ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2176/2021

HOTĂRÂRE
21.10.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2176/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 256 din 15 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 735 din 18 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 256 din 15 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul A., la 14 iulie 2020.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 483-502 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că instanțele de judecată nu au soluționat excepțiile pe care le-a invocat, cererea de completare a dispozitivului, adresată Judecătoriei Sectorului 4 București, și cererea de apel.

A menționat, de asemenea, recurentul că instanțele anterioare s-au pronunțat asupra a ceea ce nu a cerut, încălcându-i dreptul de acces la justiție.

La 10 februarie 2021, recurentul a depus completări ale motivelor de recurs prin care a invocat aceleași aspecte ca în memoriul de recurs.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 februarie 2021, sub același număr de dosar.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că cererea de recurs nu este admisibilă, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. a)-j) coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 și art. 513 alin. (5) C. proc. civ., întrucât prin decizia atacată a fost soluționată o cerere de revizuire a unei hotărâri pronunțate în recurs, cu caracter definitiv.

Prin rezoluția din 13 septembrie 2021, s-a stabilit termen pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului, la 21 octombrie 2021.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. a)-j) coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 și art. 513 alin. (5) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia a rămas cu prioritate în pronunțare, conform art. 248 alin. (1) din același cod.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, constatând următoarele:

Obiectul cererii de recurs îl constituie decizia nr. 256 din 15 iunie 2021, prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 735 din 18 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Prin această decizie, curtea a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., pentru cazurile de revizuire reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1,2,5,6, pentru a fi admisibilă, cererea de revizuire trebuie să aibă ca obiect o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care să evoce fondul cauzei, or, decizia ce face obiectul cererii de revizuire este o hotărâre a instanței de recurs, prin care cererea de recurs, respectiv cea de îndreptare, lămurire și completare au fost respinse ca inadmisibile. Cât privește restul motivelor de revizuire, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 3,4,7-11 C. proc. civ., a constatat că în cuprinsul cererii de revizuire nu au putut fi identificate motive care să poate fi circumscrise acestor cazuri de revizuire.

Prin decizia nr. 735 din 18 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 2664 din 26 iulie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, precum și cererea de îndreptare, completare și lămurire a acestei decizii, reținându-se, pe de o parte, incidența dispozițiilor art. 457 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. c) și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte, aplicabilitatea prevederilor art. 446 din același cod.

Înalta Curte constată, potrivit aspectelor reținute în decizia nr. 735 din 18 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, că litigiul în care a fost pronunțată hotărârea supusă revizuirii izvorăște dintr-un proces ce a avut ca obiect obligații de plată decurgând din raporturile juridice stabilite între asociațiile de proprietari și proprietarii spațiilor cu destinația de locuință sau cu altă destinație dintr-un condominiu, care, prin art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., au fost atribuite, spre competentă soluționare, în primă instanță, judecătoriilor.

Or, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Rezultă astfel, că pentru această categorie de litigii, legiuitorul a instituit două grade de jurisdicție, anume fond și apel.

Conform prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Față de conținutul dispozițiilor legale evocate și de natura litigiului de fond dedus judecății, Înalta Curte constată că decizia nr. 2664 din 26 iulie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum a stabilit și Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin decizia nr. 256 din 15 iunie 2021.

Or, potrivit prevederilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Cum decizia nr. 2664 din 26 iulie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, atunci și decizia nr. 256 din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin care a fost soluționată cererea de revizuire îndreptată împotriva acesteia nu are decshisă calea de atac a recursului, fiind, de asemenea o hotărâre cu caracter definitiv.

În acest context, se impun a fi menționate și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căii de atac, în sensul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că exercitarea căilor de atac se realizează în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 256 din 15 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 256 din 15 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 722/2021
Ședința publică din data de 1 aprilie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost înregistrat recursul formulat de recuren
ÎCCJ 2021-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2021
pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 19 noiembrie 2020, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 6. Prin rezoluția din 24 noiembrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a
ÎCCJ 2021-10-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2014/2021
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021 După deliberare, asupra recursurilor, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 324R din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a constatat perimat recu
ÎCCJ 2023-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1547/2023
Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 853 din 23 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017. I.5. Dec
ÎCCJ 2021-12-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2719/2021
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin încheierea din 19 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a anulat cererea de chemare în judecată fo
Sursă