bazei factuale reținute de către instanța de prim control judiciar, ca efect al interpretării probatoriului. Or, instanța de recurs nu are competența de a cenzura cadrul factual stabilit prin hotărârea atacată, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care a fost constatată deja pe baza probatoriului administrat de către instanțele devolutive. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-pârâți și-au expus nemulțumirea în legătură cu soluția pronunțată în cauză, arătând că în mod greșit a reținut curtea de apel că Tribunalul Olt, prin modul de administrare al probelor și motivarea dată sentinței, a dezlegat pe fond pricina dedusă judecății. Nemulțumirea vizează, totodată, modul în care instanțele de fond au stabilit situația de fapt, recurenții evidențiind, în mod repetat, faptul că noua obligație din noul contract nu era valabilă, fiind nulă absolut, deoarece în temeiul acestui contract creditorul nu a înmânat împrumutul în sumă de 350.000 RON debitorilor. De asemenea, recurenții-pârâți au mai arătat că instanțele de fond nu s-au pronunțat asupra unor probe esențiale în soluționarea procesului, respectiv asupra declarațiilor de avere ale reclamantului. Aceste susțineri, astfel cum au fost formulate, vizează, în realitate, modalitatea de administrare și de valorificare a probelor și repun în discuție, într-o manieră inadecvată procedural, situația de fapt stabilită de către instanțele de fond. Alegațiile recurenților referitoare la intenția de a nova și cele referitoare la încheierea contratului de preluare de datorie reiau punctual criticile formulate în apel, fără a ține cont de argumentele prezentate de instanța de apel în considerentele deciziei recurate. Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat și a argumentat care este considerentul pentru care este nefondată critica din apel vizând faptul că din cel de-al doilea contract nu rezultă intenția pârâților de a nova, arătând că "părțile nu au înțeles să încheie un al doilea contract de împrumut, pârâtul D. precizând în interogatoriul luat din oficiu în apel-fila x, că avea cunoștință despre contractul de împrumut semnat de părinții săi cu reclamantul și totodată că acesta din urmă a dorit să se oblige și cei doi copii ai pârâților B. și C.." De asemenea, instanța de apel a răspuns criticii pârâților referitoare la neîndeplinirea, în opinia acestora, a condițiilor contratului de preluare de datorie, menționând că "referitor la această operațiune juridică, se poate prezuma, în lipsă unei stipulații contrare, că debitorul inițial a fost liberat de datoria pe care a avut-o față de creditor. Cu toate acestea, debitorul inițial nu este liberat de datorie prin preluarea acesteia de către terț în următoarele situații: când acest lucru a fost convenit de părți, când noul debitor era insolvabil la momentul preluării datoriei, acest fapt nefiind cunoscut de creditorul acceptant la acel moment. În cauza de fată ne aflăm în prima ipoteză, debitorii inițiali nefiind liberați de datorie, obligația acestora subzistând, conform celei de-a doua convenții încheiate între părți." Nemulțumirile recurenților cu privire la soluția instanței de apel reprezintă veritabile critici de netemeinicie, aceștia făcând referire la elementele de fapt ale cauzei, descriind care a fost parcursul litigiului și cum ar trebui interpretată, în accepțiunea lor, circumstanțele factuale, reluând argumentele expuse în etapa procesuală anterioară. Chiar dacă prin decizia instanței de apel a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca recurenții-pârâți să arate, în concret, care au fost greșelile de judecată săvârșite de însăși curtea de apel. O atare atitudine procesuală, de a relua, cu o argumentație identică, susținerile deduse instanței devolutive de control judiciar, nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nesocotește existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia părțile interesate pot deduce judecății doar acele aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate. Or, preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive efective de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât, mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de instanța de apel. Neprocedând la expunerea unor critici concrete, care să se raporteze la cele reținute de către instanța de apel și care să fie de natură a permite cenzura în calea extraordinară de atac, instanța de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susțineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost însoțite de o critică de nelegalitate. Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., se reține că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate în cazurile de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții nearătând, în concret, în ce a constat depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță (pct. 4), care au fost regulile de procedură încălcate (pct. 5), care sunt considerentele pentru care apreciază că hotărârea este nemotivată (pct. 6) și care au fost, în mod efectiv, normele de drept material încălcate sau greșit aplicate (pct. 8). Motivarea recursului presupune nu numai indicarea vreuneia dintre ipotezele reglementate de art. 488 din C. proc. civ., dar și expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esențială să constea în combaterea argumentelor și judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de recurenți. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 20 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Olt, prin care s-a respins excepția perimării cererii de chemare în judecată, s-a admis cererea de repunere pe rol și s-a stabilit termen pentru continuarea judecății, se rețin următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (1) C. proc. civ., "dacă instanța constată că perimarea nu a intervenit, pronunță o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului." Conform art. 235 C. proc. civ., încheierile care preced hotărârea și au scopul pregătirii soluționării pricinii sunt încheieri premergătoare. Cât privește regimul juridic al căilor de atac ce pot fi declarate împotriva încheierilor premergătoare (atât cele preparatorii, cât și cele interlocutorii) se reține că acesta este guvernat de dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară numai dacă legea dispune altfel", aceste dispoziții fiind aplicabile și în recurs, conform art. 494 C. proc. civ. În speță, caracterul de încheiere premergătoare interlocutorie al încheierii recurate este dat de natura soluției pronunțate - respectiv respingerea excepției perimării (excepție de procedură, dirimată) - cu consecința continuării procesului, în vederea definitivării acestuia. Încheierea de respingere a excepției de perimare a fost pronunțată de către o instanță învestită cu soluționarea fondului, hotărârea asupra fondului cauzei fiind una împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a apelului. Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului." Având în vedere dispozițiile legale anterior redate, se reține că în prezenta etapă procesuală nu este supus verificării jurisdicționale raționamentul judiciar al primei instanțe, chiar și în ipoteza în care acesta a fost menținut, ca legal și temeinic, de către instanța de apel în urma propriei sale examinări a cauzei (în limitele prescrise de art. 477 și art. 478 C. proc. civ.) - aceasta ar echivala cu o lipsire de eficiență a judecății realizate în calea ordinară de atac. Recurenții erau obligați să dezvolte aspectele de nelegalitate care să se refere la argumentele reținute de instanța de apel în justificarea hotărârii pronunțate în apel (care a validat soluția primei instanțe de respingere a excepției perimării), în caz contrar, neputând fi exercitat controlul legalității specific instanței de recurs, direct asupra unei încheieri pronunțate de prima instanță. În acest context, luând în considerare și soluția pronunțată asupra recursului declarat împotriva deciziei pronunțate în apel (anularea căii de atac), se constată caracterul inadmisibil al căii extraordinare de atac declarate împotriva încheierii de ședință din data de 20 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Olt, astfel încât urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva acestei încheieri. Reținând culpa procesuală a recurenților-pârâți, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acestora la plata sumei de 3.800 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.